Marginalii la… Al XIII-lea congres internaţional de dacologie „Constantin Brâncuşi” -2012 (II) „Pietrele dacilor vorbesc…”

101

Apoi alte noi şi noi aspecte ale statuarei brâncuşiene şi-au cerut dreptul la competiţia ştiinţifică, de astă dată, în plenul congresului, interogându-se fondul bogat de simboluri arhetipale al poporului nostru (Pop Campeanu Marinela), estetica unor celebre lucrări precum „Borna de frontieră” (Iosif Marin), Pasărea sfântă (Andra Ilarion), semne telurice şi hierofanii ale sacrului în arta lui Brâncuşi (Mihai Sporiş), originile dacice ale portului popular (Curta Emil şi Sergiu-Mihai Gheorghe), legătura dintre cer şi pământ în morfologia statuarei brâncuşiene (Lucian Ştefan Mureşan), Ansamblul de la Târgu-Jiu la 70 de ani (Antigona Grecu), Ansamblul Brâncuşi în coordonatele cartografice (Luca Manta). Interesante şi comunicările: „Apolodor” de Mihai Zamfir, „Au vorbit dacii limba aramaică sau arameii limba dacică?” (Ceza-Bechara Nabila), ca şi documentarul „Din legendele Buzăului” de Călin Mihaela, precum şi comunicarea marelui cărturar macedonean stabilit la New York, Dimu Lascu, „Traco-Dacii & Traco-Macedonenii”, militând, ca şi în mai vechile sale lucrări, pentru o unitate a traco-dacilor şi macedonenilor.

La ora 13,00 a fost programat filmul realizat de scriitorul şi regizorul clujean Horia Muntenuş, Un arbore la mijloc de luni, după care s-au purtat discuţii şi comentarii pe marginea filmului prezentat.

Omagiu adus marelui Brâncuşi
În finalul acţiunii, preşdintele DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY OF NEW YORK, cu mai multe filiale în judeţe, dar şi în alte ţări din lume, a rostit Cuvântul de închidere, formulând câteva concluzii şi perspective. Am reţinut din acest mobilizator discurs următoarea precizare, făcută de fapt şi în cuvântul de deschidere al congresului: „Am adus Congresul de Dacologie la Târgu-Jiu, întrucât aici, în Gorj, prin Brâncuşi, se legitimează o străveche cultură şi spiritualitate, cu ecouri traco-geto-dacice. În opera lui Brâncuşi pulsează „arhaicul” şi ”modernul”, în egală măsură, artistul însuşi revendicându-se de la o tradiţie cu reverberaţii de străvechime, de mythologie şi ethnosofie românească. Graţie lui Brâncuşi, frumosul dumneavoastră oraş de pe Jiu este trecut pe hărţile marilor circuite culturale ale lumii. Este o zestre care obligă şi o mândrie, o demnitate cate impune…”

Viitorul Congres de dacologie – în 2013, la Chişinău, sub genericul „B. P. Hasdeu”
Menţionăm că, sâmbătă seara, după ce s-au terminat lucrările stabilite pe cele patru secţiuni, Napoleon Săvescu, prin consultarea în plen cu participanţii, a reţinut câteva propuneri pentru tematica de anul viitor a Congresului. Din propunerile făcute (D. Cantemir, Lucian Blaga, Bogdan Petriceicu Hasdeu), s-a reţinut ilustra personalitate a marelui scriitor născut în Moldova de dincolo de Prut, poet, prozator, dramaturg, lingvist, etno-folclorist, istoric, lexicograf, autor al articolului inaugural „Perit-au dacii?” din 1868, piatră de hotar a concepţiei dacice în cadrele romantismului românesc (o teză care va veni să preîntâmpine exagerările latiniste ale cronicarilor noştri din sec. XVI-XVII şi, mai apoi, ale reprezentanţilor Şcolii Ardelene, care, vorba filosofului Lucian Blaga, se îmbolnăviseră de… elefantiază!).
Aşadar, al XIV-lea Congres Internaţional de Dacologie este proiectat a se desfăşura în capitala Moldovei de dincolo de Prut, adică la Chişinău, unde există de mai mulţi ani un Institut de cercetări dacice , al cărui conducător a fost vrednicul de laudă cercetător, regretatul Andrei Vartic.

