Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Mitropolitul Olteniei: “Ziua de naștere este un prilej de a mulțumi Lui Dumnezeu că ne-a adus pe pământ”!

247

– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, suntem în ajunul zilei Dumneavoastră de naștere, al unei sărbători frumoase care vă binecuvântează întru tot ceea ce slujiți cu osârdie spre binele mănăstirilor și al bisericilor de parohie din Oltenia. Cu ce gânduri și cu ce sentimente întâmpinați această zi aniversară a ÎPS Voastre?

-Nu trebuie ca să gândim neapărat ca la o sărbătoare! Ziua de naștere este un prilej de a mulțumi Lui Dumnezeu că ne-a adus pe pământ și că ne dă sănătate și putere ca să ne împlinim misiunea, să ne facem această datorie pentru sufletul nostru și pentru mântuirea sufletului nostru! În ceea ce privește data pe care noi, pe care fiecare dintre oameni o are pentru a marca în plan istoric timpul său, este cu totul aleatorie! Orice zi este a Lui Dumnezeu, și ca atare, nu putem să spunem neapărat că se dovedește una mai importantă decât cealaltă!

“Nu este niciodată un moment în care să te gândești că e suficient ceea ce ai făcut”
– Rep. Aveți un sentiment a datoriei împlinite, o mulțumire sufletească a împlinirilor spre binele bisericilor și al mănăstirilor din Oltenia?
-Nu este niciodată un moment în care să te gândești că e suficient ceea ce ai făcut! Deci, nu e niciodată suficient ceea ce facem noi! Ziua aceasta are dimensiunea ei și ca atare, trebuie să faci cât îți este cu putință, să te rogi la Dumnezeu să poți face și mai mult, pentru că tot ceea ce faci este spre folosul personal și spre folosul celorlați.
– Rep. Eu cred că aniversarea unei personalități, nu face parte doar din viața sa personală!
-A preaslăvi pe Dumnezeu în viața personală este idealul și scopul fiecărui credincios, al fiecărui om! Așadar, nu putem să spunem niciodată că am împlinit ceva, mai ales că ne învață Mântuitorul Hristos, că și dacă le-am împlini pe toate, tot robi netrebnici suntem, pentru că n-am făcut decât ceea ce trebuia!
– Rep. În Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia, a 26-a după Rusalii, se vorbește despre Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina(Ev. Luca, 12, 16-21), și am dori să aflăm, care este învățătura care se desprinde din marea înțelepciune a unei asemenea tâlcuiri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos?
-După unii, omul este creaţia de jos, dar cea mai iubită, aceea care primeşte cu adevărat ceea ce nici îngerii, nici puterile cereşti şi nici alte creaturi n-au primit, pe Însuşi Fiul Lui Dumnezeu, Creatorul Cerului şi al Pământului. Vedeți, poate că întotdeauna e bine să ne întrebăm: dar pentru care pricină a rânduit Dumnezeu să rodească ţarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind Preabun, Preadrept, Prea îndurat și milostiv, nu pedepseşte pe om pentru orice păcat în veacul de acum, așa cum nu l-a pedepsit niciodată pentru a pricinui pierderea lui, căci aşteaptă îndreptarea lui şi voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4; Tit 2, 11)!

