Zilele trecute am scris, contextual (cu ocazia omagierii scriitorului Marin Sorescu, 75 de ani de la naştere), un articol ,,Marin Sorescu şi gândirea Samkhya’’. Desigur, tot legat de context, pun pe hârtie şi cele câteva rânduri de acum. Motivul?
În primul rând pentru a vă sugera impresii, sau mai de grabă, pentru a vă spune că nu m-am înşelat prea mult asupra aceea ce am scris, legat de festivităţi, de sărbătorirea scriitorului Marin Sorescu, omul care, după părerea mea, a trăit (din păcate, doar 60 de ani!), numai pentru a face literatură.
Pentru a nu lăsa loc de interpretare, reamintesc (nu bănuiesc pe nimeni de rele intenţii, însă, până una, alta, ştiu că memoria poate juca oricui farse):
,,…şi mă întreb, repet, contextual, cu ocazia omagierii scriitorului Marin Sorescu, 75 de ani de la naştere, e bine, e normal, pentru noi, ca oameni, ca popor, să apară scris sau rostit, pe ici, pe colo: ,,…marele scriitor s-a născut la … a scris, a publicat în… bla, bla…?” Adică, mai pe înţelesul tuturor, să apară scris sau rostit ce se găseşte publicat în cele două, trei pagini de internet? Dacă îi facem lui, scriitorului, un deserviciu, tot proverbul românului ne limpezeşte la cap: ,,dacă tăceai, filosof rămâneai!” Pe aia cu datul în petec, nu are rost să v-o mai reamintesc! ,,Adevărul e” – o să sară unii – „că nici nu şti cum să o mai dai! Dacă nu zici nimic, de ce nu zici?! Dacă zici, de ce zici?” Din nou, fals! Şi iar vin şi mă întreb: e normal ca un astfel de moment să se reducă la publicarea unui singure cărţi ,,Marin Sorescu în documente şi scrisori inedite”, George Sorescu, Ed. Autograf, mjm, şi la câteva manifestări culturale, unele chiar mediocre?”
Cuvântul ,,mediocre”, „mediocru” a deranjat şi încă o mai face. De ce? Păi, în primul rând, încărcătura lui semantică, conotaţia încărcată peiorativ. Pentru „exigenţii prezentului” termenul scoate din sărite, fie şi numai pentru faptul că el există în limba rămână, sau în DEX, acolo unde îşi află şi explicaţia de rigoare. Dacă la această îndrăzneală şi încăpăţânare în a fi (a cuvântului, bineînţeles!), se mai adaugă şi folosirea lui, pe ici, pe colo, sar scântei, câtă vreme conştiinţa „făcutului” mimat, lipseşte.
Pentru liniştea spiritelor uşor agitate, trebuie să îndemn (atât cât îmi este permis), la înţelepciune. Şi asta, fie şi numai pentru faptul că nu tot ce ne propunem, spre realizare, este perfect, iar de aici, cel puţin două chestiuni: autoreflecţia (pentru care nu trebuie cine ştie ce minte!) şi locul pentru mai bine, loc în care ne putem regăsi în timp, la nivel existenţial.. Pe de altă parte, totul stă sub semnul judecăţii, apoi al aşezării (re-aşezării) axiologice. Pentru a scoate măcar un zâmbet de la voi, (chiar şi de la cei veşnic încruntaţi), vă reamintesc plictiseala din raiul biblic, acolo unde perfecţiunea părea a fi de neclintit. Păi dacă ar fi aşa în lumea noastră, ca acolo, în rai, de unde loc pentru huiduieli, pentru dat coate (cum fac şi eu acum!), pentru înjurături fără de care, noi, ca oameni, suntem deja morţi înainte de a fi născuţi? În altă ordine de idei, ştiinţa, în general, şi fizica, în particular, ne spune că randamentul mecanicii (inclusiv al mecanicii sociale) e cu pierdere, el nu poate fi niciodată de 100%.
Domnilor, nu mediocritatea ca formă manifestă deranjează! În definitiv, prin ceea ce facem, ne diferenţiem în lume, ci conştiinţa că ceea ce am făcut, am făcut doar de ochii lumii, şi nu din onoarea de a face.
