Maşini furate vândute în târgul auto

410

Doi arădeni vindeau în târgul auto din Târgu-Jiu două autoutilitare care figurează ca furate în Ungaria. Cei doi au fost identificaţi de către poliţiştii care efectuau o acţiune în târgul auto.

Ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au realizat o acţiune în târgul auto din Târgu-Jiu pentru a identifica posibile maşini furate şi scoase la vânzare. Aceştia i-au depistat pe S. Simion, de 23 ani şi A. Constantin, de 34 ani, ambii din judeţul Arad, care ofereau spre vânzare două autoutilitare. „Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit că cele două autovehicule figurează ca fiind furate din Ungaria, în cursul lunilor iunie şi iulie a.c.”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Potrivit acestuia, din primele cercetări a rezultat faptul că arădenii au cumpărat, la rândul lor, autoutilitarele, cu gândul de a le revinde. Cele două maşini au fost indisponibilizate iar cercetările continuă.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here