Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu săvârșește în chip minunat voile Sale prin Sfinții Săi!

457

Pericopa Evanghelică a celei dintâi Duminici după Rusalii (a Tuturor Sfinților), ne aduce cu bucurie vestea cea fără nici o umbră de îndoială, că Dumnezeu săvârșește în chip minunat voile Sale prin Sfinții Săi, cei pe care îi venerăm pentru că ei sunt prieteni ai Lui Dumnezeu, iar după spusa mărturisită a Mântuitorului, să reținem cuvintele pe care Fiul Domnului le-a zis către sfinții Săi ucenici: “Voi sunteți prietenii mei”(Ioan 15,14)! În profunzimea trăirii lor întru Domnul, Sfinţii au fost şi sunt eroi ai Duhului Sfânt în viaţa pământească, pe care o înfrumuseţează şi o întăresc prin smerenie și luptând contra răului de tot felul.

Ei sunt vitejii Bisericii, pe care o slujesc, o împodobesc şi o înalţă prin gânduri și simțăminte, cuvinte și glasuri care se aud, pilde şi fapte de credinţă, de dreptate, de bunătate, de dragoste, de curăţenie, de răbdare, de iertare smerită, de veghe şi de luptă continuă pentru desăvârşire.

Sfinții sunt cei care Îl mărturisesc neîntrerupt şi pretutindeni pe Dumnezeu!
Sfinții Lui Dumnezeu sunt cei care Îl mărturisesc neîntrerupt şi pretutindeni pe Dumnezeu, în toate situaţiile, cu toată căldura unei râvne mereu aprinse şi biruind toate piedicile. Ei “prin credinţă au biruit “, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor lor în fugă” (Evrei 11, 33-34). “Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţul şi închisoarea, au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi de capră…” (Evrei 11, 36-37). Fiind oameni ca şi noi, uneori apăsaţi de păcate, dar hotărâţi să redevină fii ai lui Dumnezeu şi adevăraţi fraţi ai oamenilor, sfinţii au biruit sau sunt pe cale să biruiască răul, au aruncat de pe ei hainele de piele şi au început să îmbrace hainele Duhului Sfânt, îmbunătăţindu-se şi înfrumuseţându-se cu podoabe duhovniceşti. Chipului celui stricat şi urâţit de păcate îi redau frumuseţea cea de la început, aceea a chipului lui Dumnezeu, ostenindu-se să împlinească porunca Mântuitorului: “Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48). Sfântul doreşte să realizeze în el chipul lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. De altfel, sufletul omului nu este permanent cufundat în rău, ci numai în clipele când primește în el duhul răutății. Când plânge și se pocăiește, el devine curat și lipsit de prezența răului. În expresia lui esențializată, omul este totuna cu ceea ce se lipește de inima și de mintea lui, mai laes dacă sufletul care acumulează experiență știe că are momente de relativă cădere și momente de har, iar pentru aceasta nu se mai sperie, nici nu deznădăjduiește. Dumnezeu îi îngăduie ispitele și căderile ca să-l mențină în smerenie și să-l curățească mereu, însă Duhul Sfânt nu se întinează cu nimic, nici chiar atunci când sufletul cade pradă ispitei, pentru că “lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o“, iar dacă nimeni nu scapă definitiv pe acest pământ de patimi și de provocări, nu trebuie să se sperie și să dispere, căci astfel ar da mai mult curaj ispitei diavolului. Păcatul este cauza tuturor relelor, a tuturor bolilor, când patimile senzuale ale sufletului și ale gândurilor se arată în afara omului prin bolile trupului!