Desigur e salutar şi trebuie să mulţumim (eu, personal, în mod special) Consiliului Local şi Primăriei Craiova pentru faptul că a organizat şi anul acesta, 2011, „Zilele Marin Sorescu”, însă nu pot să trec cu vederea că angrenarea socială la nivelul oraşului a fost subţire, că nu s-a organizat un simpozion la care să participe specialişti în domeniu, că nu au fost invitate din străinătate personalităţi iar mediatizarea momentului aproape că nu a existat. La nivel naţional, nimeni nu a pomenit despre momentul cultural craiovean (cu excepţia, probabil, a TVR 3! Nu am informaţiile complete şi de ultimă oră, în consecinţă îmi cer, anticipat, scuze, dacă greşesc!). Or, tocmai de aici, din aceste momente, poţi spune cine eşti! Te poţi face, mai mult pe gratis, cunoscut lumii! Sărăcia (criza, în termeni diplomatici, că tot nu pricepe omul de rând cu ce se mănâncă) e de vină! – spun unii care tocmai s-au chitit pe economii. „Presa e de vină!” – o să sară alţii! Nenorociţii ăştia (adică cei din presă) vor să le plătim până şi obrăznicia! Nu le iau parte, însă ea, presa, doar întreabă, nu dă cu parul! Că asta îi e menirea!
Dar să trecem peste nimicuri! Evident, cineva trebuie să fie de vină! Vă las pe voi, cititorii, să judecaţi, pentru că în mine stăruie o a doua întrebare: „Zilele Craiovei” , importante, fireşte, nimeni nu poate zice nu, s-au organizat tot aşa, fără una, fără alta… Din câte îmi aduc aminte, şi la ultima ediţie, au fost invitate trupe de cântăreţi (iar ei n-au venit degeaba!) s-au blocat străzi pe care, berea mai că ar fi curs valuri, dacă nu se găseau din cei cu burta pe măsură să o înghită. Pe ici, pe colo, peronalităţile zonei au mai tras şi câte un spriţ. Omeneşte vorbind, toasturile, de tot felul, nu se pot ţine doar cu paharul de apă în faţă. Ce Dumnezeu, că nici broasca nu orăcăie pe uscat! Iar eu, ca cetăţean, înţeleg şi aprob tot ce s-a făcut, şi tot ce s-a cheltuit la acest ultim eveniment. O să se spună că „Zilele Craiovei” au fost organizate, în marea lor parte, cu bani din sponsorizări particulare! Nu neg! Foarte bine! Cine însă v-a tinut ca aceeaşi echipă de marcheting să nu găsească sponsori şi pentru „Zilele Sorescu”? Sunt convins că nu dădeau buzna, însă printre craiovenii cu bani sunt suficient de mulţi care ar fi făcut-o. Ca să vă dau un exemplu, pentru a nu ofensa pe careva de aici, n-am să pronunţ numele unuia din Craiova, ci din Târgu Jiu: Viorel David, director şi acţionar majoritar (din câte am înţeles), la ARTEGO. El, Viorel David, şi firma sa sunt principalii sponsori ai evenimentelor culturale din oraşul Tg. Jiu. Nu vă vine să credeţi, dar în holul de la intrarea în clădirea cu birourile firmei, o societate care face cauciucuri pentru autoturisme, are bustul lui Eminescu, iar pe peretele din stânga, (de cum se intră) o strofă, scrisă cu litere de o jumătate de metru, din ,,Odă în metru antic”!
Dacă mi-ar sta la îndemână, eu aş fi afişat un fragment, o pildă din Sorescu deasupra prezidiului, în Sala de Şedinţe a Consiliului Local din Craiova.. Slavă Domnului, sunt destule! Cred că cel mai bine s-ar potrivi aceea din „A treia ţeapă”: când ,,greşeşti’’, mai ales ,,cu bună ştiinţă’’, te tragi singur în ea, în ţeapă, ce să mai aştepţi pe alţii?!. Gata, ştiu! Iar o să ziceţi: <<ăsta a rămas ca pe vremea când citatele din „Ceaşcă împărat – înţeleptul neamului”, împodobeau pereţii clădirilor. Asta e, aveţi libertatea să ziceţi!
Dar să revin! Nu sunt de acord cu discrepanţele, cu chiciul, şi mai ales cu făcutul în dorul lelii! Două mari evenimente au craiovenii, ca localnici, într-un an: „Zilele Marin Sorescu” în februarie, şi Zilele Craiovei, de Sfântul Dumitru, patronul spiritual al oraşului, toamna. Între cele două evenimente, este timp să pui un ban de o parte încât, dacă ai face-o, la momentul cu pricina, abia ai şti cum să îi cheltuieşti.
