Mântuitorul ne învaţă să iubim Împărăţia Lui Dumnezeu!

100

03-1mart07-pictura-biserica-58Cred că Pericopa Evanghelică a Duminicii a 3-a după Rusalii este una dintre cele mai frumoase şi mai pline de substanţă dintre Învăţăturile Mântuitorului, pentru că exprimă toată filosofia acestei vieţi.

Un balsam vindecător pentru o cumplită boală de care suferim cu toţii, sau ca o cană cu apă rece într-o zi fierbinte de vară.Toate Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos sunt cuvinte care răcoresc şi vindecă sufletele bântuite de o mulţime de boli, dar mai ales de boala molipsitoare şi adânc apăsătoare a grijii pentru ziua de mâine.

Cuvintele rostite şi adânc rostuite ne-ar putea provoca la exegeze mai profunde, şi, din mai multe unghiuri de vedere, are pasaje care pot uşor da naştere la controverse, putând fi interpretate în diferite feluri, făcând parte din Predica de pe munte a Mântuitorului, în momentul în care El Şi-a prezentat Planul de reforme doctrinare şi de viaţă, când a delimitat Învăţătura şi tradiţia Vechiului Testament, de învăţăturile noi, revelate de Dânsul, în faţa unei mulţimi uimite care se afla în continuă „mirare” de Cel care avea putere divină!

“Lumina trupului este ochiul”!

domnulCuvintele Domnului nostru Iisus Hristos sunt cuvinte care răcoresc şi vindecă sufletele bântuite de mulţime de boli şi mai ales de boala îngrijorării pentru ziua de mâine, pentru că îngrijorarea este un semn de necredinţă faţă de Dumnezeu. De aceea, zice Domnul nostru Iisus Hristos: “Căci păgânii sunt îngrijoraţi şi le caută numai pe acestea pământeşti”!

Desigur, la această stare de amorţire şi împietrire a păcătosului contribuie şi influenţa mediului social, cu prejudecăţile şi maximele imorale în care se complace, apoi contactul cu persoane vicioase, dar, în ultimă instanţă, singurul responsabil pentru dezastrul spiritual în care a ajuns la un moment dat, rămâne păcătosul însuşi, pentru că nu a ocolit factorii negativi şi nu şi-a pus ordine în lumea sa interioară, necombătând impulsurile rele ale firii, iar, neconformându-şi conduita crezului său normelor morale dictate de conştiinţă, când a ajuns ca să-şi schimbe crezul după conduită. De câte ori ne este dat să întâlnim oameni care îşi justifică gesturi, fapte condamnabile, dar, lăudându-se că ei lucrează conform conştiinţei lor.

Da, însă ei nu văd că însăşi această conştiinţă a lor, după care s-au călăuzit, este eronată, fiind deformată şi falsificată de interesele lor egoiste, de patimile de care s-au lăsat conduşi, şi care până la urmă au stins în ei luminile conştiinţei drepte, când ei orbecăie în întuneric. La această stare se referă Mântuitorul, când compară, atât de magistral, lumina conştiinţei cu lumina ochiului.

“Lumina trupului este ochiul”, ne spune Iisus Hristos. Căci, “De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău bolnav, tot trupul tău va fi întunecat.

Deci, dacă lumina care este în tine este întuneric, oare întunericul însuşi cât va fi”?

După cum prin lumina ochiului ne păstrăm curat trupul, tot astfel, prin lumina conştiinţei ne păstrăm curat sufletul nostru!

Conştiinţa morală este glasul Lui Dumnezeu în om !

