În Pericopa Evanghelică a Duminicii a 12-a după Rusalii se vorbește despre Pilda Tânărului bogat, o îndătinată «lecție» de înțelepciune pătrunsă de înțelesuri liturgice, prin care Mântuitorul Hristos evidențiază o serie de învățături duhovnicești, profunde și atât de necesare și de folositoare pentru viața noastră creștină, mai ales că în coerenţa divină a curgerii timpului spre veşnicie, în Duminica dinaintea începutului anului bisericesc, pilda aceasta este foarte asemănătoare unor sfaturi date de părinţi copiilor lor animați de pasiuni și de atâtea dorințe, dar care pot fi considerate ca un îndemn de o mare importanţă, pentru că deslușesc o frântură din ceea ce poate însemna mântuirea sufletului omului!
Sf. Ioan Botezătorul a fost un toiag aprig de mustrare pentru nefericitul rege Irod Agripa
Suntem în ziua Sărbătorii “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, iar Pilda aceasta a întâlnirii Tânărului dregător bogat cu Domnul Iisus Hristos, am putea spune că întregește multitudinea lăcașelor adânci ale sufletului nostru, mai ales că Sfântul Ioan Botezătorul este cunoscut în mod special pentru sfinţenia vieţii lui, pentru severitatea ascezei şi râvna înflăcărată după dreptate şi curățenie morală, ca și după cele cereşti. A fost denumit de imnologii Bisericii «înger în trup» sau «înger omenesc», iar în calendarul ortodox îi sunt închinate nu mai puţin de trei sărbători, fiind cea mai cinstită personalitate a Vechiului Testament. Iată că spre sfârşitul anului bisericesc, pe 29 august, Biserica Ortodoxă prăznuieşte “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, o zi de post, deoarece ştim cu toţii că Ioan Botezătorul vieţuia aspru, avea drept îmbrăcăminte o haină din păr de cămilă şi împrejurul mijlocului o cingătoare, iar de hrănit, se hrănea cu lăcuste şi cu miere sălbatică. A fost Înaintemergător al Domnului Iisus Hristos, a vestit taina Dumnezeului-Om şi Împărăţia Cerurilor, a mustrat ca nimeni altul păcatul şi fărădelegea patimilor lumești și a viciilor omenești, așa cum sunt și patimile Tânărului bogat în bunuri materiale, din Evanghelia Duminicii a 12-a după Rusalii! Iar Biserica a reţinut nu doar blândeţea Înaintemergătorului Ioan, dar și adânca lui smerenie şi frumuseţea umană care au înnobilat acest suflet cercetat de Harul Lui Dumnezeu încă de la zămislire. Așa se face că «noul popor» al Lui Dumnezeu l-a imaginat în pictura bisericilor cu aripi de înger în nenumărate icoane, pentru că prin aceste calităţi s-a apropiat cel mai mult de Dumnezeu, fiind considerat, după spusele Mântuitorului, cel mai mare om născut din femeie. Nu sunt cuvinte suficiente pentru a evidenția calităţile excepţionale ale Sfântului Ioan Botezătorul, deoarece sfințenia lui poate însemna o absolută smerenie, capacitatea de a iubi pe altul, nu numai ca pe sine, ci mai mult decât pe sine, capacitatea de a recunoaşte superioritatea altuia, capacitatea de a şterge şi de a anula sinea proprie, înlocuind-o cu a altuia considerat mai bun decât el. Așa cum accentuează părintele Nicolae Steinhardt, am putea sublinia că viața Sfântului Ioan Botezătorul ne este cunoscută în toată simplitatea şi rigoarea ei. Moartea lui, timpurie, constituie o dovadă a ceea ce istoricilor contemporani şi ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade, în special, le place a numi un fel de «absurditate a istoriei» sau contrarietaea spiritului istoric văzut ca fiind «mișcarea spiritului în el însuși», cum spunea Hegel. Poate de aceea, Sfântul Ioan Botezătorul, prin vorbe fără ascunziş, a fost un toiag aprig de mustrare pentru nefericitul rege Irod Agripa, cel ce-şi luase ca femeie pe soţia fratelui său, într-un osândit concubinaj, dar și într-o alienare a istoriei!
“Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează Mie”
Ca să revenim la Evanghelia Duminicii a 12-a după Rusalii, mai precis, la Pilda Tânărului dregător bogat, vom căuta să înţelegem și Mesajul Evanghelic pe care ni-l trimite Mântuitorul, deoarece, în primul rând, El îi spune acelui tânăr, ştiind că este bogat: “Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează Mie”! Desigur, la prima vedere suntem înclinaţi să credem că Mântuitorul a voit ca acel tânăr să devină sărac sau, în cel mai fericit caz, ucenic de-al Său. Dar nu este aşa, pentru că Mântuitorul dorea altceva şi anume, ca el să ajungă la desăvârşire şi să ajungă până la capăt un om dăruit, în scopul pe care şi-l propusese deja: mântuirea sufletului. Dar, după felul cum se desfăşoară dialogul, înţelegem că tânărul a păzit poruncile Lui Dumnezeu, încă din copilărie. Acest lucru l-a făcut să aibă un comportament deosebit şi acest lucru ni-l arată chiar Sfânta Evanghelie, fiindcă el a venit la Iisus fără teamă, cu inima smerită, chiar şi fără ca Acesta să-l cheme. Apoi, mai aflăm că L-a numit «Bun», fapt care dovedeşte o deschidere deosebită spre Dumnezeu. Sfântul Evanghelist Marcu, ne mai spune şi ceva în plus şi anume, că tânarul a îngenuncheat înaintea Domnului şi a început să-L întrebe: “Ce să fac?… (10, 17)”. Desigur, toate acestea, îngenuncherea, adresarea cuviincioasă şi dorinţa de a împlini mai mult poruncile Legii, arată că tânărul îşi dorea foarte mult să câştige Împărăţia Cerurilor. Oricum, la prima vedere, aceste trăsături arătau că îşi tânărul își exprima dorinţa de a face tot ce îi va spune Iisus. Mântuitorul priveşte la el, ca de obicei, cu dragoste (v. 21) şi îl încurajează. Mai mult decât atât, îi spune că: “…luând crucea, vino şi-mi urmează Mie”, adică pe înţelesul nostru, al celor de astăzi, vino, nu te opri la jumătatea drumului. Oricât de grea ţi-ar fi ori ţi s-ar părea crucea vieţii, continuă și nu deznădăjdui! Aceasta, pentru că ştia Iisus că tânărul s-a oprit din drumul pe care intenţionase a-l duce până la sfârşit şi dorea să-l întrerupă. Şi toate acestea, pentru că Domnul Hristos îl îndemna ca pe lângă celelalte, să-şi vândă averile sale. Trebuie să ştim că averile şi bogăţiile nu sunt piedică în calea mântuirii. Mântuitorul îl atenţionează pe tânăr, pentru că ştia că dădea dovadă de egoism. Cei care nu sunt legaţi foarte mult de avere şi pun pe primul plan sufletul, aceştia nu sunt condiţionaţi de prejudecăți. De fapt, ce doreşte El de la noi? Exact ceea ce a dorit de la tânărul bogat şi plin de intenţii bune: să păzim poruncile Lui Dumnezeu şi să ne ferim de vreo patimă anume. Să mergem până la capăt în viaţă, în tot ceea ce ne punem în plan, cu condiţia ca în toate acţiunile noastre să ne folosim de cinste şi de corectitudine, să avem un scop nobil în viață!
“Cât de greu vor intra cei bogaţi în Împărăţia lui Dumnezeu”
Așadar, când Mântuitorul i-a cerut acelui tânăr să împartă averile la săraci, tânărul nostru a pierdut pofta de mântuire, a plecat capul în jos, a întors spatele şi s-a dus întristat. Privindu-l cu multă mâhnire, Iisus a zis: “Cât de greu vor intra cei bogaţi în Împărăţia lui Dumnezeu!”. Tânărul a plecat întristat, pentru că avea multe bogăţii şi i se părea o jertfă prea mare ceea ce i se cerea. Era trist pentru că în mintea sa vedea cum pierde şi viaţa acesta şi pe cea veşnică! Aflăm, prin urmare, ce piedică mare pot fi bogăţiile şi plăcerile lumii acesteia pentru orice creştin! Apoi, Mântuitorul, ca să întărească şi mai mult cuvântul Său, a conchis iarăşi: “Zic vouă: mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”! Cugetând mai adânc la astfel de cuvinte, vom vedea cât adevăr se cuprinde întrânsele. Mai întâi, se cuvine să disociem bogăţiile în două grupe: bogăţiile materiale, vremelnice, şi bogăţiile sufleteşti, veşnice. De la început, observăm că bogăţiile materiale sunt o mare piedică pentru mântuire, deoarece în comparaţie cu numărul săracilor, cel al bogaţilor mântuiţi este mult mai mic. De ce oare? Pentru că bogăţia îl face pe om să se mândrească, să se laude şi să devină neascultător la glasul celor săraci și lipsiţi. Bogăţia îi mai dă bogatului posibilitatea de a-şi