Pericopa Evanghelică a Sfintei Duminicii acesteia a 7-a după Sfintele Paști, poate fi socotită una deosebită, deoarece Biserica dreptmăritoare aduce cuvenita mulțumire primului Sinod Ecumenic al lumii creștine din anul 325 de la Niceea, pentru a ne dovedi pericolul ereziei lui Arie.
Acest Sinod a fost organizat de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, primul împărat creștin din lume (306-337), împreună cu mama sa Elena, la cererea Sfinților Părinți din acea vreme. De la bun început, să reținem că acest întâi Sinod Ecumenic a însemnat adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocși, episcopi, mitropoliți și patriarhi din toată lumea, în vederea discutării unor învățături ale credinței creștine considerate neclare încă, pentru a le stabili unele norme și legi pe deplin înțelese, numite și dogme.
Sfinţii Părinţi au redactat atunci prima parte a Crezului pe care noi îl rostim!
În amvonul acestui mare Sinod au fost criticate aspru și condamnate abaterile de la dreapta credință, idei străine de învățătura Sfintei Evanghelii și de crezul Sfinților Părinți, dând anatemă tuturor ereticilor care vor să ruineze unitatea de necontestat a Casei Domnului, simbolizată prin cămașa de in a Mântuitorului, făcută dintr-o sigură bucată, așa cum ne spune Sfânta Evanghelie: «Cămașa era fără cusătură, de sus țesută în întregime» (Ioan 19, 23). Iată, așadar, că prin cuvântul «sinod» înțelegem adunare, consiliu, iar prin cuvântul «erezie» înțelegem abaterea sau învățătura “marginală” despre Dumnezeu, dar împotriva învățăturii adevărate a Bisericii lui Hristos! Pericopa Evanghelică ne arată că motivul Sinodului de la Niceea a fost învăţătura greşită pe care o răspândea Arie, un preot din Alexandria Egiptului, care spunea că Iisus Hristos nu este Dumnezeu, ci o “creatură superioară”, iar acest Sinod a durat toată vara, timp în care cei 318 Părinţi uniţi în rugăciune prin harul Sfântului Duh, au încercat să îi lămurească pe Arie şi pe cei care îi ţineau isonul, despre adevărul Sfintei Treimi. Acesta însă, fiind extrem de mândru şi neascultător, a rămas statornic în greşeala minţii lui şi astfel a fost exclus din Biserică, iar pentru a întări dreapta credință și pentru a contracara învăţătura greşită, Sfinţii Părinţi au redactat atunci prima parte a Crezului, pe care noi îl rostim astăzi la fiecare Sfântă Liturghie şi îl avem în suflet în fiecare clipă! Să avem în vedere că ereziile nu aparţin doar trecutului, cum am putea crede, ba, dimpotrivă, astăzi s-au înmulţit parcă mai mult ca niciodată, mai ales că sunt destui aceia care consideră că este suficient să crezi în Dumnezeu, văzut ca o forţă superioară care ne guvernează! Dar, nu este așa, pentru că nu orice credinţă este mântuitoare, de aceea suntem datori să ştim în ce credem, să ne cunoaştem credinţa! În același timp, Sinodul se dovedește și adunarea tuturor ierarhilor, despre care noi, ca ortodocşi, credem că sunt urmaşi ai Apostolilor, prin harul primit în continuitatea neîntreruptă a hirotonirilor, “forumul” care recunoaşte şi condamnă o erezie, ca şi pe cel care a căzut în acest păcat. De aceea, noi avem o mare datorie de a ne ruga pentru ierarhii noştri, pentru că ierarhia nu este decât imaginea poporului. Desigur, dacă noi ne vom ruga zi de zi, ceas de ceas, ca Duhul Sfânt să ne fie călăuză, Domnul ne va asculta rugăciunea, iar dacă nu ne rugăm, nu vom suporta decât consecinţele necredinţei, răutăţii şi mândriei noastre fățarnice!
Dreapta credinţă este mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos!
