Marele ban Cornea Brăiloiu și alți boieri gorjeni în slujba domnitorului Constantin Brâncoveanu (I)

1058

Istoria Țării Românești este marcată la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul  secolului al XVIII-lea, timp de peste un sfert de veac, de marea personalitate a „ …luminatului și preacreștinului ..”  voievod Constantin Brâncoveanu (1688 -1714), așa cum îl caracteriza un cronicar contemporan.

Pe plan extern, în contextul accentuării decăderii Imperiului Otoman și al deselor războaie ce se angajau de către acesta cu marile puteri militare din vecinătatea țării (Imperiul Habsburgic, Rusia și  Polonia), domnitorul Constantin Brâncoveanu, prin prudență, înțelepciune și tact politic (suplețe și abilitate), a reușit să mețină poziția autonomă a țării sale, ba chiar să transforme Țara Românească într-un important centru diplomatic de luptă împotriva asupririi turcești.
Pe plan intern au loc numeroase transformări de ordin social, economic (mai ales în domeniul fiscalității, negoțului și meșteșugurilor) și militar (prin apariția în 1694 a „slujitorilor pre județe” – conduse de căpitani de slujitori din cele 17 județe    sau a unor noi categorii militare – „talpoșii” sau pedestrașii, în 1695 și „martalogii” – cu atribuții legate de paza hotarelor, în 1690),   precum și o multitudine de evenimente politice, dar și o bogată activitate în domeniul cultural și artistic.
Crescut în mediul cărturăresc elevat al unchilor săi Cantacuzini (Constantin, Șerban și Mihai), încă de la vârsta de un an, după moartea violentă a tătălui său, aceștia au contribuit din plin și în mod esențial la formarea intelectuală a lui Constantin Brâncoveanu, el învățând grecește, latinește, slavonește și turcește. În același timp, trăind din copilărie în palatele cantacuzinești de la Filipeștii de Târg, de la Mărgineni, de la Coiani sau în casa din București,  el a apreciat frumusețea, proporționalitatea și ornamentarea lor, toate acestea contribuind din plin la dezvoltarea simțului estetic și spiritual al tânărului Brâncoveanu.
De aceea, după alegerea lui ca domn, în octombrie 1688, acesta s-a sprijinit în conducerea țării pe numeroșii membri ai familiei Cantacuzino (unchi și veri), mai ales în primii  ani de domnie. Ulterior, el apelează tot mai des și la alți boieri, loiali și credincioși acțiunilor sale politice complexe. În acest sens sunt consemnați de izvoarele scrise ale timpului și câțiva din Gorj. Alături de marele ban Cornea Brăiloiu (ce avea reședința în Vădeni, lângă Târgu Jiu), este amintit și Barbu Brăiloiu, spătar al doilea (fiul banului Cornea), căpitanul de margine (Cerneți), Nicola Glogoveanu și fratele său Matei, Barbu și Staico Bengescu, Barbu Urdăreanu (ginerele fostului domn Șerban Cantacuzino), căpitanul Fota Bălăcescu etc.
Marele Ban Cornea Brăiloiu, este originar din Gorj (cunoscut și cu numele de Drăgoianu), fiind cel mai important dregător al Țării Românești, el era menționat în documente întotdeauna în fruntea divanului.  A îndeplinit neîntrerupt această funcție din luna martie a anului 1695 și până la moartea sa, survenită la 13 iulie 1705.
S-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea, fiind fiul căpitanului Barbu Drăgoianu și strănepot al clucerului Barbu, acesta din urmă amintit în două documente (referitoare la cumpărarea unor moșii din apropierea Târgu Jiului), emise de cancelaria lui Mihai Viteazul   și prin care îi confirma acestuia actul de cumpărătură, printre altele și a moșiilor Drăgoieni și Vădeni, unde ulterior și-a construit reședințe. Fiul acestuia, Paraschiva postelnicul a avut proces în anul 1610 cu moșnenii din Preajba, unde arăta  că tatăl său a cumpărat această moșie, fapt care nu s-a adeverit și „…a rămas de lege și judecată”. În aceeași pricină, la 10 iulie 1644, Matei Basarab dă dreptate iarăși moșnenilor împotriva nepoților lui Paraschiva,… Drăghici, Stanciu și Barbul feciorii Brăiloaei”.
