Mulţi chemaţi, puţini aleşi. Lansarea cu fastul cuvenit a volumului de nuvele cu greutate al prozatorului Ion C. Gociu fu o adevărată sărbătoare. Prea mulţii vorbitori invitaţi n-au mai avut ocazia să-şi exprime cu toţii gândurile din pricina timpului scurt şi a celui pierdut.
S-au pierdut mai mult de 45 de minute până la începere, cu mult mai mult decât sfertul academic rusesc, cifrat la 30 de minute, apoi prin lungimea amintirilor celui care-a acaparat statutul de moderator. Aşa încât, la final, felicitându-l pe poetul şi eseistul Ion Căpruciu pentru intervenţia domniei sale, drept cea mai inspirată şi singura originală, l-am liniştit. Fusese ăl mai valoros întrucât excelentul critic şi orator Ion Popescu Brădiceni nu mai apucase să spună o iotă. Redăm, mai jos, eseul fantastic al scriitorului hărăzit de Dumnezeu – psihologul Ion Căpruciu, care-a glosat numai pe tema nuvelei Cireşe amare şi nu a întregului volum.
Ion Predoşanu
Puţină psihoterapie cu „Cireşe amare”
Domnul Ion C. Gociu, colonel în retragere, a avut şi el o copilărie. Una cam strâmbă, că şi comuna sa se numea Strâmba. De ce şi cum nu se ştie, că scriitorul nu ne povesteşte că ar fi fost oameni strâmbi, poate drumul, ca orice drum o lua strâmb când vedea vreo femeie frumoasă. Şi ca orice copil, păzind caprele când era la şcoala primară, citea Capra cu trei iezi şi aştepta lupul să-i facă de petrecanie. Elev dezgheţat, cu ureche muzicală şi voce (aici Domnul Gociu ar trebui să ne cânte ceva) la îndemnul învăţătorului, mama. Mai ales ea, a hotărât să dea copilul la Liceu la Târgu Jiu s-ajungă om mare. Că tatăl său tot muncea la oraş şi putea să ia copilul cu el în gazdă. Trebuie însă recunoscut că „Ionel” o iubea mult mai mult per mama că-l lua şi acum în braţe şi-l alinta cu Ionel al mami. Tata ca tată, muncea de dimineaţa până seara şi, ca omul, mai bea şi el, câteodată, chiar pe datorie, lucru ce-i displăcea copilului. Că unde e băutură sunt şi femei. Ionel, cum am zis mai sus, era dezgheţat la minte dar cam sfios ca omul care intră-n biserică, dar ca orice copil cu bun simţ ascultă mai ales de mama. În subconştientul său a rămas însă o pată, cică doctorul când s-a dezbrăcat a văzut pe pielea copilului urme de purici şi de stălniţi, deh, ce să zic pe vremea aceia încă nu se descoperise DTT-ul. Dar a trecut examenul şi el şi purecii. Mama sa a făcut toate pregătirile: Costum de dimie, cămaşă de in şi izmene care-l cam înţepau cu pozdările, nişte bocanci de căpătat şi au plecat cu carul unui vecin, el cu mama, după ce în prealabil tăiaseră un cocoş numai pentru cei de la oraş, că cei de acasă mâncau şi de post că tocmai căzuse vinerea mare într-o zi de marţi. Se pare că au plecat deci într-o luni. Acasă a lăsat caprele, un motan foarte hoţ şi dat dracului şi pe Azorică. A mai lăsat şi taierele şi lingura de lemn şi străchinile zmălţuite şi în zălar căldarea de mămăligă. Le-a lăsat el, dar în subconştientul ca un blestem i le-a păstrat şi l-au urmărit şi în Canada. Fiind un sentimental s-a despărţit greu de tot lutul care-l avea pe el. Dar, Doamne ajută! La Târgu Jiu stă în gazdă cu tatăl său dar el tot mai mult o iubea pe mămica. Şi când se lupta el cu cartea, apare într-o zi şi Florica, o vecină căreia i se stricase primusul… Şi la cine să ceară biata femeie, că bărba-su-i era în armată decât la vecinul Costică, om priceput în mai toate privinţele şi cu femeia la ţară. Şi de aici, lui taică-su i s-au tras toate ponoasele, şi asta începând chiar din ziua de Sfântul Constantin, căruia îi purta numele. Ziua în care taică-su îi promisese, cireşe… Dar cireşele au fost amare. Din cauza Floricăi care era lipsită de morală. Faptele-s fapte. Copilul din întâmplare s-a nimerit să fie pe aceeaşi cărare pe care taică-su o săruta pe Florica. Ce blasfemie, ce oroare. Copilul nu a mai putut gusta cireşele că erau amare. De ciudă, copilul s-a făcut soldat şi-a ajuns Colonel. Dar această întâmplare l-a marcat toată viaţa. Că eu, ca psiholog, a trebuit să fac cu Dumnealui nu ştiu câte şedinţe de psihoterapie, la Cârciuma de la Covrigărie, martor mi-e Ion Popescu Brădiceni ori Ion Predoşanu şi alţii, poate unii aici de faţă, ca să-i anihilez încrâncenarea şi să-i redau copilăria. Că el a iubit toată viaţa numai o femeie, o doamnă aici de faţă; Sărut mâna!
Ion Căpruciu
„Cireşe amare” – o minunată carte de nuvele – Povestaşul Ion C. Gociu are în raniţă bastonul de Mareşal-Prozator!
Salt înainte! Este comanda pe care şi-a dat-o colonelul în rezervă Ion C. Gociu. Adevăratul povestaş ce se ascundea în spatele lui Mugurel Pădureanu-Coarba. Nu în spatele frontului de cuvinte alese, ce-i fac cinste. Inclusiv în fermecătoarea carte-i de debut „Din Văianu la Toronto”, ce aducea aminte de Adrian Păunescu din „De la Bârca la Viena”. De care este mult mai aproape decât de Tudor Arghezi! Prin simţire, verb, spirit patriotic şi dragostea de satul natal. Pe coperta IV a precedentului volum, recidivistului de acum îi lua apărarea distinsa doamnă Cornelia Gociu, avocat din oficiu al pseudonimului de care povestaşul ce are în raniţă bastonul de Mareşal-Prozator adevărat s-a dezbărat. Cel care a primit şi încă păstrează viza de Canada a revenit pe meleagurile gorjene şi, inspirat de muza şi iubita sa soţie Cornelia, bate la porţile consacrării literare. Prin stilul elegant de a nara, gorjeanul I.C. Gociu l-ar putea bate pe criticul literar Alex Ştefănescu, un alt minunat povestaş, din cartea de proze scurte „Bărbatul adormit în fotoliu. Întâmplări”. Cu singura condiţie de a nu se opri aici, doar la a doua carte. Şi, desigur, de a scrie scurt. Şi mai scurt! Căci dacă s-ar gândi să abordeze construcţii epice mai ample decât „Cireşe amare” va trebui să se bată cu clasicul prozator Zaharia Stancu ori cu Nicolae Velea, un maestru al genului!
Ion Predoşanu
(text apărut ca postfaţă a cărţii „Cireşe amare”)
P.S. A doua carte a scriitorului Ion C. Gociu va fi (re)lansată pe 8 septembrie, la Brădiceni, cu prilejul Atelierului Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni”. De altfel, SERILE LA BDRĂDICENI este şi titlul colecţiei în care a apărut volumul „Cireşe amare”(I.Predo)
