Mai mulți fotbaliști ai Craiovei, la vizita medicală

992

15 fotbaliști ai Universității Craiova au efectuat, miercuri, vizita medicală la Policlinica Sportivă. Este vorba despre Laurențiu Popescu, Alexandru Mateiu, Vasile Constantin, Ștefan Vlădoiu, Vladimir Screciu, Ionuț Mitran, Jovan Markovic, Mihai Căpățînă, Atanas Trică-Balaci, Sebastian Nețoiu, Daniel Croitoru, David Sala, Marian Danciu, Alexandru Mărieș și Denis Benga. Oficialii clubului au anunțat și primele plecări din cadrul echipei. Portarul Andrei Marinescu, mijlocașul de bandă Juan Camara și atacantul Alexandru Tudorie nu vor mai face parte din lotul alb-albastru. În schimb, clubul din Bănie a transmis că fotbaliștii Gustavo Vagenin, Jovan Markovic, Alexandru Mărieș și Denis Rusu s-au alăturat lotului. După ce vor efectua vizita medicală și ceilalți fotbaliști, oltenii vor pleca, astăzi, în Austria, pentru un cantonament ce va lua sfârșit la începutul lui iulie. Supercupa României dintre CSU Craiova și CFR Cluj va avea loc pe 10 iulie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here