“Pentru că numai Darul Lui Dumnezeu este bogăţie”!
– Rep. Cum se explică faptul că asistăm dintotdeauna, dar mai ales azi, la o goană plină de nebunie a omului după bogăție, după avuția materială?
-Aşadar, trebuie să insistăm mai mult, pentru că numai Darul Lui Dumnezeu este bogăţie! Harul Preasfântului Duh este atât de îndestulător în viaţa noastră, că nici nu ne putem închipui!
– Rep. Această «patimă» cu adevărat maladivă a înavuțirii cu orice preț e ca o piatră grea, ca o povară a sufletului, dar este și ca o scurtare a drumului care ne apropie de Dumnezeu?
-Vedeți, dacă mintea noastră ar vorbi despre frumos, zile întregi, dacă ar vorbi despre bine, zile întregi, n-ar fi deajuns ca să sublinieze şi să arate fericirea veşnică. De fapt, pentru aceasta Domnul a venit, ca să ne ridice din moarte şi stricăciune, ca să ajungem din oameni cu stricăciuni şi neputinţe, să ajungem întru slavă, iar slava cerească este lumina negrăită a Împărăţiei Lui Dumnezeu, pe care sfinţii au dorit-o şi au dobândit-o!
– Rep. Cum ne putem îndepărta de această patimă a banilor și a bogăției «țarinii», ca să ne apropiem cât mai mult de Dumnezeu?
-Aşadar, Mântuitorul din sufletul nostru ne îndeamnă întotdeauna şi bate la uşa noastră ca să-i deschidem şi El să rămână cu noi, să cineze şi să prânzească cu noi, să simţim că El vine lângă sufletul nostru, pentru că bucurie mare este când Tatăl cel Ceresc îi vede pe copiii săi adunaţi în jurul mesei Sale!
– Rep. Înalt Preasfinția Voastră, se pare că aveți întotdeauna «cuvinte potrivite» ca să-i îndemnați pe oameni să vină la biserică, la Sfânta Liturghie, ca să preguste din frumusețea acestei minunate sărbători!
-De aceea sărbătoarea este atât de importantă pentru noi, ortodocşii. Această sărbătoare ne cheamă la biserică smeriţi, ca la o cină împărătească, unde venim fiecare după nevoinţa noastră, după osteneala noastră. Cei care au sporit dragostea faţă de Dumnezeu şi au postit, cei care s-au nevoit, cum spune Sf. Ioan Gură de Aur. În felul acesta, îi vom fi recunoscători şi Îi vom mulţumi că ne-a dat viaţă, că dacă venim la biserică, noi împlinim mai multe lucruri deodată. Ne arătăm că suntem copii ai Lui Dumnezeu, care au părinţi, care au casă, care au într-adevăr, tot ceea ce trebuie pentru mântuirea lor!
– Rep. Vedeți Dumneavoastră, credința noastră ortodoxă ne învață ce înseamnă această unitate în diversitate, dar pentru că unii dintre noi țin la ideile lor, la opiniile personale, se pare că aceștia pun un accent deosebit pe semnul identității lor, făcându-i oarecum necredincioși sau mai puțin credincioși, chiar mai îndepărtați de credință!
-Tatăl Cel Ceresc ne va primi cu toată dragostea la chemarea Fiului Său. Mântuitorul ne priveşte pe toţi în egală măsură, fără să aibă pentru unul mai multă dragoste decât pentru altul! Căci, nu se poate ca Dumnezeu fiind, să aibă o gândire şi o înţelegere mai mare pentru unii şi mai mică pentru alţii! Mintea noastră să se îndrepte către Dumnezeu mai mult decât ne-am adresa şi ne-am spune durerile celor din jurul nostru. Oamenii ne ascultă şi ne compătimesc sau chiar ne înjură, dar Cel care ne ajută este Dumnezeu, spre care ne îndreptăm cu mintea întotdeauna, chiar dacă suntem credincioşi sau mai puţin credincioşi! Noi nu avem alt sprijin decât la Dumnezeu şi avem nevoie de căutarea Lui Dumnezeu! Pentru că Domnul ne spune: “Nici un fir de păr nu va cădea din capul fiecăruia fără să ştie Tatăl vostru”! Deci, Dumnezeu ştie şi clipa când cade firul de păr de pe capul nostru, deci, El ştie negreşit, când noi venim pe pământ şi când noi plecăm din viaţa aceasta! Dumnezeu este Cel care ne îmbogăţeşte cu atâtea daruri încât noi trebuie să ştim că Dumnezeu ne-a dat şi voinţă şi curaj, pentru că toţi suntem copiii Lui Dumnezeu, toţi suntem creaţia Lui!

