Uşa se închise şi în broască se răsuci o cheie. Era încuiată. Măcar era sigură că altcineva nu putea intra peste ea. Se linişti şi gândurile negre îi dispărură. Avea speranţe că nu va muri împuşcată ca un câine pe lângă vreun zid, aşa cum văzuse semeni de-ai ei pe străzile Iaşului.
„Îi place de mine!” Aşa parcă-l auzi că zisese. „Acum, ce-o fi… o fi.!” Şi se uită atentă pe pereţii plini cu poze de femei goale şi frumoase. Toate o urmăreau cu privirile. În orice poziţie se aşeza, ele parcă tot spre ea priveau şi ai fi putut crede că o urmăreau: „Ce cauţi tu aici?” „O fi fost vreuna dintre ele în cabina asta?” se întrebă naiv copila încă virgină. Dacă-mi propune, ce să-i răspund?” era o altă întrebare năucitoare pentru ea. La liceu, colega ei de clasă, Florica Decuseară, fusese exmatriculată fiindcă la vizita medicală de la începutul anului a fost depistată că era gravidă. „Florica, avea atunci 15 ani, acum eu am 16 ani! Nu mai sunt nici elevă, nu mai am pe nimeni de care să-mi fie ruşine. Sunt singură pe lume şi totul pentru viaţa mea depinde numai de mine!” gândea ea, înspăimântată de toate cele din juru-i. „În seara aceea, când stăteam pe o bancă în Parcul Copou şi Ionuţ a fost bătut de banda elevilor legionari, eram numai noi şi era întuneric. Desfăcusem nasturii la bluză şi el, pe pielea goală, se juca mângâind sfârcul ţâţelor mele împietrite de emoţie şi plăcere. La liceu, la orele de anatomie, mi-a plăcut să ştiu totul despre organele genitale şi despre procreare, chiar dacă planşele de anatomie expuse le priveam pe furiş, să nu mă vadă colegii. Acum, dacă trebuie s-o fac, o fac şi mă liniştesc!” Se apropie de o fotografie de revistă cu poza uneia din frumoasele expuse şi o atinse s-o aranjeze. Observase că nu se plia bine pe perete şi, ridicând-o, sub ea descoperi o alta. Era aceeaşi femeie, dar fotografiată făcând sex cu un bărbat mai în vârsta decât ea. Amândoi erau complet dezbrăcaţi. Privi cu multă atenţie poziţia femei, şi se transpuse. Simţi o căldură plăcută în tot corpul. Instinctiv se pipăi pe locul puberal şi simţi că se udase. Era femeie! Intră mai apoi în cabina cu duş şi zăbovi mai mult timp, sub şiroaiele călduţe ale duşului. Pierduse noţiunea timpului de când stătea singură în cabina dormitor a jandarmului supraveghetor. Avusese timp să se spele cum n-o mai făcuse de multă vreme. Despletise cozile, scosese arginţii şi zăbovise pe-ndelete, spre a-şi spăla capul în mai multe clătiri de ape şi, cu migală, de grăsimea de urs cu care unsese părul. Chiar şi uitase de când nu-şi mai spălase cu apă şi săpun părul de pe cap! La casa lor din cartierul Păcurari aveau o baie cu cadă şi duş. Apa o încălzeau la un cazan cu lemne. Din fântâna săpată în curte, care avea o instalaţie cu o pompă de mână, montată pe tubul puţului, zilnic tatăl ei o manevra până umplea bazinul din podul casei. Rezervorul de apă nu era prea mare şi, de aceea, trebuia să facă economie la spălat. Poate chiar asta se avusese în vedere, adică economisirea apei, de-l proiectase aşa de mic. Fântânile erau adânci, cu apă puţină, dar ei aveau apă şi la robinet. Îmbăierea familiei se făcea vara săptămânal, iarna însă mai rar. La şatră, vara, când era cald, se spălau la râu, când se duceau, dacă se duceau! …Că era cam departe. Mai erau nişte bălţi cu păpuriş, mai aproape de şatră, dar apa de acolo puţea tare rău, aşa că mai bine se lipseau de scăldat. Pe cap, nu-şi aducea aminte de când nu s-a spălat, iar din când în când își ungea părul cu untură de urs, să nu facă păduchi. Nici pielea n-o mânca şi se simţea bine după ce se primenea astfel. După multă aşteptare, în broasca uşii se auzi din nou răsucindu-se cheia. Jandarmul gradat pătrunse înăuntru, având agăţat la brâu, pe centură, pistolul în toc şi în mână o sacoşă bine burduşită. Se uită la fata care-l aştepta, îi zâmbi şi simţi în nas mirosul discret de apă de colonie.
– Cum a fost? Cred că te-ai plictisit singură! …Că am stat destul. Îi scandal mare cu ţiganii, îi vorbi el ei, de parcă ea n-ar fi fost luată din şatră. Văd că te spălaşi, te pieptănaşi şi te parfumaşi ca o doamnă. Este adevărat că nu eşti ţigancă?…
Fata nu răspunse şi cu privirea galeşă se uită în ochii lui, încercând să-i transmită îndurare şi promisiunea …că face orice!
– Cum te cheamă? o întrebă jandarmul înmuiat sufleteşte de fiinţa sechestrată din cabina lui.
– Mariţa!
– Acesta-i numele de-acum, pus la şatră, sau aşa te-a chemat întotdeauna? insistă el, ca să arate că ştie bine ce spune.
– Dacă vă rog, o să treceţi cu vederea şi nu mă divulgaţi?
– Să aud!