Vorba lungă sărăcia omului! Cine are de auzit aude, cine nu, nu!
Al doilea motiv pentru care am revenit cu acest text, sunt tot câteva rânduri scrise data trecută:
,,În urmă cu câţiva ani, trei, patru, dacă nu mă înşel, în cadrul evenimentului de omagiere a poetului, organizat de către Primăria şi Consiliul Localal al Municipiului Craiova, cu ocazia ,,Zilelor Marin Sorescu”, Academicianul Eugen Simion îşi propunea reflexiv: „trebuie să stabilim şi lui Sorescu un loc în literatura românească şi nu numai.” Nu cred că v-a trecut prin cap ideea conform căreia distinsul Academician i-ar cunoaşte şi nu prea opera lui Marin Sorescu şi, de aici, ezitarea. Nu! Spusa lui Eugen Simion avea atunci, cel puţin alte două conotaţii, altele decât cele interpretabile simplist sau la prima vedere. Prima: îl vedea pe Sorescu, ca gen literar, oriunde în literatura română (chiar şi universală), şi a doua: îndemna oamenii de cultură, criticii şi istoricii literari, la studiu, la re-interpretarea operei lui Marin Sorescu, spre re-aşezarea sa în Marele Panteon Cultural. Re-aşezarea lui Sorescu şi a altora asemenea lui înseamnă aşezarea noastră, ca popor, în lume.
De atunci şi până acum, mai nimic. Pe de altă parte, chiar dacă există din cei care încearcă să mai spună ceva, nu sunt luaţi în seamă….”
Cu îngăduinţa, în special a celor pe care i-am neglijat, şi faţă de care-mi cer iertare, dar şi pentru adevăr ca valoare supremă, retractez fraza: ,,De atunci şi până acum, mai nimic.” Pur şi simplu, sub imperiul momentului, al textului etc. (deşi nu e o scuză!), mi-au scăpat câteva lucrări foarte importante în creionarea operei şi personalităţii lui Marin Sorescu, lucrări apărute în ultimii trei ani. Este vorba de Marin Sorescu în scrisori (I), George Sorescu şi Emil Istocescu, Ed Autograf, 2009, Sorescu, Caiet îngrijit de Constantin Barbu, Ed. Contrafort, Organizaţia Ziariştilor Independenţi, 2009, Marin Sorescu în Documente şi Scrisori inedite, ediţie îngrijită şi prefaţă de George Sorescu, Scrisul Românesc, 2010, Marin Sorescu- Ironica Regie la un Spectacol Existenţial, Fănuş Băileşteanu, Ed. Autograf, 2008, Marin Sorescu, La lilieci, Ed. Art, 2010, ediţie îngrijită şi prefaţată de Sorina Sorescu, Marin Sorescu, Romanul Călătoriilor, jurnal inedit III, Ed. Scrisul Românesc, 2008, ediţie apărută cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Craiova, şi La Liliceci – 6 cărţi în căutarea lui Marin Sorescu, Marian Barbu, Ed. Sitech, 2010, lucrare despre care am scris omagiindu-l pe autor la momentul lansării ei.
Al treilea motiv pentru care am revenit cu însemnări contextuale, este legat de expresia: ,,Finalul piesei îl găsesc, mai degrabă, în cultura Samkhya, din gândirea indiană. Cam cu şapte sute de ani înainte de Hristos !
Aici nu retractez nimic. Ba mai mult, vă mai dau câteva indicii care duc spre filosofia indiană (cultura Samkhya îi este inclusă): 1. reîncarnarea sugerată de Sorescu în expresia „Doamne, mai naste-mă o dată!” , idée care nu are nimic în comun cu învăţăturile creştine, mai ales că Sorescu se adresează, prin vocea perronajului Iona, unui Dumnezeu mort (Nietzsche), incapabil de un ,,exemplu’’ şi 2. epresia ,,Eu cred că există în viaţa lumii o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă… până se ajunge la o singura mamă, una imensă…” face trimitere tot către India, însă cu precădere către miturile acestei imense şi vechi civilizaţii.
Ce ziceţi, punem de acel pariu?
Nicolae Bălaşa
