Măsuri de austeritate – Deconcentratele şi primăriile taie din cheltuieli

307

videoconferinta facuta de mineÎn cadrul videconferinţei susţinută ieri de prim-ministrul României Emil Boc cu toţi prefecţii din judeţe, primul-ministru a cerut reducerea cheltuielilor din administraţii locale şi servicii deconcentrate, dar a prezentat şi situaţia actuală şi viitoare a ţării.

La videoconferinţa de ieri au participat şi miniştrii Sebastian Vlădescu, Vasile Blaga, Elena Udrea, Mihai Şeitan şi Daniel Funeriu. Emil Boc a prezentat măsurile de austeritate la care s-a pretat ţara noastră pentru a nu ajunge la un deficit bugetar de 9,1% şi pentru a nu se împrumuta cu 11 miliarde de euro în loc de cele opt propuse pentru acest an: „Din 2007 şi până în 2009, salariile şi pensiile au crescut, în timp ce productivitatea a scăzut. Dacă optam pentru soluţia propusă de Fondul Monetar Internaţional, aceea de creştere a taxelor, omoram mediul privat şi investiţiile străine. Astfel noi am ales să dăm posibilitatea mediului privat să crească, să nu scăpăm de sub control cursul leu-euro, iar măsurile să fie unele cu caracter temporar, până la 31 decembrie 2010”.

Ce tăiem şi ce nu ?

Prim-ministrul Boc a enumerat ieri în cadrul videoconferinţei cu prefecţii şi ce rămâne în picioare în urma luării măsurilor de austeritate. Astfel, dacă salariile bugetarilor se diminuează cu 25% şi pensiile cu 15%, nu se va reduce salariul minim de 600 de lei, nici pensia minimă de 350 de lei. „Nu vor fi afectate bursele, alocaţiile de patruzeci şi doi de lei, cele pentru persoanele de handicap, alocaţiile pentru copiii de până la doi ani şi indemnizaţia mamelor nu va fi sub şase sute de lei în ciuda reducerii de cincisprezece procente. Totodată, nu vor scădea alocaţiile complementare, monoparentale, cele de plasament, ajutoarele pentru refugiaţi, pentru bolnavii de SIDA, indemnizaţiile pentru invalizi, orfani, veterani de război, persecutaţii politic şi etnic, abonamentele la telefon pentru veteranii de război, se păstrează reducerea pentru medicamentele pensionarilor, precum şi indemnizaţia persoanelor uniunilor de creatori”, a mai spus prim-ministrul Boc.

Plimbările cu maşina dispar

Guvernul Boc a mai cerut sprijin Instituţiilor Prefectului de pe raza tuturor judeţelor să aibă grijă ce cheltuieli se fac în instituţii, atât la deconcentrate, cât şi la serviciile statului şi în primării: „Cheltuielile cu bunuri şi servicii la administraţiile publice locale au crescut cu treisprezece procente. Nu mai putem continua aşa. Voi, prefecţii, aveţi obligaţia să le atrageţi atenţia şi să cereţi o prioritizare drastică a investiţiilor. Nu mai putem permite ca în şedinţele de Consilii Locale să se voteze acordarea de sporuri şi alte bonusuri angajaţilor”.

Ca o replică la cererea lui Emil Boc, prefectul de Gorj, Liviu Andrei, a cerut şefilor de la deconcentrate să reducă cheltuielile şi chiar le-a făcut o propunere: să se deplaseze la serviciu şi atunci când sunt în misiune pe jos sau cu bicicleta, renunţând astfel la maşina personală sau la cea de serviciu. „Aşa ajutăm şi mediul şi reducem şi cheltuielile”, a precizat Andrei.

Controale la persoanele cu handicap

Mihai Şeitan a cerut ieri Agenţiilor Judeţene de Prestaţii Sociale şi Inspectoratelor Teritoriale de Muncă să demareze controale în teren pentru a verifica gradul de handicap al celor pe care îi au în evidenţă, precum şi pe îngrijitorii acestora. „Pentru economie, trebuie să faceţi aceste controale. Veţi fi sprijiniţi şi de prefect”, a spus Şeitan.

Prefectul judeţului nostru a adăugat faptul că există nenumărate situaţii când persoanele cu handicap sunt bolnavi închipuiţi, “făcuţi peste noapte, doar de dragul de a se face şi care au şi persoane care îi întreţin”.

Udrea, nemulţumită de situaţia vânzării ANL-urilor

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a atras atenţia prefecţilor cu privire la posibilele refuzuri ale primarilor la cererile de cumpărare ale actualilor chiriaşi din apartamentele ANL: “Am trimis scrisori tuturor chiriaşilor ANL. Aceştia, în marea lor majoritate, sunt nemulţumiţi de modul cum reacţionează primarii. Ei găsesc tot felul de motive, cum ar fi acela că prin tăierea chiriilor scad veniturile la bugetul local. Vreau să determinaţi primarii să vândă aceste locuinţe către cei care vor să le cumpere. Şi edilii trebuie să înţeleagă faptul că, în urma vânzării, pot scoate alte impozite, precum şi construirea de noi blocuri ANL în localităţile pe care le conduc”.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here