Într-un document din 11 iunie 1691, este amintit și cu numele de  Cornea Drăgoianu, după numele tatălui său Barbu căpitan Drăgoianu, ce își avea reședința în acest sat, după cum este amintit într-un document din 29 mai 1671. Cornea și-a luat numele de Brăiloiu (nume derivat de la toponimul Brăila, la care s-a adăugat sufixul  oiu specific numelor oltenești) , probabil, de la bunicul său Dumitrașcu căp(itan), care a participat la una din numeroasele hotărnicii ale teritoriului raialei Brăila  sau de la bunica sa Marga Brăiloaia, soră cu Paraschiva postelnic și Negrușa, copiii lui Barbu clucerul și ai jupânesei Dumitra, (vezi documentul din 10 iulie 1644). Într-un hrisov al domnitorului Alexandru Coconul, emis la 9 ianuarie 1627,  prin care se confirmă unui Barbu și soției sale Dobra satul Ciocadia, printre boierii martori este amintit și un „Brăilă din Drăgoiani”,   probabil Dumitrașco căpitan. Fiul acestuia, Barbu Brăiloiu este amintit într-un document din 10 iulie 1644, când alături de frații săi Stanciu postelnic, Drăghici și vărul lor Mihu se judecă pentru moșie cu moșnenii din Preajba și din Drăgoieni   și cu Pârvu armașul, aici amintindu-se și de înfrățirea lui Stan Blaj cu Barbu clucerul, pe moșia Drăgoiani, încă din timpul lui Mihai Viteazul. Domnitorul Matei Basarab confirma și întărea înfrățirea pe acea moșie, între Pârvu armașul fiul lui Stan și Dumitrașcu căpitan, ginerele lui Barbu clucerul.  „Izvodul cărții lui Matei Basarab voevod. Data-am domnia mea această poruncă a Domniei mele Pârvului armaș din Drăgoiani sud Gorjiu, fecior lui Stan Blaj și cu feciorii lui câți Dumnezeu îi va da ca să le fie lor o moșie în Drăgoiani ……că ar fi aceasta moștenire veche dinainte vremi, iar când au fost în zilele răposatului Mihai vodă, iar Stan Blaj tatăl Pârvului armaș ei s-a făcut frați cu Barbu clucerul și ar fi dat Stan Blaj, Barbului clucer o delniță în Drăgoiani, iar Barbu clucer………..a dăruit pe Stan Blaj cu un cal, iar apoi din acea frăție au fost vândut biserica vaidenimoșie din Drăgoiani, jumătate moșie fără rumâni, iar jumătate au fost lăsat-o feciorilor lui ca să le fie de moștenire……. iar când au fost în zilele lui Gavrilă vodă (1618 -1620), după moartea lui Stan Blaj tatăl Pârvului armaș, iar jupâneasa Dumitra a Barbului clucer cu fiesa Marga…și cu ginerisu Brăilă……..sau sculat de sau pus în spinare Pârvului….zicând că i-au vândut tatăsău acea moșie cu toți rumânii…..în divanu domnesc…..când au fost cursul anilor 7128 (1620)…..  și n-au găsit pe Stan Blaj scris….în cărțile lui Mihai vodă de cumpărătură……moșia din Drăgoiani de înfrățire și nu de cumpărătură ….. și zapisu de la mâna Margăi și a Negrușei i a feciorilor ei Stanciu postelnic și Drăghici i Mihul i Barbu feciorii lui Dragomir armaș la mâna Pârvului armaș de răscumpărare moșie i după aceia….iar deacă au răscumpărat Pârvu armaș moșia lui din Drăgoiani de către Dumitrașco clucer sau sculat Stanciu postelnic i Drăghici i Barbu i Mihul cu pâră ca să le fie lor moșia…..iar Pârvul a cerut ca să meargă înainte zapisul său în divan…. și au căpătat pe direptu și pe legea lui moșia… și au fost rămas Stanciu pos(telnic), Drăghici, Barbu, Mihul toți de lege și de judecata domnească din divan, iar lui Pârvu armaș și să-i fie ohabnică și moștenire strămoșească în veci…….Iată dar și martori am pus domnia mea: Barbul mare ban, Dragomir mare vor(nic), Radul mare log(ofăt), Stroe mare vis(tier), Diicul mar sp(ătar), Preda mare cl(ucer, Radul mare com(is), Mihnea mare st(olnic), Drăgușin mare pah(arnic), Costandin mare pos(telnic). Ispravnic  Radul log.). Și am scris eu Dumitrașco log…în cetatea București la iulie 10 leat, 7152” (1644).
