Lumini din veșnicia întunericului – Dascăli care au fost, pro memoria învăţătorul Constantin Gh. Ungureanu

111

Este cu neputință să-l uiți pe întâiul tău dascăl care te-a introdus în tainele literelor și ale numerelor, de aceea, cu recunoștință și devoțiune, mi-amintesc de primul învățător, datorită căruia condeiul meu a început să zburde pe tăbliță.

Numele învățătorului semăna identic cu al învățăcelului, mai puțin inițiala tatălui: Constantin Gh. Ungureanu și locuia la a doua casă de locuința mea părintească. De când m-am deprins cu meșteșugul graiului, părinții m-au sfătuit să-l salut pe Domnu’ Învățător cu „ Sărut mâna”! Nu pot să uit niciodată prima zi din ucenicia mea școlară, clasa I. Știu că era o competiție pentru ocuparea primei bănci cu două locuri, în schimb noi eram trei candidați. Înțeleptul învățător, văzând că ne certăm pe prima bancă, a dispus să stăm câteșitrei. Destinul prietenos a lucrat în așa fel, încât, cu unul dintre ei, am urmat același traseu școlar, am îmbrățișat aceeași profesie și am ieșit la pensie din aceeași unitate școlară. Este vorba despre profesorul pensionar Constantin Șofei. Învățătorul Constantin Gh. Ungureanu și-a făcut apariția în viață la data de 18 martie 1915, în Țicleni, ca fiu al Mariei și al lui Gheorghe, oameni simpli, modești, harnici și cinstiți. Coplilăria petrecută în vremuri potrivnice este lipsită de căldura și mângâierea tatălui, „Mort pentru România’’, în Primul Război Mondial, de aceea, de mic copil, este deprins cu munca. Încă de pe băncile școlii primare urmate în Țicleni, micuțul școlar începe să se înfrupte din bunătățile învățăturii primite de la renumitul învățător, Gheorghe Beuran, care, pe lângă chemarea didactică, avea și un vădit talent în ale scrisului, astfel că, la serbările școlare, elevii prezentau monologuri și scenete compuse de acesta, înclinaţie moștenită de către unul din fiii săi, scriitorul Grigore Beuran, autor al unei proze de inspirație din viața militară și al unor romane polițiste, născut în Țicleni la data de 03.09. 1924. La îndemnurile repetate ale învățătorului Gheorghe Beuran adresate familiei, elevul Constantin Gh. Ungureanu, coborâtor din oameni deprinși cu creșterea vitelor și coarnele plugului, însoțit de tatăl vitreg, Gheorghe Bordei, un om minunat, ia calea Năsăudului, pe atunci vestit centru cultural al Ardealului de Nord, pentru a urma cursurile Școlii Normale, între anii 1928 și 1934, devenind învățător în urma examenului de capacitate, urmează stagiul militar, lăsat la vatră cu gradul de locotenent în rezervă, apoi, funționează ca învățător la Școala Primară Sârbești, județul Gorj (1938-1939) și la Școala Primară Panc- Săliște, județul Hunedoara (1939-1941). Dar Țara este în febra pregătirilor pentru a doua catastrofă mondială. Refuz să-mi imaginez căt de apăsată era sufletește mama proaspătului învățător și locotenent care își pierduse soțul în Primul Război Mondial! Dar, înainte de a pleca pe front, are un vis pe care, cu fața-i radioasă i-l spune mamei sale la trezire. A visat că în dealul Bujoru, aflat în spatele casei părintești, a zărit o imensă icoană cu Maica Domnului și Pruncul, de la care pleca un fascicul, luminându-i fața. La aflarea acestui vis, mama, bucuroasă, a rostit: „ E, mamă, să știi de la mine că ai să te întorci sănătos din război”. Pe front, în calitate de comandant al unei subunități de cercetare, deci prezent numai pe linia întâi, a avut misiuni din cele mai grele pe care le-a dus cu brio la îndeplinire. Pe 31 iulie 1942 a fost rănit şi decorat cu “Coroana României cu spadă și panglică de Virtutea Militară”, prin ordinul de zi 62/1942. A venit de pe front cu o frumoasă icoană pe care a visat-o la plecare, icoană ce a stârnit și admirația semnatarului acestor rânduri. Îmi vorbea mereu, cu lacrimi în ochi, despre misiunile sale din război și despre legătura sufletească dintre comandant și ostași, cheia reușitelor de pe front. Începând cu 1942 și până la pensionare(1977), funcționează ca învățător și, în anumite perioade, ca director, la Școala Primară Țicleni. Dacă ar fi să enumăr principalele particularități caracterologice, prioritare ar fi acestea: hărnicia, cinstea, modestia, dragostea de glie, de patrie și credința în Dumnezeu. Era un dascăl cu spirit de inițiativă, un om al faptelor, pleca de la principiul că faptele au o mai mare putere decât