satisface toate poftele şi plăcerile trupeşti, din care decurg o mulţime de păcate. De cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, nu se face avuţie fără o cât de mică înşelătorie, fără nedreptate, camătă şi vicleşug(??!!). Ori că înşeală la cântar, ori pune apă în vin sau lapte, ori ia dobândă la banii împrumutaţi, sau prin cine ştie câte feluri de înşelăciuni şi nedreptăţi, omul avar caută calea înșelăciunii. Avocaţii, judecătorii, procurorii şi alţi oameni ai legii, care se îmbogăţesc de pe urma proceselor nedrepte, cei care primesc mită sau storc banul săracului, toţi aceştia au mâinile mânjite de sânge, aşa spune litera sfântă! Ei mănâncă cea mai murdară pâine. Vai de copiii care moştenesc astfel de averi de la părinţii lor, averi făcute prin nedreptăţi şi înşelătorii. Astfel de copii, nu se pot mântui, dacă nu se trezesc la credinţa cea adevărată şi nu sunt primiţi în lucrarea mântuirii, până nu dau săracilor cele luate de la ei, căci ale lor sunt. De aceea, a zis Domnul, că mai lesne trece cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat in Împărăţia Cerului. Dacă ne referim la bogăţiile sufleteşti, putem spune că orice creştin, fie bogat, fie sărac, poate să se îmbogăţească şi chiar să-şi facă o comoară în cer, dacă este atent şi-L iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe aproapele său ca pe sine însuşi. Cu ce poate să se îmbogăţească un creştin? Cu faptele cele bune! Să aibă milă de semenul său care se zbate în lipsuri şi în suferinţă şi să nu neglijeze mai ales pe cei ce stau în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu.
“La oameni aceasta este cu neputinţă, la Dumnezeu toate însă sunt cu putinţă”
Vedem că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a amintit tânărului bogat doar câteva porunci din cele 10, iar cu acestea ar fi putut să se mântuiască, pentru că le păzise din copilărie. El urmase, însă, poruncile, dar nu în spiritul lor, ci numai «ad litteram», de aceea, Domnul îl pune la încercare, atunci când îi spune să împartă averile săracilor. Dacă ar fi cunoscut că Mântuitorul este Dumnezeu adevărat şi ar fi crezut în El, i-ar fi ascultat sfatul şi ar fi făcut întocmai. Dacă ar fi iubit pe Dumnezeu din tot sufletul lui, n-ar mai fi stat la îndoială, dar vedem că dragostea pentru avuţiile sale era mai presus decât cea pentru Dumnezeul Ceresc! În finalul acestei analize, să vedem că ucenicii Domnului, fiind nedumeriți, L-au întrebat pe Acesta: «Dar cine poate să se mântuiască»? Privindu-i, Iisus a zis: “La oameni aceasta este cu neputinţă, la Dumnezeu toate însă sunt cu putinţă”! Da, “la Dumnezeu toate sunt cu putinţă” şi, din această perspectivă, înţelegem întreaga operă de eliberare a omului de spectrul întunecat al maleficului, subliniind că aceasta devine realitate, numai atunci când prin liberă acceptare omul se face copărtaş la propria mântuire. Libertatea este darul cel mai preţios făcut de Dumnezeu omului, un dar pe care nu şi-l retrage, pentru că binele nu ar putea fi bine cu adevărat, dacă ar fi făcut împotriva celui născut să fie liber. Tradiţia spune că, după un timp, tânărul şi-a vândut averile, a dat banii săracilor şi L-a urmat pe Hristos.
Poate că drama de astăzi este aceea că mulţi dintre semenii noştri ajung la jumătatea drumului, şi adesea, fără motive neînţelese chiar de ei înşişi, dau înapoi. În felul acesta refuză chemarea pe care o face Domnul către ei. Cu alte cuvinte, Mântuitorul ne atenţionează prin acel tânăr bogat, să nu ne folosim în viaţă de jumătăţi de măsură, ci de măsuri întregi. Cei care se opresc din drumul lor şi nu-şi duc crucea până la capăt, sunt asemenea pietrelor care cad de pe un munte şi ajung în prăpastie! Deci, și noi să susținem că “la Dumnezeu toate sunt cu putinţă”, fiindcă El pe toate cu înţelepciune le-a făcut, că omul aflat mereu sub vremi, trăieşte cu nostalgia de a se elibera de ele, cu nostalgia acelui «paradis pierdut» de care vorbea Nichifor Crainic, iar omul cu adevărat credincios și smerit se poate înălţa la această putere binevoitoare, numai prin râvna rugăciunii izvorâte din tăria credinţei şi când acceptă pe deplin conştient voia Lui Dumnezeu!
Profesor, Vasile GOGONEA