UCB – partener organizatoric ireproşabil
Menţionăm instituţia organizatoare şi gazdă – Universitatea „Constantin Brâncuşi”, care, sub conducerea noului rector care şi-a mobilizat energiile, prof. univ. dr. MOISE BOJINCĂ, a asigurat logistica necesară în buna desfăşurare a acestei prestigioase manifestări de ecou internaţional. Implicarea Universităţii locale în astfel de evenimente este o decizie din cele mai bune, dacă amintim şi „Brâncuşiana” din martie 2012, de la Peştişani, prilejuită de comemorarea a 55 de ani de la trecerea în Eternitate a Patronului său spiritual. (Brâncuşiana a fost, totuşi, organizată de Fundaţia Culturală „Casa Brâncuşi-Hobiţa”, al cărei preşedinte este tot prof.univ.dr. Moise Bojincă)
Prin astfel de prestigioase acţiuni de colaborare şi de priorităţi asumate şi onorate, UCB este trezită la o nouă viaţă, în contextul cultural şi evenimenţial al vremurilor ce le trăim. Căci, s-o spunem direct, fără formulări eufemistice şi fără reţineri –ediţia a XIII-a a Congresului Internaţional de Dacologie a înregistrat o participare ce a depăşit capacităţile sălilor (cele 100 de comunicări au mobilizat un numeros public, o impresionantă participare), inclusiv sala de plen, constituindu-se într-o mare reuşită cultural-ştiinţifică. De remarcat seriozitatea referenţilor, argumentarea cât mai controlată ştiinţific a lucrărilor, concordanţa şi actualizarea problematicii cu ultimele noutăţi şi descoperiri în materie, atmosfera plăcută şi ambianţa protocolară pe tot parcursul zilelor de caniculă.
În pas cu ultimele cercetări ale istoriografiei occidentale: suntem urmaşii legitimi în „vatra vechii Europe”…
Participând eu însumi din anul 2000, neîntrerupt, la aceste Congrese de Dacologie, la Bucureşti – la „Intercontinental”, Cercul Militar, Teatrul Odeon , 2000-2009, 2011), apoi în 2010, la Alba Iulia, – îmi este tot mai evident că Napoleon Săvescu luptă pentru o cauză „dreaptă”, ştiind totodată să tempereze elanurile „zalmoxiene” de mai larg orizont speculativ, uneori incontrolabile ştiinţific, cerând de fiecare dată „dovezi” şi „argumente” în abordarea temelor, îmbinând aşadar spiritul democratic, de toleranţă, cu o plăcută şi autoritară vocaţie de moderator. Într-o expunere sumară, d-sa a trecut în vedere Congresele de Dacologie de până acum, relevând atât câştigurile cât şi dezideratele, luând decizia de a înscrie în rândurile UNESCO această organizaţie neguvernamentală, a cărei teză demonstrată ştiinţific de istoriografia occidentală este aceea că teritoriul pe care locuim noi, românii, azi, este în mare acelaşi cu cel numit de specialişti „vatra vechii Europe” (Marija Gimbutas în lucrarea „The Prehistory of Eastern Europe” încă din 1956 ş.a.). Odată stabilită această temă, e firesc ca din ea să decurgă un întreg evantai de consecinţe privind geneza poporului nostru, continuitatea în spaţiul carpato-danubian, etnografia, limba, spiritualitatea, specificitatea, matricea stilistică, diferenţierea. Iată de ce problemele abordate în cadrul acestor congrese nu sunt deloc comode, ceea ce implică spirit ştiinţific, obiectivitate, informarea la zi cu noile descoperiri în domeniu, dar şi abandonarea unor prejudecăţi şi poncife în materie de istorie veche.
Prof. Dr. Zenovie CÂRLUGEA
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here