Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută şi sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, care este celebrat în Duminica dinaintea Paştilor. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulţimile care Îl slăveau şi Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină, ca pe Mesia şi Împăratul lui Israel.
Mulţimile, în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze de palmier sau de smochin (finic), simbolul biruinţei asupra păcatului şi a morţii. Numele popular de Florii păstrat pentru praznicul Intrării Domnului în Ierusalim provine de la numele sărbătorii antice romane (păgâne) a primăverii, Floralia, care se desfăşura în antichitate în perioada în care astăzi se sărbătoreşte Intrarea Domnului în Ierusalim.
O deschidere spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos!
Sfânta Evanghelie din Duminica Floriilor care încheie Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paşti a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua sărbătorii Intrării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, praznic numit în popor şi sărbătoarea Floriilor. În această Evanghelie plină de înţelesuri duhovniceşti se pomeneşte mai întâi de mirul de mare preţ al recunoştinţei Mariei faţă de Iisus pentru învierea din morţi a fratelui ei şi al Martei, Lazăr din Betania, care era şi prieten al Domnului Iisus Hristos. De asemenea, vedem în Evanghelia Duminicii acesteia că Intrarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinţei Sale asupra morţii lui Lazăr şi o prefigurare sau anticipare a biruinţei Sale asupra propriei Sale morţi, prin învierea Sa din morţi. Această sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim este o deschidere spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, pătimiri ca fiind confruntări ale Lui cu mai-marii cărturarilor şi ai fariseilor care Îl invidiau şi Îl urau, dar şi pătimiri ca suferinţe pricinuite trupului Său prin umilirile şi lovirile pe care le îndură ca urmare a răutăţii şi violenţei oamenilor vicleni, aroganţi şi ignoranţi. Toată această prevestire a Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos este cuprinsă în textul Evangheliei din această zi ca un început al tensiunii şi al conflictului dintre Iisus şi căpeteniile preoţilor care s-au hotărât să-L omoare pe El şi pe Lazăr, deoarece mulţi iudei credeau în Iisus mai ales după ce El a înviat pe Lazăr! Când Mântuitorul Iisus Hristos intră în Ierusalim, El merge, de fapt, spre suferinţă ca, prin Sfintele şi mântuitoarele Sale Pătimiri, să vindece patimile omeneşti egoiste, întunecate şi ucigătoare de oameni, adică: invidia cărturarilor şi fariseilor, lăcomia de bani şi trădarea lui Iuda, frica prea mare a lui Petru, laşitatea lui Pilat, violenţa în relaţiile dintre oameni, ignoranţa mulţimilor folosită de conducători cu viclenie, pentru a stăpâni peste popor. Cu toate acestea, ca simbol al prevestirii Învierii lui Hristos, Duminica Floriilor este Duminica bucuriei poporului simplu care primeşte pe Iisus ca fiind deja biruitor asupra morţii prietenului său Lazăr şi prevestind, de asemenea, biruinţa Sa asupra păcatului, asupra iadului şi asupra propriei Sale morţi. Prin intrarea Sa în Ierusalim, Mântuitorul Iisus Hristos împlineşte un plan al lui Dumnezeu-Tatăl, şi anume planul de mântuire al întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la Înviere fără Cruce.
Osana Fiului lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!
Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-şi propovăduirea pe pământ, a intrat sărbătoreşte în împărăteasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinării la Dumnezeul Cel adevărat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât oricare dintre cetăţi, iar Domnul a săvârşit această intrare ca împărat şi biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevoinţa hotărâtoare: călcarea morţii prin moarte, îndepărtarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a săvârşit intrarea în cetatea împărătească pe mânzul asinei (Ioan 12, 15), pe care nimeni dintre oameni niciodată n-a şezut, ca să înapoieze omenirii vrednicia împărătească pierdută de strămoşul nostru, să i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30). Neîmblânzitul mânz s-a îmblânzit sub minunatul Călăreţ. Pe mânz, Apostolii şi-au pus hainele, mulţimea de popor care ieşise în întâmpinarea Domnului şi-L însoţea striga, săltând de bucurie: Osana Fiului lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului! După voia Domnului a fost vestit ca împărat în numele Domnului, nu la întâmplare, nu după ştiinţa şi voia omenească! Acelaşi popor, după patru zile, striga despre Cel pe care L-a numit împărat: Răstigneşte-L, răstigneşte-L pe El; nu avem împărat, fără numai pe Cezarul (Luca 23, 21; In. 19, 15).Ce să însemne intrarea Domnului în Ierusalim pe mânz neîmblânzit de asină? Acest fapt are, potrivit tâlcuirii Sfinţilor Părinţi, un înţeles adânc, prorocesc. Atoatevăzătorul nostru Domn văzuse deja venirea apostaziei de pe urmă, de acum nestrămutate, a iudeilor. El a prevestit această apostazie, iar Moise a prevestit că neamurile se vor veseli de Domnul, însă nimeni nu poate în lumea aceasta bolnavă de păcat să ajungă la biruinţă fără luptă. De aceea, în ultima săptămână dinainte de Sfintele Paşti, săptămână distinctă de Postul cel de patruzeci de zile al Sfintelor Paşti, se intensifică postul şi rugăciunea, dar nu atât un post de pocăinţă ca postul din timpul celor patruzeci de zile, cât un post al împreună-pătimirii noastre cu Hristos, pentru ca împreună cu El să şi înviem. De aceea, în noaptea de Paşti, Biserica poate cânta: “Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat”! Deci, când noi ascultăm tot ceea ce spun Evangheliile care ne reamintesc de faptele şi cuvintele Mântuitorului rostite în zilele dinainte de moartea Sa, trăim şi noi oarecum clipele acelea pe care le-a trăit Hristos Domnul. Acum le trăim împreună cu El în Duhul Sfânt, ca interiorizare a suferinţei Crucii Lui pentru a ajunge şi noi la bucuria Învierii Lui.
Evenimentul Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc!
În Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos, ne gândim şi la păcatele noastre, prin care am răstignit, adesea, iubirea lui Hristos pentru semenii noştri, când i-am făcut să sufere din cauza păcatelor noastre. În acest sens, Săptămâna Sfintelor Pătimiri este o săptămână în care noi cerem iertare Mântuitorului Iisus Hristos pentru toate relele pe care le-am făcut, pricinuind suferinţă altora. Să-L rugăm ca El, Cel mult-răbdător şi întru totul smerit, să ne dăruiască puterea de-a răstigni sau de-a birui patimile rele din noi: ura, mânia, lăcomia, trădarea, viclenia, duplicitatea, pentru a primi în suflet smerenia, iubirea, răbdarea şi sfinţenia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pericopa Evanghelică ne mai spune că numai după ce Hristos S-a preaslăvit prin Învierea Sa din morţi şi prin Înălţarea Sa la ceruri au înţeles ucenicii Săi că ceea ce s-a întâmplat atunci, la Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, nu era ceva întâmplător, ci în evenimentul respectiv se împlinea un plan al lui Dumnezeu. Prin aceasta vedem că între evenimentul Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc şi preamărirea Sa cerească după Înviere există o legătură tainică. Noi, creştinii, prăznuim Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Toate aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli, iar oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi sfântă! Cu alte cuvinte, Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc prefigura sau anticipa trecerea Lui prin suferinţă şi moarte, iar apoi prin Învierea Sa şi Intrarea Sa cu trupul înviat în Ierusalimul ceresc, adică în slava Preasfintei Treimi. Însă, Evanghelia aceasta este astfel împărţită pentru lectură, încât ea ne arată că Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc va fi urmată de trecerea Lui prin suferinţă şi prin moarte. Cu alte cuvinte, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că nu e suficient să avem multe cunoştinţe teologice teoretice despre Hristos, ci trebuie să cerem şi ajutorul lui Iisus Hristos pentru a trăi Evanghelia Lui, aşa cum ne-o cere El. În felul acesta, creştinismul nu este primit de noi doar ca o învăţătură sfântă, ci şi ca o viaţă nouă, iar această viaţă nouă este viaţa lui Iisus Hristos, Cel răstignit şi Înviat!
Profesor, Vasile Gogonea
