LUNA IANUARIE ÎN ZIUA DINTÂI

443

popaAstăzi, la opt zile de la naşterea Domnului Iisus Hristos, Domnul rabdă tăierea împrejur cea după trup, ca împlinind Legea, să ne dea în lături rânduiala trupească a legii vechi şi să aducă în lume o tăiere împrejur nefăcută de mână: Tăierea-Împrejur cea duhovnicească a Sfântului Botez, adică ,,dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii” ( Col. 2.11).

Ca Fiu al Lui Dumnezeu şi ca mare întemeietor al Testamentului celui veşnic, odată cu supunerea Sa la rânduiala tăierii împrejur, Domnul astăzi pune capăt, deci legii vechi şi face început rânduielilor Testamentului celui Nou, scris pe tablele inimii oamenilor. Drept aceea, noi creştinii nu mai suntem ţinuţi la tăierea-împrejur cea trupească, dar suntem ţinuţi să ne supunem şi să împlinim rânduielile unei adevărate tăieri-împrejur duhovniceşti. Suntem datori, îndeosebi, ca Noul Legământ, întemeiat de Domnul Iisus să săvârşească în noi o deplină supunere faţă de Dumnezeu, a trupului nostru şi a poftelor lui, o deplină dăruire, o deplină pătrundere cu puteri sfinte a acestui trup şi a cerinţelor lui, lucrare atât de însemnată în lupta noastră duhovnicească, pentru că nu este vorba despre o tăiere împrejur numai a trupului, ci e vorba de o tăiere împrejur duhovnicească, mai întâi a inimii noastre, adică o tăiere împrejur care atinge toate gândurile, toate voile, toate simţirile noastre cele mai tainice, îndepărtând tot ce nu poate merge împreună cu o adevărată căutare a lui Dumnezeu. Şi această tăiere- împrejur a inimii nu-i cu putinţă fără o adâncă sforţare. Sărbătoarea Tăierii-Împrejur este însă şi sărbătoarea numelui lui Iisus. Că tăindu-se împrejur, Domnul a fost numit cu numele Iisus, cum spusese îngerul, mai înainte de a se fi zămislit El în pântecele Fecioarei. Şi praznicul acesta ne aduce aminte ce loc de seamă trebuie să aibă chemarea acestui nume în viaţa noastră duhovnicească şi cât de mare putere are acest sfânt nume: ,, că Dumnezeu L-a prea-înălţat şi I-a dat lui nume care este mai presus de orice nume, în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi a celor de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, că Domnul este Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl.” ( Filip 2, 9-11) ,,Oi acum, Doamne, întinde mâna Ta, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin numele lui Iisus, robul Tău cel sfânt”. Aceasta am luat-o de la Sfinţii Părinţi şi o prăznuim odată cu începutul cununii anului. Şi facem sărbătoare şi zi domnească pentru toate câte Domnul S-a smerit şi le-a primit pentru noi. Şi dacă s-au întors părinţii Săi acasă, Iisus a vieţuit după firea omenească, şi crescând cu vârsta, cu înţelepciune, şi cu Darul spre mântuirea noastră. Întru această zi, este pomenirea celui între Sfinţi, Părintelui nostru Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadochiei. Acest între Sfinţi Părintele nostru Vasile cel Mare a trăit între anii 330-379 în vremea Sfântului şi marelui împărat Constantin şi, până în zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind un luminat dascăl în cetate. Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmboăţit mintea cercetând, rând pe rând, şcolile din oraşul său Cezareea, apoi din Bizanţ, mergând până şi la Atena, cea mai înaltă şcoală din timpul său, pe unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă şi sfântă prietenie. A fost înălţat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică, când ereticii lui Arie şi Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuşi împăratul Valens. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, cu scrisul şi cuvântul, luminând creştinătatea şi apărând dogma Sfintei Treimi. Şi-a atras mânia împăratului şi a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apărarea acestei dogme de căpetenie a creştinătăţii. Sfântul Vasile a îndreptat şi unele lipsuri ale monahismului din timpul său, chemându-i pe monahi să se nevoiască nu numai în folosul mântuirii personale, ci şi în folosul aproapelui. Este cel dintâi ierarh care a întemeiat, pe lângă Biserică, azile şi spitale, în ajutorul celor săraci şi neputincioşi, îndemnând pe cei înstăriţi să folosească avuţiile lor, ajutând pe cei nevoiaşi şi lipsiţi. S-a mutat către Domnul la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, plâns de credincioşi şi de necredincioşi, care-l iubeau şi-l cinsteau pentru bunătatea şi înţelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop în Cezareea Capagochiei i-au fost de ajuns, pentru ca el să intre în istorie cu numele de Sfântul Vasile Cel Mare. Pentru rugăciunile lui, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!

Preot Iconom Stavrofor, Dumitru Dumitraşcu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here