Mateiu, din ,,izolare”: ,,Mă plictisesc, mi-e dor să alerg”

449

Mijlocaşul Universităţii, Alexandru Mateiu (30 de ani), se află acasă, la Braşov, aşteptând să treacă perioada delicată provocată de coronavirus. Fotbalistul a declarat că lipsa antrenamentelor l-a dus la un pas de depresie, dar speră ca situaţia mondială se va ameliora.,,E foarte greu, pentru că nu pot să mă antrenez. Mă plictisesc și mi-e foarte dor de teren, să alerg. Din păcate, stau la apartament și nu mi-am cumpărat nimic, nicio bandă de alergare sau altceva. Când o să-mi cumpăr casă, cu siguranță, o să-mi organizez un loc special pentru așa ceva. Normal că sunt îngrijorat! Privesc la știri ce se întâmplă în Italia, Spania, crește numărul contaminaților și la noi, deci nu e de glumă. Sper să se încheie chinul ăsta cât mai repede”, a afirmat Mateiu pentru Gazeta de Sud. Alex spune că există ,,pericolul” ca fotbaliştii să revină la antrenamente cu kilograme în plus.,,Da, e periculos, pentru că nu poți să faci mare lucru în casă. Trebuie să avem grijă la ce mâncăm și sper să trecem cu bine peste perioada asta. Acum, spre exemplu, eu fac doar flotări și genuflexiuni. Încercăm cu toții să ne menținem un tonus cât mai bun. Atunci când se va relua pregătirea sper că o să revenim cât mai rapid la forma de dinainte”, a explicat jucătorul.Mateiu speră ca actualul sezon să fie terminat şi este de părere că Universitatea poate câştiga titlul de campioană. ,,Având cele mai bune condiții ar trebui să ne revenim mult mai repede decât celelalte echipe după pauza asta forțată. Aici s-ar putea face diferența. Ar trebui să fim cea mai în formă echipă. Suntem cea mai bună echipă și trebuie să demonstrăm asta”, a mai spus Mateiu. Fotbalistul se află în autoizolare.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here