Magazine sancţionate de inspectorii sanitar-veterinari

453
magazinInspectorii sanitar-veterinari gorjeni au sancţionat în numai o săptămână trei unităţi de comercializare cu amănuntul a produselor alimentare din Drăguţeşti, două de alimentaţie publică din municipiul Târgu-Jiu, precum şi două brutării din oraşul Turceni.

Valoarea totală a celor şapte sancţiuni aplicate de reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj este de 7.000 de lei. „Am fost nevoiţi să aplicăm sancţiuni cam mari şi asta deoarece, în urma controalelor, am găsit multe deficienţe. Dintre acestea, menţionăm comercializarea directă către consumatorul final al produselor alimentare în spaţiul neaprobat sanitar veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă, depozitare şi manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare, precum şi neîntreţinerea spaţiilor de valorificare şi depozitare a produselor alimentare, a ustensilelor şi utilajelor folosite”, a declarat Ion Iliuţă, şeful instituţiei.
64 de controale în câteva zile
Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii sanitar-veterinari au efectuat un număr de 64 controale în unităţi supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din municipiile Târgu-Jiu şi Motru, localităţile Turceni, Novaci, Rovinari, Scoarţa, Mătăsari, Bustuchin, Stoina, Hurezani, Plopşoru, Drăguţeşti, Aninoasa, Ţânţăreni. Astfel, reprezentanţii legii în teritoriu au călcat pragul a 19 unităţi de procesare a pâinii, a uneia de ambalare a produselor alimentare, unei carmangerii, şase centre de prelucrare a laptelui, 18 unităţi de comercializare cu amănuntul şi ridicata a produselor alimentare, trei ferme de păsări.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here