Maratonul de filme ale producătorilor independenţi debutează vineri la Târgu-Jiu

408

Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România şi Primăria municipiului Târgu-Jiu dau vineri, 26 septembrie, startul celei de-a noua ediţii a Festivalului INDIE al Producătorilor de Film Independenţi – IPIFF 2014. Festivalul se va încheia duminică seara, cu Gala de Premiere, întregul eveniment desfăşurându-se la Cinematograful „Sergiu Nicolaescu” din Târgu-Jiu.

Încă de la prima ediţie din 2006, Festivalul Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi a urmărit promovarea filmului românesc şi a identităţii şi personalităţii producătorului de film. “Organizat la început în Constanţa, Mamaia, iar apoi în Bucureşti, începând cu ediţia de anul trecut care a avut loc la Alba Iulia, festivalul îşi propune să se transforme într-un eveniment cultural itinerant, să devină promotorul şi susţinătorul producţiilor INDIE, a producătorilor de film cu adevărat independenţi. În cadrul festivalului, care de altfel este singurul de acest gen din ţară, spectatorii vor avea posibilitatea de a viziona ultimele premiere ale producătorilor de film independenţi, filme de lung şi scurt metraj, realizate in ultimul an, fără subvenţii de la Centrul Naţional al Cinematografiei, dar cu multă pasiune şi prietenie”, a declarat ieri Dinu Tănase, organizatorul evenimentului.

Zeci de proiecţii gratis pentru târgujieni
IPIFF este o competiţie a producătorilor, decisă în final de ei înşişi, o probă a onestităţii şi a bunului simţ, a camaraderiei, a simţului de breaslă, o provocare pentru găsirea de mijloace de a readuce spectatorul în sala de cinema, la filmul românesc. În cadrul festivalului care va lua startul vineri în oraşul lui Brâncuşi, târgujienii care vor dori să participe, pot intra gratuit în incinta Cinematografului „Sergiu Nicolaescu” şi vor avea parte de filme precum: „Love bus: Cinci poveşti de dragoste din Bucureşti”, „Planşa”, „D’ora”, „Ultimul zburător”, „Nu sunt faimos dar sunt aromân”, „Mamaia”, „Şcoala de vară”. De asemenea, alături de aceste nume, vor fi rulate o serie de scurt-metraje independente şi filme realizate de studenţii UNATC “I.L.Caragiale”.
Potrivit lui Dinu Tănase, producător IPIFF, proiecţiile se vor desfăşura în prezenţa realizatorilor angrenaţi într-o competiţie al cărui deznodământ va fi în cadrul Galei de decernare a Premiilor IPIFF, ce va avea loc duminică, 28 septembrie, la orele 19:30. În deschiderea galei va avea loc un Concert Cari Tibor, intitulat “Stare de tango”, acompaniat de Szabo J. Attila la violoncel. În cadrul Galei, vor fi acordate distincţiile Cel mai bun lung-metraj, Cel mai bun scurt-metraj şi Cel mai bun film de şcoală. Din comisia de notare, vor face parte trei membri, iar premiile vor consta în acordarea de statuete din bronz. Întregul eveniment este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Nume sonore, la Târgu-Jiu
Gala de deschidere a IPIFF 2014 va avea loc vineri când va rula şi filmul „Şcoala de vară”, în regia lui Mircea Ghinescu. În cea de-a doua zi de festival, adică sâmbătă, la Cinematograful „Sergiu Nicolaescu” vor rula mai multe filme, urmând ca duminică, târgujienii spectatori să poată vedea filme produse de nume sonore din România precum Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Luca Istodor, George Chiriţă, Bogdan Drumea, Florina Dumitrache.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here