Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, unică prin misiunea pe care a primit-o prin înger de la Dumnezeu rămâne pentru totdeauna modelul persoanei alese de Dumnezeu pentru o misiune aparte, hotărâtoare pentru întreaga lume. Fecioara Maria este cea mai sfântă dintre femei şi s-a învrednicit de cinstea de a naşte pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Este cunoscută ca fiind cea dintâi dintre toţi sfinţii fiind „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Prima mare sărbătoare din calendarul noului an bisericesc, care începe la 1 septembrie, este închinată Naşterii Maicii Domnului şi este prăznuită la 8 septembrie. Orice naştere este un prilej de bucurie dar şi mai mare este bucuria când se naşte un prunc din pântece neroditor, considerat sterp, cum a fost naşterea Mariei ca rod al rugăciunilor părinţilor ei Ioachim şi Ana. Gândul ne poartă în urmă cu 20 de secole. Trăiau în Nazaret soţii Ioachim şi Ana plini de evlavie, de nădejde în Dumnezeu şi de credinţă. Învechit de zile era bătrânul Ioachim, sterp era pântecele Anei. Ioachim şi Ana ajunseseră la o vârstă înaintată fără fericirea de a avea un copil. Potrivit tradiţiei şi obiceiurilor acelor vremuri cei care nu aveau copii erau consideraţi ca fiind pedepsiţi de Dumnezeu pentru păcate grele şi de aceea dispreţuiţi, ocoliţi, şi neluaţi în seamă de semeni. Iar darurile lor nu erau primite la Templul din Ierusalim. Cei doi soţi sufereu îndoit: dispreţul oamenilor şi lipsa unui copil în singurătatea lor. Venind la Ierusalim pentru a oferi daruri la Templu, Ioachim a fost mustrat de arhiereul Isahar cu cuvinte grele că îndrăzneşte să aducă daruri neavând copii. Dar n-au deznădăjduit şi au sperat mereu. Mergând spre casă, cu tristeţe în suflete, Ioachim a zis către soţia sa Ana „Iată eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va dărui nouă un copil”. Iar Ana a mers acasă în Nazaret. Astfel nădejdea lor era vie, dorinţa arzătoare şi rugăciunile lor fierbinţi, făgăduind lui Dumnezeu că dacă cererea lor va fi împlinită pruncul sau prunca ce se va naşte îl/o va închina Domnului. Îngerul Gavriil a fost trimis la Ioachim şi i-a zis: „Bucură-te că am venit să-ţi vestesc că vei avea o fiică, lasă întristarea şi amărăciunea sufletului tău şi mergi la casa ta, că a auzit Dumnezeu rugăciunea ta”. Ana a fost vestită şi ea de înger spunându-i că s-a auzit rugăciunea ei şi va nşte o fiică şi îi va pune numele Maria. Ana, după nouă luni, a născut o pruncă ce a primit numele Maria, după îndemnul îngerului. Naşterea Mariei a umplut de bucurie părinţii, rudele şi cunoscuţii. Sfinţii păriţi ai Mariei au dobândit-o cu multe rugăciuni fierbinţi, cu sfinte nădejdi, cu tărie în credinţă şi aşteptare fericită. Bunul Dumnezeu a primit şi împlinit rugăciunile, nădejdea şi aşteptarea lor. Le-a dăruit lor şi nouă tuturor pe Maria (cea frumoasă, cea plăcută, doamnă, stăpână), care era nu numai fiica drepţilor Ioachim şi Ana ci era şi fiica lui Dumnezeu pentru că de la El era dăruită, pentru că Lui urma să-I fie încredinţată la Templu şi pentru că avea să nască pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos.
Mare a fost bucuria soţilor Ioachim şi Ana pentru acest dar al lui Dumnezeu. Bucuria lor va fi şi bucuria lumii creştine. Naşterea Sfintei Fecioare Maria a devenit mare sărbătoare a creştinătăţii care o preamăreşte cu sublime cântări de laudă şi de preacinstire. Într-adevăr în sfintele noastre biserici, între care unele sunt închinate acestei mari sărbători, se aud cu acest prilej cereşti şi inconfundabile imnuri de preamărire a Sfintei Maria devenită Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când cele cereşti se unesc cu cele pământeşti spre mântuirea noastră. Până la vârsta de trei ani prunca Maria a trăit în casa părinţilor săi făcându-le bătrâneţile fericite. Când Maria a împlinit trei ani Ioachim şi Ana şi-au împlinit făgăduiţa. Ei îşi aduceau darul cu puterea credinţei lui Avraam, nu prin „înjunghiere” ci prin renunţare de bunăvoie la copila de trei ani. Astfel îşi dovedeau credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu, împlinind făgăduinţa. După ce s-au sfătuit cu rudeniile, părinţii Ioachim şi Ana au adunat multe copile de o vârstă cu Maria, şi mai mari, din Nazaret ca să o petreacă până la Ierusalim. Pe cale cântau din Psalmii lui David care se potriveau cu această taină de ducere a Mariei la Biserica lui Dumnezeu „ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi … uită casa părintelui tău” (Ps. 44, 12). Adica uită pe tatăl şi pe mama ta. Au ajuns în sfârsit la Ierusalim la Biserica lui Solomon unde au fost impresionaţi de măreţia ei. Maria a fost întâmpinată de Zaharia preotul (tatăl Sf. Ioan Botezătorul) căruia i se descoperise cine este această pruncă. A dus-o în biserică şi după ce a închinat-o, a făcut ceva cu totul neobişnuit şi neîngăduit de Legea Veche. A intrat cu ea în Sfânta Sfintelor, altarul unde se afla Chivotul Legii în care se găseau tablele Legii lui Moise, Decalogul.
Acolo în Sfânta Sfintelor nu intrau nici preoţii ci doar arhiereul o dată pe an. Dar Zaharia ştia cine este această copilă. „Îngerii intrarea ei văzând s-au mirat cum fecioara a intrat în Sfânta Sfintelor”. După aceea au luat-o şi au dus-o în casa fecioarelor şi a locuit acolo împreună cu ele doisprezece ani iar părinţii mulţumiţi că şi-au împlinit făgăduinţa s-au întors acasă (în Nazaret). Lângă Biserica din Ierusalim a petrecut fiica lui Ioachim şi Ana vremea copilăriei sale în curăţie, smerenie şi rugăciune. Aici a învăţat scrisul, cititul, rânduiala slujbelor şi a cântărilor, cusutul veşmintelor şi al broderiilor. În acest loc sfânt a înteles Maria cuvintele strămoşului David: „fericiţi cei ce locuiesc în Casa Ta, în veci Te vor lăuda” (Ps. 84, 11). După doisprezece ani Fecioara Maria a fost dată în grija omenească a bătrânului Iosif, pentru a păzi în continuare curăţenia şi sfinţenia ei. Ea nu mai aparţinea sieşi, nici lumii ci aprţinea lui Dumnezeu. A devenit vas ales, din care s-a născut Fiul lui Dumnezeu iar ea a devenit mama neamului omenesc pe care o fericim zicând: „Bucură-te Fecioară cu totul fără de prihană, plinirea rânduielii Ziditorului”.
Preot Ioan Cornescu