Duminica Tuturor Sfinților știuți și neștiuți, care sunt în slava Lui Dumnezeu
Marea varietate a vieţii sufleteşti a oamenilor, a vieţii istorice a lumii şi a darurilor Sfântului Duh a făcut şi face ca sfinţii să nu fie toţi de acelaşi fel şi pe aceeaşi treaptă, pentru că unii au fost patriarhi, alţii prooroci, unii apostolic și alţii mucenici, unii Părinţi ai Bisericii sau simpli credincioşi, unii miniştri sau servitori iar alţii liberi sau robi, unii nevoitori în lume sau în pustiu iar alţii împăraţi sau simpli soldaţi, unii învăţaţi şi alţii neînvăţaţi, unii tineri şi alţii în vârstă, unii bărbaţi şi altele femei, în diferite veacuri şi pe întreaga suprafaţă a pământului, iar aceasta răspunde cuvintelor Mântuitorului care spune: “În casa Tatălui Meu multe lăcaşuri sunt”. De aceea, sfinţii, aceste flori şi roade ale Bisericii luptătoare şi triumfătoare, au fost şi sunt folositori oamenilor în viaţa aceasta şi în viața cea veșnică. Poate ne întrebăm, de ce avem această realitate? Pentru că niciun Sfânt al lui Dumnezeu nu seamănă cu altul în mod deplin și pentru că Sfinții lui Dumnezeu sunt de toate vârstele, bărbați și femei, mai mult sau mai puțin instruiți, mai mult sau mai puțin semnificativi pentru lumea în care au trăit! Pentru că mulți au rămas necunoscuți ori pentru că sfințenia lor nu a fost detectată de nimeni! Poate unii chiar și-au dorit ca să îi cunoască doar foarte puțini, motiv pentru care și detaliile despre viețile lor sunt lapidare. De aici, în reflecții cu profunde semnificații teologice, avem prima Duminică după Cincizecime ca Duminică a Tuturor Sfinților, canonizați sau nu, știuți și neștiuți de noi, care sunt în slava Lui Dumnezeu! Constatăm că în viaţa aceasta, ei au ajutat şi ajută pe cei nevoiaşi cu mijloacele lor materiale sau cu munca lor, cu sfatul, cu îndemnul, cu fapta cea bună, cu pilda lor de fiecare clipă, mergând uneori până la a-şi da viaţa pentru fraţii lor, asemenea lui Hristos, Marele Mucenic, ceea ce denotă că sfinţenia lanţului mucenicilor şi a sfinţilor înconjoară asemeni unui nimb lumea şi o apără de otrava răului. Sfinţii au fost şi sunt preţuiţi de oameni prin cinstirea care li se aduce şi prin bisericile şi măreţele catedrale ce s-au ridicat şi se ridică în amintirea lor. Se cunoaște foarte bine că unii dintre ei au lăsat opere nepieritoare de teologie, de filosofie, de desăvârşire duhovnicească, de liturgică, de oratorie, de ştiinţă, de artă literară, de educaţie pentru toate vârstele, iar alţii au creat şcoli, spitale, aşezăminte de asistenţă socială şi au luptat împotriva robiei, a exploatării, a urii şi a războiului, încercând să facă din cetatea pământească o cetate cerească. Avem și exemple ale acelora care au luat parte la sinoade ecumenice şi locale, contribuind prin credinţa şi ascuţimea intelectului și a minţii lor la lămurirea şi formularea adevărurilor de învăţătură ortodoxă. Iar unii dintre ei, poate cei mai fericiţi, au văzut faţă către faţă pe Domnul nostru Iisus Hristos şi au fost cu El în timpul petrecerii Sale pământeşti, ca Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfinţii Apostoli. Alţii au pus temelia unei lumi şi ere noi, ca Sfinţii Justinian şi Ciprian, Irineu şi Atanasie, Capadocienii şi Ilarion, Ioan Gură de Aur şi Grigorie de Nissa, Maxim Mărturisitorul şi Ioan Damaschin, adevăraţii mentori spirituali ai credinţei dreptmăritoare!

Să-l rugăm pe Toţi Sfinţii a ne îndruma sub omoforul dragostei lor!
Desigur, cinstirea pe care I-o dăm lui Dumnezeu se numeşte «adorare», în limba greacă «latria», pe când cinstirea acordată sfinţilor se numeşte «venerare», în limba greacă «dulia», iar cinstirea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului, se numeşte «supravenerare» sau preacinstire, în limba greacă: «iperdulia», ca un semn că Adorarea este o cinstire absolută care I Se cuvine numai Lui Dumnezeu, Izvorul întregii existenţe, Căruia noi trebuie să ne dăruim cu întreaga noastră fiinţă cu o smerită și preaplecată închinare înaintea Celui Care este Creatorul, Proniatorul sau purtătorul de grijă al întregii creaţii şi Binefăcătorul nostru! Prin adorare, noi dăm expresie îndeosebi dependenţei şi supunerii totale faţă de Dumnezeu, în timp ce prin venerare, care este o cinstire relativă, noi îi cinstim pe sfinţi pentru vrednicia lor deosebită, iar cinstindu-i pe sfinţi, Îl cinstim în mod indirect pe Însuși Dumnezeu, Care a dat acestora harul Său, cu ajutorul căruia şi prin ostenelile lor au devenit persoane bineplăcute lui Dumnezeu, “prieteni” şi “casnici” ai Săi. Așadar, prin cinstirea sfinţilor, Îi aducem laudă Lui Dumnezeu, după cum zice Psalmistul:
-“Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel” (PSALM 67,36) sau “Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui” (PSALM 150,1). Ca o expresie a faptului că facem parte din aceeaşi comuniune a Bisericii, relaţia noastră cu sfinţii e o relaţie de dragoste frăţească, noi având îndrăzneală către ei, iar ei, ca niște prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu, au îndrăzneală către El ca să se roage pentru noi. Sfinţii duc o viaţă conştientă, cunoscând prin harul lui Dumnezeu trebuinţele lor de pe pământ, se bucură când aceştia se smeresc şi se întristează când noi creştinii rătăcim pe calea păcatului. În concluzie, Sfinţii au fost și sunt oameni care încă din viaţa lor pământească au bineplăcut lui Dumnezeu, iar după moarte au fost învredniciţi de o parte din fericirea veşnică, pe care în mod deplin o vor primi numai după obşteasca judecată. Pentru viaţa lor virtuoasă, pentru suferinţele îndurate pentru credinţa în Hristos, pentru dragostea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, în Sfânta Scriptură ei sunt numiţi «prieteni ai Lui Dumnezeu»: “Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc” (IOAN 15,14), «casnici ai Lui Dumnezeu»: “Prin urmare, voi nu mai sunteţi străini, şi nici venetici, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia Apostolilor şi a profeţilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos” (EFESENI 2,19-20), dar și «judecători ai lumii»: “Adevărat vă spun vouă, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la naşterea din nou a lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (MATEI 19,28), iar pentru aceasta, “Oare nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea”? (1 CORINTENI 6,2)! În această Sfântă Dumnică, să-I rugăm pe Toţi Sfinţii să ne ajute spre a le urma pilda şi a ne îndruma sub omoforul dragostei lor, iar dacă Dumnezeu săvârșește în chip minunat voile Sale prin Sfinții Săi, să facem şi să răspândim tot binele în lumea cea nouă care se ridică şi care caută cu ardoare adevărul, dreptatea, pacea şi bunătatea vieții noastre!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here