Maturitate artistică, într-un debut literar, în proză

74

Mai stăruie încă mirosul cernelii de tipar în cele două romane recent apărute în Editura Arves” 2008: “Diavolul cu chip de înger” şi “Lumină sub umbrela morţii”, 2009, autor Dae Răşinaru.

Dae Răşinaru este un pseudonim provenit de la toponimul Răşina, o veche comună gorjeană, azi cartier al oraşului Ţicleni. Sub acest nume îşi ascunde identitatea profesorului de limba şi literatura română, Constantin N. Şofei, absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti, în prezent pensionar.
Apariţia acestor cărţi, pentru subsemnatul acestor rânduri, nu este o surpriză. Cum destinele noastre au făcut să fim mereu împreună din clasa I până la pensie, ne cunoaştem reciproc.
În cazul profesorului Constantin N. Şofei, aptitudinile creative s-au manifestat încă de pe băncile şcolii, când a colaborat la “Poezie, cântec, joc” cu poezii. A publicat versuri în ,,Gazeta Gorjului”, a condus cenaclul literar “Flacăra” în oraşul Ţicleni, i-a încurajat şi îndrumat pe elevii cu înclinaţii spre creaţie.
În 1981, a participat la un concurs cu piesa în două acte, “Cine va fi martorul?”, inspirată din activitatea petroliştilor, lucrare distinsă cu premiul al II-lea, ediţia a III-a a Festivalului Naţional “Cântarea României”, publicată în revista cu acelaşi nume, octombrie 1981, la rubrica “Atelier”.
Titlul primului roman conţine o metaforă, “Diavolul cu chip de înger ” fiind comunismul.
Acţiunea din cele două romane este plasată în perioada interbelică, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial “Lumină sub umbrela morţii”) şi în perioada postbelică (“Diavolul cu chip de înger”).
Chiar dacă imaginarul geografic corespunde pe alocuri realităţii, păstrând întocmai unele toponime şi chiar antroponime, rămân cărţi de ficţiune.
Caracterul autobiografic al romanului “Diavolul cu chip de înger” este peremptoriu.
Colaie Răşinaru ( numele de familie identic cu al autorului) este personajul principal. Băiat sărac, inteligent şi plin de umor, se căsătoreşte cu Polina, orfană de tată, dar cu ceva avere. Munceşte periodic la Constanţa, cumpăra pământ şi devine astfel unul din ţăranii “mai răsăriţi” din localitate, fiind respectat de cei din jur. Dar când să se bucure şi el, vin comuniştii, iar satul tradiţional trebuie să dispară. Când se trece la colectivizare, în Răşina are loc o răzmeriţă, femeile fiind primele revoltate.
Au loc arestări, Colaie Răşinaru este nevoit să se despartă cu greu de pământul său şi de atelaj, să treacă la colectiv, pentru că, altfel, copilul cel mare, profesorul, este ameninţat cu înlăturarea din învăţământ. Oamenii, cunoscându-1 ca pe cel mai bun gospodar din sat, îl pun în fruntea gospodăriei colective.
Colaie Răşinaru, bine tipizat, se ridică peste media semenilor săi, intuieşte global, cosmic lumea, prin reflecţiile sale:
“Ce frumos e soarele la asfinţit! Să tot stai să-l priveşti! Nimic nu-ţi mai trebuie. A poleit cu aur totul. Ce bun e soarele! Dăruieşte viaţă pentru toţi oamenii fără să ceară ceva în schimb. Poate n-ar fi rău dacă ar închide ochii pentru o zi, două. O mai face el din când în când, da’ pentru scurt timp şi oamenii se îngrozesc !”
“Numai când le pătrunde durerea în toate părţile trupului, unii oameni uită de răutate. Dacă suntem oameni, să ne merităm numele! Cum să ne mâncăm şi să ne ucidem unii pe alţii? În loc de pâine şi medicamente pentru boli, ne punem în slujba morţii şi ne pregătim să ucidem omenirea nu o dată, ci de mai multe ori. Cum de rabzi tu, Soare? Şi tu, Cerule, de ce ai îndreptat mereu oamenii pe Calea Robilor?”
“Sângele pământului curge prin noi şi al nostru prin bulgării înnegriţi de soare. Când pun mâinile pe un copac, îi simt răsuflarea. Sunt sigur că şi el o simte pe a mea. Când mănânc un măr, un strugure, orice fruct, sorb sângele pământului. Frăţia asta între cer şi pământ, între cer şi natură este de la Dumnezeu lăsată”.
Şi exemplele pot continua.
Cel de-al doilea roman, “Lumină sub umbrela morţii”, are un puternic şi evident caracter educativ.
Este o pledoarie pentru unitatea şi trăinicia familiei, o familie bazată pe o adevărată iubire şi pe fidelitatea conjugală. Este o temă de actualitate acum, când, în societatea românească, apar tot mai multe familii dezbinate, ori iubirea de cămin înseamnă iubirea de neam.
Credem că, în Alexandru, personajul principal, autorul a pus mult din fiinţa sa. Avem aici o polarizare poate prea exagerată a personajelor feminine, două surori, Elena, înger, soţia lui Alexandru, şi Anica, demon.
Anica, o femeie lascivă este preocupată permanent de libidou. Total opusă surorii sale, Elena.
Deşi aceste romane reprezintă un debut literar în proză, autorul pare a fi un condei exersat, cu experienţă, dovedind maturitatea artistică.
Îmbină cu măiestrie cele trei moduri de expunere, mânuirea cu uşurinţă a dialogului trădează şi înclinaţia spre teatru. În cele mai frecvente cazuri, apare în ipostaza scriitorului omniscient. Are simţul umorului, asemeni personajului Colaie Răşinaru.
Exprimarea nominală în enunţuri cu elipsa predicatului şi folosirea la tot pasul a metaforei sporesc expresivitatea celor două cărţi. Citatele de mai sus demonstrează această afirmaţie.
Mai reţinem câteva metafore personificatoare:
“Oamenii încercau să stingă focul care împingea întunericul către cer.”
“Cerul începuse să trimită lacrimi de durere transformate în fulgi de nea”.
Autorul pledează, în cărţile sale, pentru moralitate, virtuţi nobile şi apropierea între oameni, pentru altruism, deoarece:
“Fericit, ori nefericit, omul are nevoie de alt om, căci nu trăieşte decât jumătate când trăieşte doar pentru el.” (Jaques Delille)
Sunt cărţi menite să supravieţuiască prin aspiraţiile si ideile autorului transferate personajelor cărora le-a dat viată, toate încununate într-un mesaj pentru cei care vin din urma noastră.
Prof. C.E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here