Mare praznic la Lainici, dar şi la Logreşti

454

Două locuri din judeţ aşteaptă azi mii de musafiri, la Lainici şi Logreşti fiind organizate bâlciuri cu ocazia sărbătorii ortodoxe „Schimbarea la faţă a Domnului”.

Primarul din Logreşti a şi trecut vineri pe la oficialii de la Târgu Jiu pentru a le lăsa mai marilor judeţului câte o invitaţie, edilul aflând cu această ocazie că mai toţi şefii sunt plecaţi în concediu. Interesul maxim al zilei de azi îl reprezintă însă mănăstirea Lainici, unde sunt aşteptate înalte feţe bisericeşti care să oficieze slujba la care, de regulă, participă mii de oameni veniţi nu doar din Gorj, ci şi din Valea Jiului, dar şi din zone mult mai îndepărtate ale ţării. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de Înalt Preafinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Tot în această zi este sărbătorit şi hramul Schitului Locurele, situat în apropierea mănăstirii. În zi de hram, slujba religioasă va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În biserica nou-construită în curtea Mănăstirii Lainici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare“, unicat în ţara noastră, adusă de la Muntele Athos. Este pictată pe lemn de santal şi acoperită cu o mantie grea de argint aurit, după cum au informat oficialii Mitropoliei Olteniei.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here