Mărturii din celulă: Şolea a refuzat mita

338

V. Solea secretar mita (12)Procesul de corupţie în care fostul secretar al Primăriei Bumbeşti Jiu, Victor Şolea, este judecat în stare de arest preventiv a început ieri la Tribunalul Gorj cu audierea acestuia. Bărbatul nu a recunoscut nicio clipă faptele de care este acuzat şi pentru care a fost încătuşat la sfârşitul anului trecut, el având acum ocazia să explice cum a ajuns la final de carieră să aibă calitatea de inculpat într-un astfel de proces.

Acesta a menţionat încă de la început că mai avea un an până la pensionare şi nicio clipă nu s-a gândit să facă vreo „prostie”, mai ales că în 25 de ani de activitate nu i-au fost aduse nici măcar reproşuri pe această linie, dar apoi acuzaţii. Şi totuşi, fostul secretar, în vârstă de 62 de ani, a declarat ieri că a încercat din răsputeri să evite implicarea sa într-un astfel de scandal, el având senzaţia că i se înscenează ceva înainte de a deveni victima flagrantului ce a dus la arestarea sa. Şolea a menţionat că denunţătoarea care i-a dat 3000 de lei pentru a-i elibera mai repede un titlu de proprietate a fost extrem de insistentă pentru ca el să ia banii. Femeia l-a căutat şi la Târgu Jiu şi la Primăria Bumbeşti Jiu, l-a sunat de nenumărate ori şi i-a trimis mesaje scrise atunci când acesta a evitat să-i răspundă la apelurile primite de la ea. Flagrantul a avut însă loc tot în biroul său de secretar, Şolea mărturisind că s-a pierdut cu firea când a trăit acel moment. „Dumneaei a intrat în birou şi a încuiat uşa cu yala, pe motiv că nu trebuie să ne deranjeze nimeni. Cred că de 40 de ori i-am refuzat banii. Era foarte insistentă, iar la un moment dat cineva a bătut foarte tare la uşă. Cred că s-a speriat şi ea pentru că mi-a dat banii şi a fugit pe uşă, moment în care în birou a intrat cel care bătuse anterior. Era un coleg care avea treabă cu mine. Nu am ştiut ce să fac, să arunc banii sau să-i povestesc lui despre cele întâmplate. În mai puţin de un minut în birou au intrat şapte domni de la Poliţie şi Parchet şi nu am mai avut ce să fac. M-am pierdut cu firea”, a spus fostul secretar, în mare, în faţa magistratului de caz. Procesul lui Şolea este însă la început, la următorul termen urmând să fie audiată şi femeia care are calitatea de denunţătoare în dosar. Până atunci, avocatul lui Şolea a cerut punerea acestuia în libertate fie şi numai pe motive de boală, la vârsta sa fostul secretar fiind suferind al unor afecţiuni care îi pun în pericol viaţa, o decizie urmând să fie luată de magistratul de caz.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here