Mâncatul noaptea, afectează silueta

466

gustarea noapteaDeşi crezi că te ajută să ai un somn mai liniştit, gustarea din timpul nopţii devine periculoasă pentru siluetă. Renunţă la ea şi vei slăbi fără să-ţi modifici dieta.

Nu e important doar ce mănânci şi cât, dar contează şi când mănânci. Anumiţi specialişti sunt de această părere, deoarece aproape toate dietele interzic mesele după o anumită oră. Deşi nu de mult s-a dovedit ştiinţific că ei aveau dreptate: cei care mănâncă noaptea prezintă riscul mai mare de a deveni supraponderali. Probabil că aici intervine ceasul interior al organismului, adică ritmul circadian, care reglează consumul de energie.

Un studiu realizat la o universitate americană arată că modalitatea de îngrăşare este una foarte complexă.

Nu se referă numai la numărul caloriilor consumate şi arse. Cercetătorii sunt de părere că factorii care duc la îngrăşare sunt controlaţi de ritmul circadian. Dacă respectăm un program strict al meselor, ceea ce implică o schimbare a comportamentului alimentar, s-ar putea stopa răspândirea obezităţii, se arată în acel studiu.

Acesta s-a realizat mai mult ţinând cont de oamenii care lucrează în schimburi şi care pot deveni obezi. Datorită programului, aceştia mănâncă la ore târzii, ceea ce nu se potriveşte cu ritmul natural de funcţionare al organismului. De altfel, cei ce lucrează în schimburi pot manifesta şi alte probleme: constipaţie, diaree, flatulenţă, arsuri stomacale. Se datorează comportamentului alimentar care este afectat atunci când lucrezi noaptea şi dormi ziua. Experimentele au arătat că ajunge să modifici orele de masă pentru a te îngrăşa sau, pentru a slăbi.

Ritmul circadian este un ciclu biochimic, fiziologic şi comportamental care durează 24 de ore şi care este prezent la toate fiinţele vii, până la om. Ceasul circadian este răspunzător cu reglarea ciclurilor de hrănire, odihnă şi activitate, iar studiile actuale sunt de părere că ar regla şi consumul de energie, ceea ce înseamnă că momentul în care mâncăm joacă un rol în echilibrul caloriilor consumate şi arse. Ritmul circadian se datorează factorilor externi, cel mai însemnat dintre aceştia fiind alternanţa zi – noapte.

Ce faci totuşi, dacă înainte să adormi te trezeşti cu senzaţia de foame? Trebuie să identifici adevărata foame cu pofta de „ceva bun”. Foamea adevărată are simptome fizice, se intensifică în timp şi poate fi stăpânită cu orice aliment.

Dacă au trecut mai mult de trei ore de la ultima masă, probabil că e vorba de o foame adevărată, care trebuie potolită. Dar nu trebuie să mănânci înainte de ora de somn, alimente cu conţinut mare de zahăr, cu cofeină sau bogate în calorii. Indiferent dacă îţi satisfac nevoia de mâncare, ele se digeră foarte greu, „se depun”, dar poţi avea din cauza lor şi insomnii.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here