Din câte ştim, fiecare om este scânteiat şi chemat în viaţă la timpul lui, cu un scop precis, laolaltă cu ceilalţi semeni, să continue mereu pe un plan superior edificarea locală, naţională şi globală a marilor obiective conturate prin izbânda noutăţii în învăţământ, în sănătate, în cultură şi spiritualitate, în industrie şi agricultură – reflectate prin salturi calitative care să schimbe în frumuseţi şi armonie de la un an la altul faţa şi sufletul omenesc, a înfăţişării fiecărei vetre de ţară până la urmă. Numai aşa ne putem înscrie ca specie pe spirala Timpului către Înalt, fiindcă am venit pe Pământ să trăim fericiţi!
În realitate însă, de când ne ştim ca specie, generaţie după generaţie, cei mai mulţi (muntele vreau să zic!) am fost şi rămânem martorii întristaţi ai feluritelor nemernicii deversate peste noi ca o pedeapsă, fără nici cea mai mică învinuire. De ce? Pentru că nimeni dintre cei cocoţaţi în conducere, peste tot în lume, în actul decizional nu pornesc de la NOŢIUNEA DE OM ca însemnătate primordială şi mai presus decât toate comorile Pământului, nelimitat în străşnicia lui ca un titan cu mii şi mii de cugetări, născociri şi iniţiative mocnite în abisul propriului adânc.
Or, de la acest Adevăr până la ceea ce se petrece cu noi la tot pasul, mai cu seamă acum, în plin început de Mileniu III, este o distanţă de calvar, la al cărui capăt iată-ne pe toţi îngenuncheaţi, mai cu seamă pe noi, românii, aici unde corupţia a atins toate splendorile, formând mulţimi de bogaţi fără scrupule şi nesătui în goana lor de a stoarce prin hoţii mai toată vlaga acestui popor obidit, care deschide ochii dimineaţa pe aceleaşi supărări, cu aceleaşi spaime date de neputinţa de a şti, pe moment, dacă vor izbuti să găsească un loc de muncă, fie şi pe un salariu batjocoritor când, iată, în luna aprilie a.c., în Târgu-Jiu, s-au prezentat la concurs 50 de solicitanţi pentru un post de… măturător?!? (ruşine naţională!) Asta, concomitent cu groaza care o trăiesc miile de angajaţi la gândul că, în orice zi, stăpânul, ar putea să renunţe la serviciile lor. Prin urmare, pierderile produse de evaziunea fiscală sunt o nimica toată în comparaţie cu pierderile colosale la buget, rezultate din menţinerea în lâncezire a forţei de muncă (cea mai competentă profesional!), dat fiind că după vârsta de 40 de ani întreaga populaţie activă este lăsată pe drumuri, deşi greutăţile familiale devin tot mai insuportabile urmare cheltuielilor cu întreţinerea copiilor şi bătrânilor. Acest segment de muncitori, deşi mai productiv, este dispreţuit pentru că are punct de vedere şi nu poate fi manipulat.
Aşadar, pentru omul capabil neputinţa de a munci şi de a-şi întreţine familia este mai rea decât moartea. Întrucât, prin moarte, el scapă de toate supărările provocate de nevolnicia fiecărui guvern perindat la cârma ţării neînstare să-i asigure omului activ un rost pe Pământ, un loc al lui unde să muncească şi să fie fericit. Până în 1990 cei fără ocupaţie erau adunaţi de pe stradă şi trimişi la serviciu spre a se regăsi în menirea lor. Sistemul anterior, deci, privea omul şi ca adevărată sursă de bogăţie economică pentru sine şi societate. Abandonarea acestuia nu s-a datorat „atitudinii săracului” cum se spune adesea: de a-şi fi părăsit stăpânul la durere! ci, Americii şi Rusiei. Care, cum vedem, când îşi propun să destabilizeze un popor, o fac fără a sta pe gânduri! pe principiul stupului, începând cu matca. După a cărei distrugere roiul rămâne zăpăcit, bezmetic şi dezorientat. Exemplu: l-au anihilat pe Ceauşescu, iar de noi s-a ales aşteamătu; l-au strivit pe Saddam Hussein, după care, Irak-ul este tot una cu măcelul interminabil dintre taberele religioase; l-au ucis pe Gaddafi înlesnind ieşirea la suprafaţă în ţara lui a zeci de etnii care se războiesc între ele de-a surda. Dihonia fiind întreţinută de aceiaşi tartori în toate celelalte ţări ale Orientului Mijlociu, făcând din Marea Mediterană un monstruos mormânt pentru cei care încearcă să se salveze. La umbra acestor ticăloşii, marile puteri storc nemilos avuţia respectivelor popoare, asigurând conaţionalilor standarde superioare de trai, cu mult peste aportul lor la ghiftuirea P.I.B.-ului propriu. În ultimii 25 de ani de ruinare naţională, milioane de români şi-au găsit (temporar) scăparea împresurând Occidentul, evident, la munci penibile, prost plătite. Cei mai mulţi rămânând focului pistosiţi, plini de datorii, cu casele cedate băncilor prin ipoteci, fără nici o şansă de a găsi un loc de muncă, cu copii şi bătrâni neajutoraţi, cu spaima nesiguranţei zilelor ce vin, insensibile şi ele, îndemnând depresii crâncene şi îndemnuri la suicid. Şi, toate aceste apăsări, când, cu cel mai mic efort de gândire şi decizie al guvernanţilor, al dregătorilor de la toate eşaloanele, stările şi faptele de felul celor menţionate mai înainte, pot intra pe un făgaş normal, asemeni exemplelor din ţările nord – europene şi/sau asiatice – redându-i, astfel, fiecărui român ceea ce îndeobşte este al său: rostul pe Pământ şi demnitatea de OM!
MIHAIL PASERE
