În prima Duminică a Noului An 2013, de Ziua Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, avem Sărbătoarea numită şi Teofania sau Epifania, întrucât în această zi deosebită Iisus Mântuitorul s-a prezentat pentru prima dată în lume, iar Arătarea Domnului este menită să ne reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca El să păşească în viaţa publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani.
Sărbătoarea este ca un semn al îndumnezeirii, mai ales că prin aceasta ni se dezvăluie şi legătura tainică şi trainică dintre Botezul din Biserică şi începutul intrării omului în Împărăţia Cerurilor, în ultimă instanţă momentul însemnând şi revelaţia prin care în chip minunat simţim că deodată pătrundem conţinutul profund al Tainei Sfântului Botez, al iubirii şi al bunăvoirii Părintelui Ceresc pentru Fiul cel iubit.
“Te-au văzut apele, Dumnezeule, Te-au văzut apele şi s-au temut…”
Pericopa Evanghelică ne spune că Iisus a venit din Galileea, la râul Iordan, unde boteza Ioan Botezătorul, cerându-i Înaintemergătorului ca să fie şi El botezat, dar atunci Ioan a fost surprins şi I-a zis cu o smerenie din care avem şi noi astăzi de învăţat: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine” (Matei 3, 14), din aceasta reieşind şi răspunsul Lui Iisus, că aşa se cuvine, după care a fost botezat în cele din urmă de către Ioan. Prin aceasta, Boboteaza sau Botezul Domnului este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul Care se botează în Iordan de către Ioan, Sfântul Duh care se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel şi Tatăl Ceresc Care Îl declară ca Fiul Său. În lucrările lor de referinţă, marii teologi au tâlcuit în inefabile cuvinte meşteşugite această iubire din sânul Preasfintei Treimi, această bunăvoire a Tatălui către Fiul Său Cel Unul-Născut, care venise în lume pentru a mântui omenirea de păcatul înstrăinării de Dumnezeu. În această zi, Harul Sfântului Duh, în chip de porumbel, peste ape se pogoară, apele toate se prefac în vindecări, cu venirea Domnului, ca prin minune păcatele oamenilor se curăţesc în apele străbătute de viforul iernii, iar noi ascultăm cuvintele minunate care vestesc: “Te-au văzut apele, Dumnezeule, Te-au văzut apele şi s-au temut. Iordanul s-a întors înapoi, văzând Focul Dumnezeirii pogorându-Se trupeşte şi intrând într-însul. Iordanul s-a întors înapoi, văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe Făcătorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob. Iordanul s-a întors înapoi şi munţii au săltat văzând pe Dumnezeu întrupat, iar norii au dat glas, mirându-se de Cel ce a venit, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, prăznuire stăpânească văzând astăzi în Iordan şi pe Cel ce moartea neascultării şi boldul înşelăciunii şi legătura iadului în Iordan a afundat şi a dăruit lumii Botezul mântuirii”, aşa cum ne glăsuieşte Rugăciunea de sfinţire a Aghiasmei celei Mari din Molitfelnic! Împreună cu păcatul din Raiul pierdut, ştim că la un moment dat Cerurile au fost închise, dar la Iordan Cerurile s-au deschis din nou şi glasul Părintelui s-a auzit îndemnându-i pe oameni să-L asculte pe Cel trimis, altfel decât fuseseră ascultaţi profeţii trimişi mai demult pentru a le aduce aminte oamenilor voia Lui Dumnezeu!
“Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”
Pentru că numai la o zi după Bobotează, vom avea şi sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, să reamintim că viaţa lui Ioan a fost asemenea îngerilor, de aceea a şi fost numit de Mântuitorul “Cel mai mare dintre cei născuţi din femeie”, cel ce avea îmbrăcăminte din păr de cămilă, cingătoare de piele împrejurul mijlocului, hrana simplă, din lăcuste şi miere sălbatică, iar vestea despre el se răspândise cu iuţimea fulgerului, având reputaţia de ascet cu un program spiritual de excepţie care aduna mulţimile împrejurul lui. Veneau mulţi oameni importanţi şi de rând, între aceştia fiind unii farisei şi saduchei care se apropiau să-i ceară sfat, dar care erau întâmpinaţi prin cuvintele: “Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă”, pentru ce va veni din cer! Smerit şi cuviincios, dincolo de popularitatea pe care o cunoscuse, era pe deplin conştient că botezul pe care-l practica nu era unul deplin, spunând: “Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţi aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins”, tot ca o prefigurare a ceea ce avea să se întâmple în viitor. Se cunoaşte că la vremea respectivă, Fiul Lui Dumnezeu nu era cunoscut oamenilor şi nu se bucura de prestigiul care înconjura persoana lui Ioan, iar ca un smerit, Unul din Treime a venit la Ioan cerând botez de la slugă. Dar Ioan L-a oprit zicându-I cu simplitate şi modestie: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine”? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: “Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”! Iată, oameni buni, impresionant şi cu totul remarcabil este faptul că între botezul practicat de Sfântul Ioan Botezătorul şi Botezul ca Sfântă Taină creştină este o deosebire evidentă, deoarece Botezul lui Ioan trimitea spre o anume ţintă a îndumnezeirii sau făcea trimitere la iertarea păcatelor, fiind un îndemn spre pocăinţă sau o înaintecurăţire, o pregătire şi un ajutor, pentru ca poporul să-şi simtă condiţia sa păcătoasă şi să aştepte deplinul Botez al lui Hristos, Botezul prin care se iartă toate păcatele, se primeşte Duhul Sfânt, se intră în creştinism şi se începe o viaţă nouă, în comuniune de iubire cu Dumnezeu.
Că: “Nimic necurat nu va putea intra în Împărăţia Lui Dumnezeu”
De altfel, botezul Fiului Lui Dumnezeu în râul Iordanului a fost diferit de al celorlalţi oameni, pentru că Hristos nu avea niciun păcat şi nu a fost nevoit să facă nicio mărturisire a unor presupuse păcate! Uşor sceptici şi pe alocuri neîncrezători, poate că noi ne întrebăm adesea: de ce, totuşi, dacă Fiul Lui Dumnezeu n-avea niciun păcat, a trebuit să se boteze? Poate, pentru ca să ne fie nouă model de smerenie, de umilinţă şi de căinţă sinceră a tuturor scăderilor firii noastre omeneşti limitate şi neputincioase sau pentru ca să ne deschidă calea către curăţie, lumină şi veşnică bucurie în Împărăţia Lui Dumnezeu, deoarece, nu întâmplător, Fiul Lui Dumnezeu avea să mărturisească în cursul activităţii Sale mântuitoare că: “Nimic necurat nu va putea intra în Împărăţia Lui Dumnezeu”, cea pururi curată şi neîntinată. Iar, unul dintre scopurile întrupării şi ale Botezului Mântuitorului Iisus Hristos a fost chiar descoperirea Întregului Dumnezeu, a Dumnezeului Treimic, adică a faptului că Dumnezeu, chiar dacă are o singură fiinţă, o singură fire, este în trei ipostasuri: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Astfel, la Iordan se arată Fiul, care se botează, Tatăl care mărturiseşte şi întăreşte că Cel botezat în râu este Fiul Său, şi Duhul Sfânt! Iar dacă întreagă Sfânta Treime participă la crearea lumii dintru început, la fel toate cele Trei persoane ale Sfintei Treimi sunt îndeobşte lucrătoare la replămădirea şi rezidirea omului, deoarece la râul Iordan începe, de fapt, activitatea mântuitoare a Fiului Lui Dumnezeu în lume. Pentru că Dumnezeu pogoară chipul Duhului Sfânt peste Fiul Său, în Duminica aceasta să realizăm că numai cu discreţia sfinţeniei pe care Dumnezeu o poate desluşi prin Harul Său, asociată cu smerenia pe care Mântuitorul o purtase la venirea Sa către Iordan, Fiul cel iubit al Domnului S-a retras în singurătate, cum făcea adeseori, rugându-Se şi postind vreme de 40 de zile în pustiu. Aşadar, marea smerenie a Domnului, precum şi cea a lui Ioan Botezătorul, constituie minunata lecţie pe care umanitatea trebuie să o înţeleagă astăzi cu multă luare aminte, iar dacă Fiul Lui Dumnezeu S-a smerit acolo, pe malurile Iordanului, dacă Ioan a înţeles că altul era mai mare decât el, noi să învăţăm din aceste exemple că Teofania, Epifania sau Boboteaza constituie prilejul revelării iubirii şi bunăvoirii Părintelui Celui fără de început pentru Fiul Cel iubit, pentru toţi cei care cred în El cu sfinţenie!
Profesor, Vasile GOGONEA