În înţeles moral, conştiinţa este dispoziţia sau puterea sufletului omenesc de a judeca moralitatea propriilor fapte, sau e dispoziţia sufletului omenesc de a îndruma activitatea morală a omului, îndemnându-l să împlinească legile morale. În raport cu legea morală, conştiinţa morală este organul de aplicare şi executare a legii morale în credincioşi, ea însemnând chiar îndreptarul sau regula subiectivă şi personală a moralităţii, mai pe înţeles, legea morală este legislativul sau parlamentul, iar conştiinţa morală este executivul sau guvernul. Întrucât conştiinţa morală apreciază din punct de vedere moral orice acţiune a credinciosului, a fost numită de către unii glasul lui Dumnezeu în om, iar de alţii, judecătorul cel neadormit şi care nu poate fi mituit, cel ce nu poate fi înşelat. Conştiinţa morală cuprinde în sine în mod necesar conştiinţa psihologică, dar nu invers.

Dacă ne îmbrăcăm cu ea, haina sufletului se luminează prin rugăciune fierbinte şi viaţă sfântă trăită în curăţie şi fapte bune, pentru că haina sfinţeniei este cea mai de preţ a sufletului creştin, iar bucuriile trecătoare se vor subordona acestei stări. Lipsurile materiale sunt secundare, ele se pot adăuga la cele spirituale, dar nu pot să se substituie acestora, pentru că mâncarea, băutura şi îmbrăcămintea trupului nu trebuie să devină mai importante decât legătura sau comuniunea cu Dumnezeu, decât rugăciunea şi sfinţenia vieţii. Conştiinţa morală, această lege universală, naturală şi nescrisă este glasul, martorul şi judecata lui Dumnezeu din inima omului, pentru că ea este lumina practică, personală şi vie care călăuzeşte viaţa omului, arătându-i atât bunătatea şi răutatea faptelor lui, precum şi ce trebuie să facă, un imperativ practic şi un judecător lăuntric al conduitei omului, un tribunal incoruptibil a cărui sentinţă ne aduce ori pace, ori remuşcare. Ea este, în acelaşi timp, şi martorul faptelor noastre şi al gândurilor celor mai tăinuite.

Să dăm întâietate libertăţii noastre sufleteşti !

Sensul cuvintelor adresate de Mântuitorul, oamenilor, ar fi acela că, dacă oamenii nu înţeleg răul din suflet, să judece prin ceea ce se petrece în trup, căci, mintea este pentru suflet, ceea ce este ochiul pentru trup, iar noi, cei care avem vedere trupească, să ne punem întrebarea cum ne-am simţi să plătim prin pierderea vederii trupeşti, plăcerea deşartă de a purta haine scumpe! Ochii noştri odată pierduţi, ce folos vom mai avea de viaţa noastră, pentru că stingerea luminii intelectuale nu are o urmare mai puţin gravă decât are pentru trup ? Aşadar, la pierderea vederii, să fim mai consecvenţi, iar dacă avem atâta grijă pentru a păstra ochiul trupului nostru, să nu avem mai puţină preocupare pentru a întreţine sănătos şi a mântui mintea care luminează sufletul nostru. Vedem că e mai importantă viaţa decât hrana, şi trupul decât haina! Iată o parabolă care ilustrează acest adevăr, în mod convingător, prin faptul că ne-a fost dat ca să trăim din muncă, nu din experienţe care ne desfigurează fiinţa şi ne taie aripile zborului către înălţimi şi către mântuire.

De aceea, cred că e drept şi e bine să sacrificăm din noi înşine pentru alţii, dar nu pentru a ne face viaţa comodă pe pământ, plătind cu viitorul nostru! În felul acesta, parabola se dovedeşte şi o lecţie împotriva lăcomiei care trage la pământ fiinţa menită să zboare la Ceruri! Mântuitorul ne spune că trebuie să dăm prioritate sau întâietate vieţii spirituale şi libertăţii noastre sufleteşti, pentru a nu fi înrobiţi de îngrijorările cele materiale, de mâncarea excesivă şi de moda hainelor scumpe, pentru a ne îngriji mai întâi cum se prezintă sufletul nostru în faţa Lui Dumnezeu, prin îmbrăcămintea spirituală pe care i-o dăm, având mintea şi inima luminate de rugăciune şi de fapte bune.

Prof. Vasile GOGONEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here