În Pericopa Evanghelică a Dumincii a cincea după Rusalii, din lumina binefăcătoare a Sfântului Duh se pogoară cu putere adevărul că Dumnezeu vine cu darul iubirii vindecătoare a sufletului nostru, ca un semn binecuvântat că toată activitatea încununată de minuni, pe care a desfăşurat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe pământ are ca scop îndrumarea şi călăuzirea uneori dojenitoare a oamenilor pe calea celor mai desăvârşite principii de viaţă, de unde să se poată întrezări nesfârşita fericire a Împărăţiei Cerurilor, tocmai pentru a întări dovada că Fiul Lui Dumnezeu aduce cu Sine lumina unei învăţături menite să călăuzească paşii oamenilor pe cărările aducătoare de mântuire.
Lecţia de viaţă a Pericopei ne împărtăşeşte o învăţătură folositoare!
Iată că Pericopa Evanghelică vorbeşte de ţinutul Gadarei, unde Iisus este întâmpinat de doi demonizaţi care locuiau în morminte şi care îi îngrozeau adeseori pe localnici şi pe toţi cei ce treceau prin ţinuturile acelea, iar de spaima care le făcea viaţa tot mai grea, locuitorii i-au legat de mai multe ori în lanţuri. Totuşi, cu o putere diavolească, demonizaţii au rupt de fiecare dată lanţurile, astfel că nimeni nu-i putea stăpâni cum se cuvine. Atunci, a venit Domnul şi, văzându-L de departe, demonizaţii s-au apropiat de El, prefăcându-se că îl roagă să nu-i pedepsească trimiţându-i în adâncurile mării. Astfel, I-au cerut ca atunci când îi va scoate din patimi, să-i lase să intre într-o turmă de porci care păştea în locul acela. Au ieşit diavolii, care erau foarte mulţi, aşa-zise “legiuni”, şi au intrat în turma de porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în mare. Supăraţi de cele întâmplate şi de pretinsa pagubă pricinuită, păzitorii porcilor, îngroziţi, au alergat în cetate să spună stăpânilor lor ce s-a întâmplat, iar toţi locuitorii cetăţii, constatând paguba şi văzând pe cei doi care fuseseră mai înainte îndrăciţi şezând paşnici la picioarele Lui Iisus, L-au rugat pe Acesta să plece din ţinuturile lor cât mai departe. Aceasta denotă că încă mai sunt astfel de situaţii când Iisus Hristos, în loc să fie admirat şi preţuit pentru minunile săvârşite, dimpotrivă, vedem că este poftit “politicos” să plece mai departe, aşa cum s-a întâmplat în Gadara! Lecţia de viaţă a Pericopei acesteia ne dovedeşte că departe de a deplânge paguba locuitorilor care şi-au pierdut porcii, Sfânta Evanghelie ne împărtăşeşte o învăţătură extrem de folositoare legată de faptul că uneori, s-ar putea să ni se pară şi nouă, aşa după cum li s-a părut şi gadarenilor, că Domnul este “incomod” sau greu de suportat pentru sufletul nostru împovărat de păcate, fiindcă nu ne place, pur şi simplu, că mai avem şi pagubă în faptele noastre, aşa cum au avut gadarenii! Unora dintre noi, din păcate, poate că ne este mai uşor să procedăm ca aceia, poftindu-L pe Hristos afară din viaţa noastră, pentru că nu ne convine, pasă-mi-te, învăţătura Lui, sau pentru că nu ne place că ne pune la metanii, la post, la rugăciune, la milostenie şi alte fapte nu tocmai lesne de înfăptuit, în loc să facem ceea ce ne stă nouă la îndemână!
Prin urmare, să nu cădem, aşadar, în păcatul în care au căzut gadarenii!
