Meciurile din grupele FIBA Europe Cup se joacă la Târgu Jiu!

477

Echipa de baschet luase în calcul o mutare a meciurilor din competiția europeană la care și-a câștigat dreptul de participare în acest sezon gândind că lucrările de modernizare a sălii vor demara la începutul toamnei. Nu a mai fost cazul, lucrările fiind întârziate, așa că trupa lui Constantinides va juca la Târgu-Jiu până la sfârșitul lunii noiembrie.
FIBA Europe Cup este noua competiție europeană la care Energia Târgu Jiu va participa în acest sezon, competiție a cărei gazdă, pentru meciurile Energiei din grupe, va fi orașul lui Brâncuși. Inițial s-a vorbit de posibilitatea disputării la Târgu-Jiu a unei singure partide, restul urmând a se disputa într-o altă sală, în alt oraș. S-au luat în calcul Severinul, Piteștiul, dar și Craiova, însă până la urmă a rămas ca echipa să joace la Târgu-Jiu inclusiv meciul cu AEK Larnaka, ultimul pentru gorjeni pe teren propriu în cadrul grupelor. Acesta este programat pe data de 24 noiembrie, iar lucrările sunt programate a începe pe 28 noiembrie. Până la acea dată, lucrările de la Sala de Sport a Școlii Generale nr. 5, acolo unde Energia se va pregăti și va juca meciurile din competițiile interne, vor trebui finalizate.
Energia se află în FIBA Europa Cup într-o grupă cu Sigal Prishtina (Kosovo), AEK Larnaca (Cipru) și BC Astana (Kazakhstan), o grupă de dificultate medie, din care antrenorul Antonis Constantinides speră să meargă mai departe, primele două urmând a se califica în tururile eliminatorii. Interesant este faptul că Energia va trebui să-și caute o sală pentru disputarea partidelor din fazele următoare dacă echipa gorjeană va obține calificarea, moment în care variantele Pitești și Craiova vor fi reactivate, Severinul fiind, din câte se pare, varianta care ar fi picat definitiv.

Program infernal
Odată cu startul în competiția europeană, programat pentru marțea viitoare, pe 27 octombrie, când echipa gorjeană va primi vizita kosovarilor de la Sigal Prishtina, Energia intră într-un ciclu de meciuri ce se vor desfășura într-un ritm infernal și având adversari foarte puternici, atât în campionat, cât și în FIBA Europe Cup. Astfel, echipa antrenată de Antonis Constantinides va evolua vineri, în deplasare cu Dinamo, marți va juca în cupele europene cu Sigal Prishtina la Târgu Jiu, pe 27 octombrie, pentru ca pe 31 octombrie să se deplaseze la Sibiu pentru confruntarea cu CSU Atlassib Sibiu. După meciul de la Sibiu, pe 3 noiembrie, Energia se deplasează în Cipru pentru meciul cu AEK Larnaca, iar pe 7 noiembrie va primi la Târgu Jiu vizita celor de la U BT Cluj Napoca. Pe 10 noiembrie, în FIBA Europe Cup, este programat meciul cu BC Astana de la Târgu-Jiu, pe 14 noiembrie Energia se va deplasa la Târgu Mureș pentru meciul cu BC Mureș, iar pe 17 noiembrie urmează deplasarea de la Prishtina. Nici finalul lunii noiembrie nu este deloc mai aerisit. Pe 21 noiembrie Energia va juca în deplasare cu BC Timișoara, pe 24 și 28 noiembrie fiind programate două meciuri la Târgu-Jiu, cu AEK Larnaca și cu Steaua CSM EximBank. Data de 2 decembrie închide seria meciurilor din grupele FIBA Europe Cup, cu un meci în deplasare la Astana, pentru ca pe 5 decembrie Energia să joace în deplasare și în campionat, la Pitești. Și programul Energiei va fi unul mai lejer doar dacă echipa gorjeană nu va reuși să termine între primele două din grupă! Un simplu calcul ne arată că Energia va disputa în șase săptămâni nu mai puțin de 13 jocuri, un singur adversar dintre toate cele menționate fiind unul pe care echipa gorjeană îl poate trata cu o oarecare lejeritate, cel cu BC Timișoara, însă după cum s-au comportat jucătorii lui Constantinides la ultimul joc, și ceea ce a mai rămas din echipa timișoreană reprezintă un pericol.

Măsuri doar contra presei
După dezastrul din meciul cu Gaz Metan Mediaș, când echipa de baschet a Energiei a evoluat catastrofal și a pierdut un meci pe care nu avea voie să-l piardă, mai ales constantinides 20de maniera în care a făcut-o, nicio măsură nu a fost luată de conducere. Mai puțin una legată de comunicarea cu presa. Finanțatorii echipei gorjene s-au arătat deranjați de modul în care antrenorul Energiei a împărțit vina eșecului, arătând cu degetul spre conducerea clubului invocând niște evenimente premergătoare partidei pe care însă nu a vrut să le expună. În consecință, antrenorul Constantinides, motivând că prin măsura aceasta intenționează să-și menajeze jucătorii, dorește ca în locul obișnuitelor conferințe de presă de dinaintea meciurilor, informațiile despre echipă să fie oferite doar prin intermediul site-ului echipei.
Cristi Constantinescu

Programul grupei K a FIBA Europe Cup:
Etapa I, 27 octombrie
ENERGIA TÂRGU-JIU – BC Sigal Prishtina (KOS)
BC Astana (KAZ) – AEK Larnaca (CYP)

Etapa II, 3 noiembrie
AEK Larnaca (CYP) – ENERGIA TÂRGU-JIU
BC Sigal Prishtina (KOS) – BC Astana (KAZ)

Etapa III, 10 noiembrie
ENERGIA TÂRGU-JIU – BC Astana (KAZ)
AEK Larnaca (CYP) – BC Sigal Prishtina (KOS)

Etapa IV, 17 noiembrie
BC Sigal Prishtina (KOS) – ENERGIA TÂRGU-JIU
AEK Larnaca (CYP) – BC Astana (KAZ)

Etapa V, 24 noiembrie
ENERGIA TÂRGU-JIU – AEK Larnaca (CYP)
BC Astana (KAZ) – BC Sigal Prishtina (KOS)

Etapa VI, 2 decembrie
BC Astana (KAZ) – ENERGIA TÂRGU-JIU
BC Sigal Prishtina (KOS) – AEK Larnaca (CYP)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here