– La 12 ani, am fugit de-acasă la Constanţa cu un băiat, că-mi plăcea de el. Nu ştiam că fură. L-au prins şi l-au arestat, iar eu am rămas singură pe drumuri. Am plecat cu trenul şi în gară la Ciulniţa, în tren s-au urcat soldaţii. Toţi călătorii erau controlaţi şi, cum n-aveam buletin şi nici bilet de tren, am coborât din vagon şi aşa am ajuns la şatră. Ţiganii m-au primit şi m-am hotărât să rămân cu ei. N-aveam unde merge. Ai mei îşi luaseră de multă vreme mâna de pe mine.
– Bine, bine, dar acum ţiganii pleacă …în lumea albă!
– Dar ni s-a spus că acolo unde mergem o să fie bine şi vreau să mi se piardă urma și să rămân în șatră…
– Bine, Mariţo! Hai să mâncăm, că am bunătăţi. Diseară dormi la mine?
– Da!
În timp ce jandarmul, plutonierul Vasile Popescu, om însurat cu nevastă şi copii la Piteşti, de unde venea, cotrobăia după tacâmuri prin chicinetă, dintr-o dată fu îmbunat de ideea renunţării la ceea ce avea în gând. „Sunt curve destule în port!” Adevărul aflat că fata nu-i ţigancă şi că-i spusese ce dorea îl făcură mai îngăduitor. „Era mai bine dacă ar fi fost ţigancă. Vedeam şi eu cum sunt la pat! C-am auzit că ard… nu alta!” îşi zise el în gând. Când se întoarse cu două căni şi cu farfuriile şi furculiţele de trebuinţă rămase încremenit. O găsi pe Mariţa întinsă pe pat, dezbrăcată şi întoarsă cu faţa spre el. Peisajul era stupefiant! Era aşezată într-o poziţie lascivă, perfect ispititoare pentru orice bărbat. Capul îi era sprijinit pe braţul stâng. Ţâţele, mere coapte, cu sfârcuri maronii, parcă doreau să-l împungă. Abdomenul supt cu o curbură între tors şi şold expunea între coapse un ciuf ce marca genunea. Avusese de unde să se inspire. Colecţia de nuduri ale jandarmului supraveghetor, înşirată pe pereţi, era remarcabilă.
– Păi, ce facem? întrebă el nedumerit şi depăşit de situaţie.
– Aştept, fiindcă te doresc! răspunse ea cu tonul pe care-l credea că-i potrivit şi îmbietor, numai bun într-o asemenea situaţie. De-acum deveniseră parteneri egali şi aşa crezu ea că trebuie să-i vorbească. Altfel, era considerat viol şi vrea să-l liniştească de temerea unui asemenea gând. Avea 16 ani, vârstă pe care numai ea o ştia şi se putea mărita. Cunoştea destule cazuri, chiar bunica ei se măritase la 16 ani. Vorbind, se eliberase şi ea de complexe. Cel puţin acum, pe moment şi cât stătea aici.
*
…Cu promisiunea că se mai întoarce de câte ori primeşte un semn de chemare, în dimineaţa zilei următoare, când i-a spus el să iasă din cabină, a urcat scara pe punte şi a plecat la ai ei. Plutonierul Vasile Popescu îi dăduse dovada scrisă că, în Tabelul deportaţilor, Mariţa în vârstă de 12 ani, era fiica țiganca a lui Gheorghe şi Bria Vânătu.
*
– Făă! Ce ţi-au făcut ăştia, de n-ai mai venit!? Toată noaptea nu s-a lipit somnul de mine, de spaimă că o să te omoare! Am crezut c-au aflat c-ai fost de ăia, aduşi cu trinul!
– Nu mi-a făcut nimeni nimic! Ce să-mi facă? Le-a fost milă de mine că îmi era foame şi mi-au dat să mănânc, răspunse Mariţa şi se depărtă de ea.
– Gândeam că s-au pus pe tine, că eşti arătoasă şi ciupi de oichi! Stai aici, nu pleca şi spune-mi tot!
Fata, cu gândul la părinţii ei morţi şi aruncaţi din trenul morţii, la soarta fără speranţe care o aştepta, începu să plângă şi se ascunse printre mormanele de lucruri care erau grămădite pe puntea şlepului.
Bria, mai mult ca oricine, înţelesese şi se luă după ea, „să nu sară cumva în Dunăre!” Cu vorbe domoale, o încurajă şi o asigură că are leacuri bune, că îi descântă şi îi dă o piatră de zbârceală de se face fată mare, cum a fost.
– Pe mine, la 12 ani m-a necinstit un rumân, că-i intrasem în grădină ş-am luat doi căstrăveţi, că mai mulţi nu erau! Mi-a ridicat fusta şi s-a pus pe mine. Numai aşa am scăpat, altfel rumânul, un hăndrălău cât toate zilele, zicea că mă omoară, că-s hoaţă şi că m-a prins în grădina lui. Am spus asta şi tot ce-am păţit babei mele, care a murit şi m-a învăţat ş-a zâs: „Că fetele care-s răzbicite să se spele cu apă rece şi să dea cu piatră acră pe acolo, când o fi sara aia, în care să mărită”. Nici Gheorghe n-a luat samă când m-am culcat prima dată cu el! Altfel, mă omorau şătrarii când mi-a luat cămaşa pochingheriţele! Nu-ţi face inimă ra, că doar n-ai vrut tu să păcătuești, ci te-a forţat, înghiţi-l-ar apele… de nenorocit! Pe tot parcursul călătoriei cu şlepul, de mai multe ori, Mariţa a dormit şi a mâncat pe alese, într-un loc numai de ea cunoscut. Dar acum, lăieţii ştiau unde este şi nu-i mai duceau grija.
I.C. Gociu