Mai târziu, în aceeași pricină, printr-un zapis din 19 mai 1662 s-a semnat un act de împăcare: „Adecă eu Drăghici pos(telnic) i brat ego (și fratele său) Barbul i Mihul, vărul nostru, nepoții Barbului clucer ot Drăgoini, scrim și mărturisim cu alăturatu nostru zapis ca să fie de mare credință la mâna Necolii cu frații lui, feciorii Pârvului armaș ot Drăgoiani, ca să să știe că au fostu mai nainte vreme vândut moșul Necolii, Stan Blaj moșia sa din Drăgoiani….moșului nostru Barbului cluceru. Iar când au fost în zilele lui Matei vodă….sau judecat la divan cu Dumitrașcu căp(itan) ot Spineni ….întraceia noi am văzut că….moșia pre sama lui….. dânșii să ție a treia parte den funii din Drăgoianii din hotarul de sus precum scrie și cartea lui Matei vodă….iar când au fost acum în zilele mării sale domnului nostru Io Gligorie Ghica vodă (1660 -1664)…noi vrem să oprim judecata… și trăgându după judecata veche….noi am făcut acest zapis al nostru la mâna lor ca să-și ție moșia a treia parte că o au plătit și precum i-am zis noi și denainte vreme ..că a fost a lor.. …dreptu pentru aceasta am întărit  și noi cu semnăturile și pecețile noastre…..(urmează semnăturile și  șapte peceți ale acestora)……Eu Drăghici pos(telnic), eu Barbu pos(telnic), eu Mihul,  eu Iane pos(telnic) ot Cernădee, eu Tudosie ot Izva(rna), eu Oprea ot Cart(i)u, eu Vlăduțul snă Udrea,  (iar ultimii trei martori consemnați nu au pecete, punând doar degetul), eu  ..avestu………., eu Radul snă Țagoșna, eu Badea… ot București.”
Dacă în zapisele din 1662 și din 26 noiembrie 1665,   Barbu Brăiloiu era amintit cu titlul de postelnic, în cel din 29 septembrie 1668, el era consemnat cu titlul de căpitan, primind poruncă de la de domnitorul Radu Leon să hotărnicească moșia mănăstirii Tismana. Și fiul acestuia, Cornea Brăiloiu mare paharnic va fi trimis în anul 1695   (înainte de martie, când este amintit ca mare ban), de domnul Constantin Brâncoveanu să participe la hotărnicia raialei Brăila.
Acesta mai este amintit în unele documente  (11 iunie 1691) și cu numele de Drăgoianu, după satul în care își avea  reședința la acea dată. Cele mai multe zapise însă, referitoare la cumpărături de moșii, ca martor la hotărnicia unor moșii sau confirmarea unor cumpărături ori îndeplinirea unor misiuni încredințate de domn, sunt autentificate cu numele de Cornea Brăiloiu (vezi zapisele din 21 iunie 1687, 1689, 28 martie 1691, 18 ianuarie 1692, 21 septembrie 1693, 8 mai 1694, 24 aprilie 1696 etc).
Cornea Brăiloiu își începe cariera politică (cursus honorum), înaintând treptat în ierarhia funcțiilor publice, încă de la o vârstă relativ tânără (specifică fiilor de boieri, probabil după împlinirea vârstei de 20  de ani),  el fiind amintit pentru prima oară cu dregătoria de postelnic al doilea, între anii 1671 – 1678 (februarie 27) și  fără titlu, între anii 1684 -1686. Este amintit apoi, în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, pentru o scurtă perioadă de timp, ca strângător de dări în județul Gorj  (iunie 1686), vistier al doilea în 1687,   apoi sluger al doilea, între anii 1687 – 1688, după care va fi avansat ca  mare sluger, dregătorie pe care o deține din august 1688   și până în martie 1689.  S-a căsătorit cu Stanca, fiica lui Papa Buicescu mare paharnic, fiind cumnat cu Matei Ciorogârleanu mare vistier și rudă îndepărtată cu Constantin Brâncoveanu.  Au avut împreună opt copii, șase băieți și două fete: 1. Barbu, spătar al doilea, la moartea tatălui său în 1705,  apoi vel serdar; 2. Dumitrașcu vel căpitan de Cerneți, apoi postelnic al doilea, în 1705, iar după 1716, fiind obligat de domnitorul Nicolae Mavrocordat să se călugărească, amintit  cu numele de Dosoftei sau Dositei monahul; 3. Vlăduț, călugărit înainte de 1704 „… fiind eu bolnav și temânu-mă de moarte”, primește numele de Vasile monahul;   4. Matei spătar al doilea în 1705, apoi vornic al doilea și postelnic al doilea din 1713; 5.  Constantin, fără dregătorie  la moartea tatălui său, fiind tânăr – cocon, cum este amintit în 1705, apoi clucer din 1716 și în 1723, iar mai târziu vornic al doilea (1726); 6. Cornea, fără dregătorie, fiind foarte tânăr – cocon, la 1705; 7. Marica căsătorită cu Mihai Argetoianu paharnic al doilea, fiul căpitanului Dumitrașcu Argetoianu;  8. Neacșa, căpităneasă za  dorobanți. Alte izvoare o amintesc ca fiică a banului Cornea, pe Dumitra,  căsătorită cu Pană Urdăreanu sluger. (Va urma)
Dr. Vasile Marinoiu 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here