Marş pentru viaţă în Târgu-Jiu

411

În ajunul prăznuirii Zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul, pe 22 septembrie, a avut loc, la Târgu-Jiu, „Marşul pentru Viaţă,” prima ediţie locală, eveniment organizat de Asociaţia Pro-vita Gorj, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala ,,Sfântul Irodion de la Lainici” şi Asociaţia Vasiliada, filiala Târgu-Jiu, alături de Protoieriile Târgu-Jiu Sud şi Târgu-Jiu Nord.

La nivel naţional, marşul este deja la a treia ediţie, el organizându-se de regulă în preajma sărbătorii de Buna Vestire (25 martie). Anul acesta, a avut loc în 30 de localităţi, fiind cel mai mare eveniment public în apărarea vieţii din România. Scopul acestui marş este „afirmarea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi totodată susţinerea familiei tradiţionale, temelia unei societăţi solide şi sănătoase”. La Târgu-Jiu, participanţii s-au adunat în faţa Bisericii ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Traseul a inclus statuia lui Tudor Vladimirescu, monumentul Provita al sculptorului Eugen Bârzu – ,,Maternitate”, Universitatea, Muzeul de Istorie, Tribunalul, Spitalul Judeţean de Urgenţă Gorj, mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, poposind în Biserica ,,Sfinţii Voievozi Mihail, Gavriil şi Rafail”, unde au fost rostite rugăciuni către Maica Domnului şi către Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor. Pe traseu s-au rostit ectenii pentru copii şi tineri şi s-a defilat cu icoane, bannere şi inscripţii specifice Pro-vita. După marşul propriu-zis şi Acatistul Sfântului Stelian, au ţinut discursuri: Răzvan Merei, preşedinte ASCOR Tg-Jiu, Georgiana Ghiţă, psiholog în cadrul Asociaţiei „Vasiliada”, filiala Târgu-Jiu, Radu Buţu, coordonator eveniment din partea Pro-vita Gorj şi pr. Prof. Ştefan Vătafu, inspector şcolar pe disciplina Religie în cadrul IŞJ Gorj.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here