Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Trebuie să dorim, aşadar, ca focul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos să intre în viaţa noastră”

239

– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. Irineu, începem să ne încălzim la focul Învierii, pentru că mâine, iată, îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruință, iar Duminică e Sărbătoarea Floriilor, a intrării triumfale a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, când avem bucuria să oficiați Sfânta Liturghie la Biserica-Paraclis a «Sfinților Voievozi» din Municipiul Târgu-Jiu!
-Trebuie să dorim, aşadar, ca focul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos să intre în viaţa noastră, iar pe El să-L simţim ca pe Părintele nostru, cu încredere, căci El este viaţa noastră! Dacă până acum am fost departe de El, să facem un mic pas spre El, ca să ne primească în braţele Sale deschise. Dacă ni se pare dificil să-L urmăm, să nu ne fie frică, să ne încredem în El, căci este aproape de noi! El este cu noi şi ne va da pacea de care avem nevoie pentru a trăi aşa cum vrea El. Deci, să nu ne închidem în faţa noutăţii pe care Dumnezeu vrea s-o aducă în viaţa noastră!

“A fi lângă Dumnezeu și a fi în biserică este o salvare pentru noi și pentru întreaga noastră societate”

– Rep. Ce ne puteți spune acum, când ne apropiem de Marea Sărbătoare a Învierii Domnului?
-Întotdeauna, noi când slujim la Sfânta Liturghie și când venim la sfânta Biserică, oamenii vin și se roagă, toți credincioșii se roagă la Bunul Dumnezeu, pentru că venind la biserică, în sufletul nostru este o bucurie negrăită! Pentru că vedem acest popor al lui Dumnezeu care vine în jurul sfântului altar, acești credincioși care așteaptă cu dragoste, cu multă încredere și cu stăruință răspunsurile la rugăciunile lor înaintea Lui Dumnezeu! Numai în felul acesta, a fi lângă Dumnezeu și a fi în biserică este o salvare pentru noi și pentru întreaga noastră societate! În afară de Dumnezeu, în afară de biserică, nu există salvare și nu există nici mântuire!
– Rep. ÎPS Voastră, Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu vă adresează invitația de a avea o întâlnire-dezbatere și chiar un dialog cu tinerii studenți din această instituție academică!
-Am un program stabilit mai dinainte pentru această perioadă și este prea importantă întâlnirea ca să o pregătim cu mare atenție, dar pot spune că sunt dispus ca să am o întâlnire cu studenții de acolo, poate după Paști!
– Rep. De altfel în «Săptămâna Luminată» sunteți gorjean, cu «acte în regulă», pentru că vă avem în județ aproape întreaga săptămână!
-Nu datele din buletin contează, ci, simțirea și sfințenia noastră contează!
– Rep. Aș dori să vă spun că la Simpozionul internațional de Sociologie de la Craiova, din 15 aprilie 2016, unde a fost prezentă elita sociologiei românești actuale, marele sociolog, domnul prof. univ. dr. Ilie Bădescu, vicepreședinte al Asociației Sociologilor din România și director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, un om cu o temeinică pregătire de specialitate și cu adâncă aplecare teologică a intrarea-in-ierusalim[1]vorbit despre familia creștină și despre menirea familiei creștine în lumea aceasta secularizată și controversată! Considerați că inițiativa Bisericii noastre dreptmăritoare de a apăra valorile familiei naturale poate fi sprijinită și din partea societății civile?
-Inițiativa nu este a bisericii, ea este a societății civile! Deci, cei care au organizat această pregătire pentru referendum sunt «civilii», sunt laicii, și evident că ei sunt cel mai bine poziționați ca să vorbească despre familie, având în vedere că familia este «centrul» de bază al vieții și al societății! Fără de familie nu ne putem naște, nu putem crește și nu putem să ne desăvârșim. Cu toții știm că ne naștem într-un spațiu familial, acolo unde sunt părinții noștri, tată și mamă, deci, este clar că oricine, orice ar spune, totul se oprește la acest «centru» al existenței noastre, care este familia.
– Rep. Atunci, cum trebuie să privim exhibițiile și ieșirile frivole ale unor persoane care vor să statueze familia, altfel decât a lăsat-o Dumnezeu?
-Nu trebuie să-i luăm în seamă! Noi, dacă astăzi vorbim despre familie, nu ne gândim la ei! Mai degrabă, ne gândim la noi înșine, și trebuie să le amintim tuturor că numai în familie putem să ne desăvârșim lucrarea noastră și să ne apropiem de Dumnezeu! Pentru că Dumnezeu ne-a făcut ca să ne naștem din părinții noștri, iar de la început, protopărinții noștri, Adam și Eva, au fost, unul de parte bărbătească și altul de parte femeiască. Ceea ce se înțelege de la sine că o familie nu se poate înființa și nu se poate dezvolta și nu poți să pui patima mai presus de firea noastră, de ontologia noastră.

