Medicii de familie vor avea un buget mai mare

436

Veşti bune pentru medicii de familie. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, la Craiova, în cadrul unei dezbateri pe tema proiectelor de acte normative privind reforma sistemului sanitar, că bugetul alocat anul viitor medicinii de familie va fi de 8,5-9% din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate /FNUASS/, urmând ca în 2015 acesta să ajungă la 10%. Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) din Gorj spune că este o măsură binevenită.

Ministrul Sănătăţii a ţinut să precizeze, la Craiova, că majorarea bugetului alocat medicilor de familie nu este doar o promisiune, ci va fi prevăzută în bugetul de anul viitor. „Ministrul Nicolăescu a promis că anul viitor bugetul medicinii de familie va mai creşte faţă de anul 2013, până la un procent de 8,5 – 9% din FNUASS, urmând să ajungem la cel de 10% în anul 2015. Bugetul nostru este acum doar de 6%. Aşadar, este clar că majorarea anunţată de ministru este binevenită”, a declarat Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) din Gorj. De asemenea, Moisescu spune că ministrul a afirmat că anul viitor vor creşte mult şi fondurile alocate medicinii de ambulatoriu şi se vor dezvolta centrele de permanenţă şi centrele multifuncţionale.
Reamintim faptul că la Craiova a avut loc, marţi, cea de-a treia întâlnire regională a Ministerului Sănătăţii pe tema proiectelor de acte normative lansate în dezbatere publică. Eugen Nicolăescu, Cristian Buşoi – preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, şi Adrian Pană – secretar de stat în Ministerul Finanţelor, s-au întâlnit cu autorităţile judeţene şi reprezentanţii structurilor sistemului sanitar din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, reprezentanţi ai colegiilor judeţene ale medicilor, reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi din fiecare judeţ, reprezentanţii societăţilor şi patronatelor medicilor de familie, reprezentanţi ai organizaţiilor judeţene ale sindicatelor, ai ordinului asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali, managerii spitalelor publice, reprezentanţii colegiilor judeţene ale farmaciştilor, conducerile DSP-urilor, conducerile caselor judeţene de sănătate. În cadrul dezbaterii au fost abordate direcţiile de reformă privind restructurarea şi reorganizarea sistemului sanitar, proiectul pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi; legea răspunderii civile a personalului medical (malpraxis); proiectul de modificare a statutului spitalelor; principii şi elemente definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here