Mai mulţi bani pentru 85 de familii din Târgu-Jiu

460

Zeci de familii beneficiare ale legii privind venitul minim garantat vor primi din această lună mai mulţi bani după ce legislaţia privind acordarea respectivului ajutor social a fost modificată în sensul că nu se va mai lua în calcul şi valoarea alocaţiei de stat. „În momentul de faţă sunt 468 de persoane în plată la ajutorul social şi avem depuse la primărie 272 de dosare. Numărul de dosare este mai mic decât numărul de persoane pentru că sunt mai mulţi beneficiari din cadrul aceleiaşi familii. În luna ianuarie a anului trecut erau în plată 437 de persoane şi 227 de dosare depuse. Din totalul beneficiarilor, 150 sunt persoane care muncesc prin Serviciul de Gospodărire Comunală al Primăriei. Din acest an a apărut o modificare legislativă în sensul că nu se mai ia în calcul alocaţia de stat primită de copiii celor care beneficiază de lege şi creşte astfel suma pentru un număr de 85 de familii”, a declarat Lavinia Petriţa, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Odată cu introducerea acestei modificări legislative este de aşteptat să crească şi numărul beneficiarilor de venit minim garantat ori ai altor prestaţii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here