“Să spunem foarte clar adevărul, și adevărul ne va face liberi”

– Rep. Oricum, constituie o inițiativă demnă de apreciat!
-Așadar, cei care au avut inițiativa aceasta sunt binecuvântați de Dumnezeu și de biserică, pentru că biserica a binecuvântat această inițiativă. Acest lucru este foarte important de subliniat, că inițiativa a aparținut oamenilor din afara bisericii, însă, binecuvântarea este a bisericii, pentru că biserica noastră, chiar dacă îl protejează pe păcătos, adică are grijă de el, ea trebuie să spună și adevărul! Biserica, dacă nu spune adevărul, că păcatele în afara familiei sunt urâte de Dumnezeu, înseamnă că nu își atinge scopul său! Să spunem foarte clar adevărul, și adevărul ne va face liberi!
– Rep. Iar păcatul încorsetează, înrobește spiritul nostru!
-În ceea ce privește păcatul, față de păcat avem o cenzură și o atitudine foarte serioasă, o critică asupra păcatului, dar, față de păcătoși trebuie să avem o atitudine ca de la «doctor» la «pacient» sau de la penitent la cel care se spovedește!
– Rep. La același simpozion de la Craiova, care, pot spune că m-a impresionat destul de mult, au fost lansate și trei cărți de referință, una dintre acestea fiind Vilfredo Pareto: “Tratat de sociologie generală”, un autor care vorbește despre «teoria elitelor», așa că vin cu o întrebare oarecum atipică, pentru că aș dori să știu dacă și în rândul slujitorilor altarului, putem vorbi de persoane deosebit de înzestrate, pe care să le considerăm «elite» în înțelesul sociologic al termenului?
-Elitele! Elitele sunt sfinții! Deci, nu putem să spunem ceva deosebit despre elitismul acesta, care n-are legătură cu viața spirituală! Când ai spus «elite», deja ai împărțit societatea în două: în drepți și păcătoși! Însă, toți suntem păcătoși, pentru că în biserică, nu avem dreptul să considerăm că alții sunt mai păcătoși decât noi. Ba, mai mult, în Sfânta Scriptură și în rugăciunile noastre, citim și avem conștiința aceasta, că noi suntem cei dintâi dintre păcătoși! Așadar, elitele nu sunt probleme care să ne dea de gândit sau să ne preocupe!
– Rep. Considerați că problema elitelor constituie o temă ce aparține în exclusivitate lumii laice?
-N-aș putea spune aceasta, pentru că și acolo, când vorbim despre elite, din punct de vedere sociologic, nu îi categorisim pe oameni! Deși, avem întotdeauna tendința de a spune că unii sunt mai înțelepți decât alții, că sunt mai deștepți unii decât alții, totuși, trebuie să avem și aici o doză de modestie, dar în același timp și de realism! Cel care este cu adevărat un savant sau un om de știință, trebuie să fie cel mai smerit, deci, nu se evantează în fața lumii, că el este cel mai bun sau cel mai deștept! Și cu toții trebuie să știm că avem o limită! Deci, omul este o ființă rațională și relativă! Este rațională, pentru că numai în comunicare cu ceilalți trebuie să trăiască și relativă pentru că nu știe, fiecare dintre noi, câtă dimensiune avem și câtă putință avem! A fi un om nejust și neclar cu tine însuți, atunci trebuie să spui de toate și de toți, dar cel mai bun lucru este ca în toate domeniile să ai o măsură! Așa cum spuneau cei vechi: «Omul este măsura tuturor lucrurilor!»!

“Dumnezeu este Rațiunea mai presus de orice rațiune, care dirijează toate manifestările omului”

– Rep. Acest lucru îl spune filosoful grec, Protagoras!
-Dacă nu avem o «măsură» a lucrurilor, înseamnă că avem, totuși, o problemă! Și problema aceasta, dacă ea crește și se dezvoltă, se întâmplă în detrimentul omului!
– Rep. În lumea noastră plină de convulsii, se spune că există o criză a elitelor, a personalităților de valoare!
-E o problemă care nu mă preocupă și pe care cred că pot să o analizeze persoanele care au aplecare asupra acestor aspecte. Mă interesează mai puțin!
– Rep. Am înțeles, și vă rog să mă iertați, dacă am deviat de la un dialog pe problemele de spiritualitate și de morală creștină!
-Ce să spun eu aici, că avem nevoie de elite? Eu spun că avem nevoie de credincioși! Aceste lucruri nu mai au valoare, când suntem sub apăsarea conștiinței noastre: «conștiință, conștiință, glas divin și dumnezeiesc, călăuză sigură, o ființă mărginită», spunea Jean-Jacques Rousseau în romanul «Emile sau despre educație», pentru că a avut o revelație acest om, când a spus: «călăuză sigură, glas divin și dumnezeiesc». Da, conștiința este o «călăuză sigură», dacă ne luăm după ea, dar este și «glas divin», când îl ascultăm!
– Rep. Arhieria Voastră, se pare că aveți și vocație poetică!
-Poate, o fi, dar eu nu am făcut altceva decât am citat din Rousseau!
– Rep. Oricum, aserțiunea se bazează pe argumente și doar argumentele susțin afirmația pozitivă!
-Putem să aducem foarte multe argumente, atât pro, cât și contra! Unii susțin că numai rațiunea dominantă este aceea care poate să justifice și să rezolve problemele! Dar, constatăm că de multe ori, rațiunea este insuficientă și chiar neputincioasă în fața problemelor vieții! Vrem să fim raționali! Dar, nu poate cineva să sintetizeze și să adune la un loc înțelepciunea și nici rațiunea! Dumnezeu este Rațiunea mai presus de orice rațiune, care dirijează toate manifestările omului, și dacă noi avem învățătura și înțelepciunea Mântuitorului Iisus Hristos, acesta este cel mai mare «dar» pe care Dumnezeu ni l-a dat! Însă, acest «dar», nu putem să-l avem decât în armonie, într-o «simfonie» cu Dumnezeu! Cel Care ne ispiră este Dumnezeu și în biserică, prin cântare și prin rugăciune suntem în relație cu Slava Cerească și cu energia dumnezeiască, suntem în contact cu Dumnezeu!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here