vorbele, așa cum suna și un proverb englezesc:”Faptele sunt fructe, cuvintele frunze”. Ca învățător, la clasă, punea accentul pe formarea de deprinderi și obișnuințe, pe operaționalizarea cunoștințelor, nu pe cantitate, cu alte cuvinte, “Non multa, sed multum” (lat.”Nu multe, dar ceva de seamă”), de asemenea, avea în vedere principiul “Non scholae sed vitae discimus”(lat. “Nu pentru școală, ci pentru viață învățăm”) și știa să stimuleze dorința de a învăța. Învățătorul Constantin Gh. Ungureanu a căutat permanent să nu rămână numai între zidurile miseriei de dascăl. Ajuns acasă de la școală, schimba imediat costumul impecabil și cravata cu o costumație potrivită pentru muncile agricole sau cele din propria-i gospodărie, schimba ustensilele de scris cu uneltele de muncă. Punând în practică unele influențe din Ardeal, învățătorul avea într-o vreme una dintre cele mai frumoase gospodării din localitate. De fapt îmi spunea că, în perioada interbelică, revizorul școlar, când efectua inspecția pentru obținerea unui grad didactic, avea printre obiective și o vizită acasă, la candidat, pentru a observa căt e de gospodar. Creștea animale ca mai toți gospodarii din Țicleni. A iubit mult natura, a participat la toate excursiile organizate de școală în județ și în țară. S-a situat permanent în fruntea acțiunilor extrașcolare, culturale și de interes obștesc. A participat intens la campania de alfabetizare a celor lipsiți de norocul învățăturii. Era o poruncă a vremii, după Reforma Învățământului din 1948. Înființarea ciclului doi de învățământ (gimnaziu), în 1949, în Țicleni, se datorează acțiunilor întreprinse de învățătorul Constantin Gh. Ungureanu, care, în calitate de director al școlii, a întocmit un memoriu bine documentat, primind şi aprobările necesare. Tot ca urmare a eforturilor sale, a fost construită o școală cu două săli de clasă și cancelarie la Gura-Lumezii, aparținând tot localității Țicleni. Prin înființarea ciclului doi, spațiul de școlarizare era insuficient, fiind o singură clădire cu două săli de clasă, construită în 1912, așa că gimnaziul și-a desfășurat activitatea în casa lui Donțu, apoi în casele lui Constantin Ș. Ungureanu și Damian Ș. Ungureanu. În situația aceasta, la inițiativa învățătorului Constantin Gh. Ungureanu și cu sprijinul organelor locale și a cetățenilor din localitatea Țicleni, între anii 1956 și 1958 s-a construit un local nou, cu patru săli de clasă, cabinet pentru director și cancelarie pentru profesori, fiind dată în folosință în 1958. Mi-amintesc că, fiind elev la Școala Pedagogică Mixtă din orașul Craiova, îl vedeam pe domnul învățător, pe atunci director, cum supraveghea lucrările pentru construirea școlii, în cârjă, fiind bolnav. Conștient că exemplul este cea mai bună lecție, că exemplele au înrâurire asupra elevilor și concetățenilor, a căutat permanent să fie un model din toate punctele de vedere, iar drept recompensă pentru meritele sale, Consiliul Orășenesc i-a acordat Titlul de Cetățean de onoare al orașului Țicleni. Dar cel care a știut să-și trăiască atât de frumos viața, tot așa de frumos trece și în cele veșnice. Era o zi frumoasă de primăvară, 27 martie 2005. Iese în curte, stă pe bancă și se bucură de ultimele raze palide ale soarelui, este vesel și cu un apetit de a vorbi, se confesează nepoatelor sale, spunându-le multe despre viața sa până noaptea târziu. Aproape de miezul nopții, cu lacrimi în ochi, se adresează soției astfel:”Nevastă, îmi pare rău, dar te părăsesc”. Soția de-abia a apucat să-i aprindă lumânarea, că Domnu’ Învățător s-a întors cu spatele, probabil să n-o impresioneze pe cea care i-a fost alături aproape de șapte decenii și dus a fost în cele eterne (27/28 martie 2005). Și astfel luna lui Mărțișor l-a adus pe lume și tot Martie îl trece “de-al lumii hotar”, la venerabila vârstă de 90 de ani. Pentru Domnu’ Învățător, viața a fost un dar pe care l-a meritat din plin. Imaginea dânsului rămâne nepieritoare în conștiința generațiilor de învățăcei, iar urmaşii urmaşilor lui, privind la celebra icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, lucrată în relief, cu multă artă, de-altminteri aşa cum este recunoscută în lume iconografia religioasă rusească, aşezată la un loc de cinste într-una din camere, îi vor pronunţa mereu numele, Ad perpetuam rei memoriam.
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here