Mai puţine comisii de lucru în unităţile de învăţământ preuniversitar

330
FOTOGRAFIA INSOTESTE MATERIALUL MEDIAFAX: "Majoritatea elevilor din Capitala s-au alaturat profesorilor -pentru o greva mai buna.-" Profesori ai Colegiului Economic Virgil Madgearu, din Bucuresti, stau in cancelarie, participand astfel la greva de avertisment de o zi, luni, 3 noiembrie 2008. ANITA VIZIREANU / MEDIAFAX FOTO

La sfârşit de mandat, fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a semnat ordinul pentru diminuarea numărului comisiilor permanente din unităţile de învăţământ preuniversitar, de la 21 la şapte, pentru eliminarea birocraţiei.

În unităţile de învăţământ preuniversitar funcţionează, după caz, comisii de lucru având caracter permanent, ocazional sau temporar.
Prin ordinul semnat recent de Sorin Cîmpeanu se aprobă diminuarea numărului comisiilor care funcţionează la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar, prin comasarea activităţilor şi atribuţiilor specifice şi prin eficientizarea şi informarea activităţii acestora, de la 21 la şapte. De asemenea, în document se mai precizează că, la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, se va institui “Comisia privind eficientizarea activităţii comisiilor de lucru care funcţionează la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar”, pentru punerea în aplicare a prevederilor ordinului respectiv. Această comisie va avea următoarea structură: patru reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, trei reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare, trei directori ai unităţilor de învăţământ preuniversitar, patru reprezentanţi ai sindicatelor reprezentative din domeniul educaţiei şi trei reprezentanţi ai societăţii civile. În termen de zece zile de la apariţia ordinului, fiecare instituţie dintre cele menţionate mai sus trebuie să-şi desemneze reprezentanţii în comisie. Propunerile vor fi înaintate Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, iar componenţa comisiei va fi aprobată de către Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar. În termen de 45 de zile de la aprobarea componenţei comisiei, aceasta va înainta conducerii Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice propunerile de modificare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a celorlalte acte administrative subsecvente, în scopul punerii în aplicare a prevederilor ordinului privind diminuarea numărului comisiilor permanente din şcoli.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here