“Prin rugăciunea noastră, noi trebuie să-L strigăm pe Dumnezeu şi să-L chemăm în ajutorul nostru”
– Rep. Aș dori să ne vorbiți puțin despre importanța rugăciunii și despre rolul acesteia în viața noastră!
-Prin rugăciunea noastră, noi trebuie să-L strigăm pe Dumnezeu şi să-L chemăm în ajutorul nostru ca să-I arătăm că vrem ceva din adâncul nostru, pentru că adâncul acesta e plin de multă întristare. Rugăciunea trebuie s-o facem cu atenţie şi cu multă concentrare, cu multă luare aminte, deoarece chemarea noastră nu este numai una temporară, iar de multe ori sufletul nostru e copleşit de ispite amăgitoare, de multă desfrânare şi de păcate, iar toate aceste păcate nu sunt decât chinuri la care omul se supune de voie sau de nevoie, atunci când diavolul răpeşte sufletul său!
– Rep. Știm că biserica este locul minunat în care noi putem înălța rugăciunea către Dumnezeu, dar sunt și oameni care încă mai au serviciu, care călătoresc pe pământ, pe apă sau prin aer, iar aceștia păstrează icoana Domnului și a Maicii Sale în sufletul lor înmiresmat de credință!
-Dintotdeauna, noi, în orice moment, suntem înaintea Lui Dumnezeu ca într-o biserică! Dacă suntem acasă, dacă suntem pe stradă, că suntem în chilia noastră sau suntem în altă parte, noi suntem înaintea Lui Dumnezeu şi putem vorbi în acest sens, că întregul cosmos şi întreaga lume este o biserică! Deci, ne aflăm în orişice loc şi în orişice spaţiu, în biserică, adică înaintea Lui Dumnezeu, într-o stare de jertfă, de nevoinţă, pentru că ne silim întotdeauna să facem Voia Tatălui Ceresc, aşa cum spunem “în tot locul stăpânirii Tale, binecuvântează suflete al meu pe Domnul”! Aşadar, în tot locul, în tot momentul şi în toată viaţa noastră să-l lăudăm pe Dumnezeu, să-I mulţumim pentru facerile Sale de bine, pentru tot ceea ce El ne miluieşte cu îndurarea Sa şi cu Iubirea Sa de oameni!
– Rep. Aceasta este o validare a încrederii nestrămutate în Dumnezeu?
-Aici se vede credința, puterea credinței noastre! Cât de mare trebuie să fie credința ta, pentru ca Dumnezeu să te hrănească! Înseamnă că dacă noi ne facem provizii și rezerve mereu, noi considerăm că o să avem suficient cât să ne trebuiască? Al doilea, dacă noi avem încredere în Dumnezeu, oare, Dumnezeu în care noi credem, ar fi neputincios ca să ne hrănească? În al treilea rând, cât de multă credință ar trebui să avem noi, încât Dumnezeu să intervină în viața noastră și să ne dea hrană? În al patrulea rând: avem exemple de oameni care au trăit în lagăre și în temnițe, care mâncau o bucată de “turtoi” și au trăit, au ajuns unii la 90 de ani și peste, așa cum a fost cazul părintelui Iustin Pârvu! Și mulți alții pe care i-am cunoscut! Avem exemple clare, că nu numai cu pâine trăiește omul. Deci, în circumstanțe precise și în viața noastră, găsim dovezi!

“Multe învățături ale Bisericii sporesc viața noastră și sufletul nostru”
– Rep. Pentru că Dumnezeu Însuși este Cuvântul Vieții!
-Și pentru că unii dintre cei care ne ascultă sau ne citesc, vor spune că e un lucru care privește dialectica, dar aceasta este realitatea, iar dacă acest Cuvânt al Vieții mi-a dat mie existență, naștere, și îmi dă mie perpetuare în lumea aceasta, deci, îmi dă mâine și poimâine, și așa mai departe, înseamnă că acest Cuvânt al Vieții poartă de grijă de mine! Iar dacă El, Cuvântul Vieții care știe totul în lumea aceasta și știe toate, ar considera că eu nu mai am hrană pentru mâine și nici posibilitatea de a o dobândi, mi-ar lua zilele! Pentru că tot de la El sunt zilele mele!
– Rep. Așadar, trebuie să rezolvăm anumite «ecuații» ale vieții, anumite algoritmuri care ne apropie de comuniunea cu Dumnezeu?
-Da da, pentru că, iată, avem aceste «ecuații» ale vieții! El este acela care îmi dă hrană, El face ca hrana mea să fie asimilată în organismul meu, deci să fie consistentă prin capacitatea ei nutritivă, El este acela care poartă de grijă de mine în casă și așa mai departe, ca eu să mă scol, El este acela care face să mă trezesc mâine dimineață, El este acela care face să se întărească articulațiile mele și să pot munci, El este acela care mă face să gândesc! Deci, toate aceste lucruri sunt într-o permanentă dependență prin relația El-eu!
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, la zi aniversară, ce le puteți spune gorjenilor și tuturor oamenilor care vă întâmpină de fiecare dată cu atâta încredere și chiar cu o bucurie pe care omul credincios o caută în zilele noastre?
-Pot să le spun tuturor, că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, că e nevoie ca oamenii să fie cât mai aproape de Dumnezeu, să împlinească tot ceea ce este prescris de biserica noastră, pentru că multe învățături ale Bisericii sunt învățături care sporesc viața noastră și sufletul nostru! În același timp, ca de fiecare dată, le spun cu aceeași dragoste părintească, și când sunt în mijlocul lor, și când sunt mai departe, că sunt întotdeauna cu grija și chiar cu rugăciunea cât mai aproape de ei și de problemele care îi frământă zi de zi!
– Rep. Vă mulțumesc pentru acest interviu și îmi permit ca și în numele tuturor gorjenilor mei, să vă doresc un sincer: LA MULȚI ANI!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here