Să nu uităm nicicând că omul caută unitatea între popoare, naţiuni, familii şi nu o găseşte, dar intră plin de speranță în biserică, plin de speranţa că aici va găsi unitate, de vreme ce Biserica se roagă “pentru unirea tuturor” (Sfânta Liturghie), mai ales că Hristosul nostru Îşi Înalţă mâinile în Evanghelie şi se roagă ca toți creştinii să fie uniţi! Din păcate, El vede uneori dezbinare în Cetate, atât la sate, cât şi la oraşe. De multe ori găsim că este dezbinată până şi cea mai mică împărăţie, familia, unde tatăl este împăratul, mama este împărăteasa, iar poporul sunt copiii. Aici, când predomină dezbinarea, avem anarhia gândirii şi a făptuirii, vedem că femeia nu se supune bărbatului, bărbatul nu respectă femeia, copiii nu bagă în seamă pe nimeni, deci, soţii nu se mai înţeleg unul cu altul, iar copiii se ceartă cu părinţii. În acest fel, casa care odată era un rai, o biserică, o mănăstire, acum nu mai înseamnă armonie! Înainte vreme, casele curate de la sate erau palate ale cerurilor, îngerii locuiau acolo, dar acum, în case somptuoase locuiesc demoni în armuri de fier. Binecuvântată fie vremea în care oamenii nu se considerau prea dezvoltaţi intelectual, dar aveau inima educată, fiindcă acum casa a ajuns “hotel de lux” unde e loc doar pentru de somn şi pentru de mâncare. Parcă mai rare sunt cazurile în care găseşti soţi care se iubesc, copii care își respectă părinții, deci, o casă unde există bună înţelegere şi unitate în iubirea lui Hristos! Să luăm aminte că dreapta credinţă înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar când Biserica a întocmit calendarul, ea a stabilit ca această Duminică, a şaptea după Paşti, care precede marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt şi care urmează după Înălţarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să fie o Duminică de pomenire a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, o mare pregătire pentru praznicul Pogorârii Sfântului Duh, o mare Sărbătoare care aminteşte de constituirea Bisericii prin Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli. De asemenea, pomenirea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, adunaţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, la chemarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, pentru a mărturisi adevărul despre dumnezeirea lui Hristos, ne arată că Înălţarea la ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos nu înseamnă despărţirea Lui de cei care cred în El, deoarece, înainte de a Se înălţa la cer, Mântuitorul Iisus Hristos a spus: “Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor!“ (Matei 28, 20), iar prezenţa Lui Hristos în Biserica Sa dreptmăritoare se realizează prin Sfântul Duh, Duhul Adevărului şi al unităţii Bisericii!
De-o Fiinţă cu Tatăl, El este “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”!
Evanghelia acestei Duminici ne aminteşte că Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de pătimirea, de moartea, de Învierea şi de Înălţarea Sa la ceruri, S-a rugat pentru ucenici şi pentru cei care vor crede în El, iar noi cei care Îl urmăm, vedem prin aceasta, că Mântuitorul, înainte să treacă prin suferinţa Crucii, S-a gândit la Biserica Sa de peste veacuri, care urma să se răspândească la toate popoarele, mai ales că El S-a rugat pentru ca toţi cei care cred în El “să fie una”, adică să trăiască în unitate, în comuniune, după cum “Tatăl şi Fiul sunt una” (Ioan 10, 30). Așadar, un lucru deosebit a fost înţeles de către cei 318 Sfinţi Părinţi de la Niceea, că ei au datoria de a păzi dreapta credinţă ameninţată de rătăciri sau erezii, de vrajbă şi dezbinări de tot felul. Încă din vremea aceea, ca și astăzi dealtfel, foarte multă lume se rătăcise de la dreapta credinţă, urmând pe ereticul Arie din Alexandria, care spunea că Fiul lui Dumnezeu nu este Dumnezeu adevărat, ci este doar o făptură îndumnezeită, un om sfinţit. De aceea, la Sinodul I Ecumenic, prin glasul celor 318 Sfinţi Părinţi, Biserica a mărturisit că Hristos este “Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii (…) Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut“! De aceea, Sfinţii Părinţi ne spun cu tărie că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl, adică având aceeaşi fiinţă cu Tatăl, El este “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”! Destul de clar pentru toată lumea! Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu nu este o făptură sau creatură, nu este un om îndumnezeit, ci este Dumnezeu Cel veşnic înomenit “Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om“ pentru noi, oamenii! Aceasta trebuie să însemne credinţa Sfinţilor Părinţi de la Niceea, iar mărturisirea lor formează primele şapte articole din Simbolul credinţei sau Crezul, pe care-l rostim la primirea Tainei Botezului, în timpul Sfintei Liturghii, precum şi la alte slujbe ale Bisericii noastre! Acest Crez pe care îl rostim la Botez şi în fiecare Duminică la Sfânta Liturghie reprezintă credinţa noastră ortodoxă în formă concentrată! În loc de concluzie, să reținem cu sfințenie că această a şaptea Duminică după Sfintele Paşti, ne cheamă să păstrăm dreapta credinţă, mai ales într-o lume din ce în ce mai tulburată, mai confuză spiritual, să mărturisim Crezul ortodox aşa cum ni l-au lăsat şi ni l-au dăruit nouă Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325 şi, apoi, de la Sinodul al II-lea ecumenic, de la Constantinopol, din anul 381, unde s-a formulat partea a doua. Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic ne învaţă că dreapta credinţă nu se păstrează de unul singur, în izolare, rupți de comunitate și de interacțiunea cu ceilalți, ci în comuniunea de gândire, de mărturisire şi de vieţuire, după cum Sfinţii Părinţi adunaţi în Sinod au mărturisit dreapta credinţă şi au respins rătăcirea sau erezia lui Arie! Așa cum dreapta credință ne învață de fiecare dată, să adunăm cu smerenie “în potir” toată ştiinţa sufletului, şi împreună cu dumnezeiescul Duh cercetând firea noastră, să-i ascultăm pe Sfinţii Părinţi, să îi slăvim pe aceia care au săpat în scris, cu litere dumnezeieşti, fericitul şi sfântul Simbol, întru care ne învaţă în chip foarte lămurit, că mereu Cuvântul este deopotrivă fără de început cu Tatăl şi cu totul adevărat de aceeaşi fiinţă, urmând slăviţii, preafericiţii şi cu adevărat de Dumnezeu cugetătorii Părinţi, care în chip strălucit ne-au dat învăţăturile Apostolilor!
Profesor, Vasile Gogonea
