Masă caldă pentru elevii din Polovragi

532

Elevii și preșcolarii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat, între care și Școala Gimnazială Nr. 1 Polovragi, vor beneficia de o masă caldă sau de un pachet alimentar în perioada desfășurării activității didactice, în anul școlar 2016-2017, după ce Guvernul a aprobat săptămâna aceasta, prin ordonanță de urgență, un Program-pilot care are scopul să contribuie la prevenirea și combaterea abandonului școlar.

Masa caldă sau pachetul alimentar vor fi asigurate pentru elevii și preșcolarii care participă la activitățile didactice în cele 50 de unități școlare, în limita a 7 lei pe zi pentru fiecare beneficiar și va înlocui programele „Laptele și cornul“ și „Fructe în școli“. Suma necesară implementării acestui program-pilot este de 34,674 milioane de lei, iar finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat. Autoritățile locale care implementează programul au posibilitatea să suplimenteze finanțarea din venituri proprii ale bugetelor locale. Autoritățile locale care nu sunt incluse în program pot stabili aplicarea lui în școli sau grădinițe în condițiile asigurării finanțării din venituri proprii. ”Produsele alimentare distribuite elevilor și preșcolarilor vor respecta cerințele de conformitate prevăzute în regulamentele europene. Direcțiile județene de sănătate publică, respectiv cea a municipiului București vor verifica respectarea normelor și condițiilor igienico-sanitare și a alimentației sănătoase în distribuția alimentelor. De asemenea, la cererea scrisă a părinților, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă, pachetele alimentare și masa caldă pot fi înlocuite cu produse alimentare adecvate situației elevilor și preșcolarilor”, se arată într-un comunicat al MENCȘ. Procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor alimentare sau mesei calde se organizează la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale. La închiderea programului-pilot, la finalul anului școlar 2016-2017, în urma analizei Ministerului Educației Naționale și Cercetării, pe baza rezultatelor obținute și interpretate lunar pe parcursul derulării proiectului, prin Hotărâre a Guvernului se va decide oportunitatea extinderii acestui program la nivel național, precum și a modalității de implementare. În programul-pilot au fost selectate 50 de unități de învățământ preuniversitar cu grade de complexitate și particularități educaționale diferite, dispuse echilibrat la nivel național, în medii rezidențiale diverse: urban (mare, mic, central, periferic)/rural (mare, mic, accesibil, greu accesibil, izolat).  O primă categorie din unitățile selectate include școli și grădinițe situate în medii geografice izolate sau greu accesibile – deltă, munte, câmpie (zonă depopulată/zonă greu accesibilă din cauza condițiilor naturale), în medii sociale defavorizate (comunități cu grad mare de vulnerabilitate – populație romă, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate și supuși unor forme de abandon parental, copii supuși unor forme de abuz parental prin muncă, abandonului școlii, cutume și mentalități restrictive, în defavoarea minorului) în medii economice sărace. În cea de-a doua categorie, cu rol de incluziune socială, sunt incluse liceele și colegiile pedagogice, unități de învățământ complexe, care reunesc elevi din toate ciclurile de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Aceste unități de învățământ au și un procent ridicat de elevi proveniți din mediul rural. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, Ministerele Sănătății și Educației vor elabora norme de aplicare, care se vor adopta prin Hotărâre a Guvernului.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.