Maioneza este gustoasă. Dar e sănătoasă?

3269

maionezaCe fel de gust ar avea anumite mâncăruri dacă nu ar exista sos tartar, sos de usturoi şi altele? Majoritatea sosurilor pe care le folosim de regulă, la salate, dressing-uri, conţin maioneză. Avem ca soluţii: alegerea unui anumit sortiment de maioneză de care piaţa alimentară este saturată sau pe cea pregătită în casă.

Alegerea este la latitudinea noastră, dar care este cea mai sănătoasă?

Maioneza din magazine

Dacă luăm în consideraţie conţinutul de ulei vegetal, maioneza care se găseşte pe piaţă este de mai multe feluri:

maioneză cu conţinut mare de grăsimi vegetale (de la 50 la 80%);

maioneză cu conţinut mic de grăsimi vegetale (între 40 şi 50%);

maioneză cu conţinut foarte redus de grăsimi vegetale (sub 40%).

La prepararea maionezei se utilizează următoarelor ingrediente de bază: uleiuri vegetale rafinate, praf de ouă, sare, zahăr, muştar, produse lactate, aditivi alimentari. Dacă se alege gălbenuşul, conţinutul acestuia în produsul finit trebuie să fie de minimum 2,8 %. Maioneza din comerţ are totuşi şi un avantaj, acela ar fi că are în compoziţie praf de ouă, provenit din ouă pasteurizate, deci este un produs mai sigur în ceea ce priveşte contaminarea microbiologică în comparaţie cu cea preparată în casă.

Pregătirea maionezei în casă presupune folosirea ouălor proaspete, de multe ori crude, iar gălbenuşul crud poate avea Salmonella, o bacterie care dă toxiinfecţii alimentare.

Maioneza de casă

Maioneza preparată în casă, de regulă, se realizează din mai multe ouă şi mai mult ulei vegetal. Gălbenuşul are în compoziţie fosfor, uşor asimilat de organism şi care reprezintă un tonic cerebral. Conţine fier, care previne anemia, calciu, vitaminele A, D şi o parte dintre vitaminele complexului B.

Dar, gălbenuşul are mult colesterol, de aceea nu trebuie să exagerăm cu consumul. Datorită conţinutului mare de grăsimi aduce multe calorii, maioneza pregătită în varianta clasică fiind nerecomandată persoanelor care sunt la dietă şi vor să slăbească.

Maioneza dietetică

Urmezi o dietă de slăbire, dar nu te poţi abţine de la gustul minunat al unui sos preparat în casă? Încearcă următoarea reţetă!

Ingrediente: un gălbenuş de ou crud, puţin muştar, 2 linguri ulei de măsline, zeamă de la o jumătate de lămâie, o cană de sana sau iaurt, 1 lingură de smântână dietetică.

Se pregăteşte ca o maioneză clasică. Dacă vâscozitatea este prea mare, se pune puţină apă minerală. Este delicioasă, sănătoasă şi uleiul va fi într-o cantitate mai mică cu 80%.

O lingură de maioneză preparată în mod obişnuit are 110 kcal şi 12 g de grăsimi, în comparaţie cu o lingură de maioneză dietetică ce conţine 25 kcal şi 5 g de grăsimi.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here