În spiritul unei morale care ne purifică sufleteşte şi trupeşte, este adevărat că Hristos ne cere un anumit mod de viaţă şi nu ne îngăduie să vorbim, să înfăptuim, ba încă nici să gândim orice lucru nesăbuit! Da, El este, într-adevăr, foarte “pretenţios” şi, pentru aceasta, ne poate părea uneori “inconfortabil şi incomod” în aburii supoziţiilor noastre! Să ne mai mirăm, atunci, dacă vedem la biserică, la rugăciune, aşa de puţini credincioşi, pentru că li se pare unora greu să vină să se spovedească, să se împărtăşească, să postească, să se roage, să renunţe la o parte din bunurile lor pentru a le dărui săracilor, să facă milostenie şi să se jertfească pentru aproapele? Prin urmare, să nu cădem, aşadar, în păcatul în care au căzut gadarenii, de a-L socoti pe Hristos “nepotrivit” şi “inconfortabil”pentru noi, chiar dacă viaţa cu El presupune luptă, sudoare şi osteneală. E adevărat, El nu ne rezervă tocmai “concedii exotice”, vacanţe petrecute în leagănul bogăţiilor materiale sau al distracţiilor nemăsurate! Dimpotrivă, El ne cheamă la biserică, ne îndeamnă să postim, să ne rugăm, să facem milostenie, să ne înfrânăm până şi gândurile, nu doar faptele şi cuvintele, ochii şi urechile asaltate de fluxul informaţional! Aşadar, viaţa în Hristos poate părea la un moment dat că este chiar o “corvoadă”, o luptă care ne trădează slăbiciunea, o strădanie şi un efort fără noimă, de aceea, s-ar putea să ni să pară uneori şi incomodă vieţii noastre confortabile şi înclinate spre consumism necontrolat! Iată, gadarenii s-au simţit păgubiţi, aşa după cum şi astăzi mai privesc unii la creştinism ca la o religie păguboasă, care nu cultivă atât bunăstarea şi relaxarea, cât abstinenţa şi lupta, doar pentru că propovăduieşte renunţarea până şi la unele lucruri ce par fireşti, ba, ne intrigă, bieţii de noi, pentru că ne cere să ne trăim viaţa în cumpătare şi cu înţelepciune, iubind pe toţi cei din jurul nostru, iubindu-ne şi pe noi înşine, dar, mai presus de toate, iubind pe Dumnezeu ca pe nimeni altcineva!
Bunul Dumnezeu să facă şi din viaţa noastră o jertfă bineprimită Lui!
Pericopa Evanghelică a Dumnicii a cincea după Rusalii vine cu darul vindecător al sufletului nostru împovărat de grijile lumeşti şi ne învaţă să ne rugăm Bunului Dumnezeu să facă şi din viaţa noastră o jertfă bineprimită Lui! Prin urmare, e bine Să-L “poftim” în viaţa nostră, nu să-L alungăm din sufletele noastre, să-I acceptăm “jugul” şi “povara” cu care ne binecuvântează, şi chiar dacă la început acestea pot părea grele şi incomode, să avem deplina convingere că prin iubire faţă de Dânsul şi printr-o slujire cu devotament a credinţei, ne putem făuri fericirea şi împărăţirea veşnică împreună cu El! Vedem că Fiul Omului îndumnezeit este întâmpinat de două suflete în care dracii stârniseră viforul cel mai de pe urmă al pustiirii şi al decăderii, fiidcă făcuseră din cei doi nişte fiare care rupeau lanţurile şi nişte criminali care pustiiseră ţinutul gadarenilor. Diavolii le dăduseră acestora, în locul însuşirilor de oameni, fioroasa libertate de a fi doar nişte demoni! Cumpăna aceasta, între preţul sufletelor pustiite în ochii Lui Dumnezeu şi preţul turmei de porci în ochii gadarenilor, pune mai bine în cumpănă valoarea sufletului omenesc, întrucât gadarenii au trebuit să “păcălească” preţul sufletului pe care îl pierduseră ei în porci, pentru a preţui mai mult bogăţia ispititoare a vieţii acesteia! E minunat să crezi în Dumnezeu şi în sfinţenia Lui, dar, atunci când se rupe legătura cu rădăcina vieţii, omul trăieşte în morminte, simbol al adevărului că desfacerea de Dumnezeu produce în om un dezechilibru sufletesc dureros şi un chin metafizic de nelinişte, cutremurare, suferinţă şi moarte. Libertatea nobilă şi creatoare a chipului lui Dumnezeu în om e destinată a dăltui în făptura umană asemănătoare cu El, altceva decât lăcomia nesăţioasă a primejduirii şi distrugerii, prin ispite şi păcate! Iată, desprinşi de Dumnezeu, cei doi îndrăciţi au pierdut conştiinţa destinului lor de oameni, devenind antipodul chipului lui Dumnezeu, făcându-se chip deplin al puterii de desfigurare, pervertire şi distrugere asupra făpturii lui Dumnezeu!
Profesor, Vasile GOGONEA
