Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne vindecă pofta slavei deşarte prin smerenie

347

viata spiritualaÎn Pericopa Evanghelică a Duminicii a cincea din Postul Mare, numită şi a Cuvioasei Maria Egipteanca, ni se reaminteşte cu acea substanţă a înţelepciunii pildelor de învăţătură că ne aflăm în treptele curăţirii sufleteşti şi învăţăm că noi, oamenii, ca şi ucenicii Domnului, suntem deseori confruntaţi cu ispita slavei deşarte, cu dorinţa de întâietatea scării unor ranguri lumeşti, de a fi mai apreciaţi decât ceilalţi, iar această ispită trezeşte patima invidiei şi a mâniei altora.

Drept urmare, slăbeşte comuniunea dintre oameni şi se deteriorează relaţiile de frăţietate dintre ei, dar, iată că rugăciunea este dăruită omului ca o călăuză pe pământ de Bunul Dumnezeu. Viaţa omului, de la leagăn şi până la mormânt este o cale foarte scurtă, plină de o mulţime de dureri, necazuri şi primejdii, suferinţe şi lacrimi, de aceea, se pune întrebarea, cum va putea străbate un călător străin ca noi calea aceasta primejdioasă, de nu va avea călăuză un toiag de sprijin pe acest drum spinos?

Înţelesurile pomenirii Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca…

Poate că un asemenea “toiag” este sfânta rugăciune, iar Mântuitorul arată că iubirea smerită fată de semeni şi ajutorarea lor este calea care ne duce la mântuire, la unirea cu Dumnezeu, pentru a menţine armonia în comunitatea umană. Astfel, orice onoare adevărată provine din calitatea cuiva de slujitor, indiferent de mărimea rangului său! Evanghelia Duminicii a cincea a Postului Mare, ne cheamă să respingem ispita slavei deşarte prin smerenie, prin pocăinţă şi post, prin mărturisirea păcatelor şi prin împăcare cu cei pe care i-am supărat, prin milostenie şi fapte de slujire a celor neglijaţi şi neajutoraţi. Dacă menţionăm aici înţelesurile pomenirii Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca, o facem, tocmai pentru că ea este un model de pocăinţă. Se ştie că a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul se-colului al V-lea, după care a trecut la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr. A fost o tânără frumoasă, iar frumuseţea ei i-a adus multe ispite şi a căzut în multe păcate trupeşti, chiar şi în timpul călătoriei spre Ţara Sfântă. Dar, când a voit să intre în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, o mână nevăzută a oprit-o să intre în sfântul locaş. Atunci a înţeles că viaţa ei era prea păcătoasă ca să poată intra în biserică şi a hotărât să meargă în pustia Iordanului pentru a se pocăi de păcate. Acolo a stat 47 de ani în post şi rugăciune, în pocăinţă şi în multe nevoinţe duhovniceşti, dar când se ruga se transforma în lumină şi se ridica de la pământ, pentru că era mai mult duh decât ţărână.

Maria a intrat în Biserică, a îngenunchiat, a plâns şi s-a închinat Crucii

Minunată viaţă care nu seamănă deloc cu vieţile oamenilor obişnuiţi, cu toate că s-a încurcat în anturaje rele şi s-a stricat. A devenit o femeie comună, din cauza frumuseţii ei câştigase mulţi admiratori şi dispunea de bani. Purta mătăsuri, era întotdeauna împodobită cu bijuterii scumpe, iar în scurtă vreme devenise regina plăcerii, ispita, Alexandriei. Aşadar, în timp ce îşi continua viaţa păcătoasă, într-o zi, cum istoriseşte viaţa ei, a coborât în port. A văzut acolo o corabie. L-a întrebat pe căpitan unde merge şi el i-a răspuns: la Sfintele Locuri. Maria s-a hotărât să călătorească şi a ajuns la Sfintele Locuri unde s-a dus la biserică în ziua Înălţării Cinstitei Cruci ca să se închine. Dar, în clipa în care a încercat să intre, o putere nevăzută a împiedicat-o. Atunci a conştientizat starea ei, a conştientizat că este păcătoasă, că nu este vrednică să intre în biserică. Nu este o lecţie şi pentru noi, oameni buni? Oare, noi acum intrăm în Biserica Lui Dumnezeu cu vrednicie? Dacă la uşă ar sta un înger şi l-ar controla pe fiecare, va găsi pe vreunul vrednic să intre? Intrăm prin mila lui Dumnezeu. Noi suntem păcătoşi, viermi murdari şi necuraţi, dar, cu toate acestea, Hristos ne primeşte în Biserica Sa! Aşadar, Maria şi-a simţit păcătoşenia şi a rugat-o atunci pe Preasfânta (Fecioară Maria) s-o lase să intre, iar Preasfânta i-a ascultat rugăciunea! Maria a intrat în Biserică, a îngenunchiat, a plâns, s-a închinat Crucii şi a făcut o făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu, că îşi va schimba purtarea. În acest fel s-a pocăit, pentru că a intrat „pătată” şi a ieşit albă.

Această femeie avea să-şi schimbe cu desăvârşire modul de viaţă

De acolo, din biserică, s-a îndreptat spre Iordan şi după ce a trecut râul, a ajuns în pustie, în pustia nesfârşită, unde doar fiarele sălbatice trăiau şi doar glasurile lor se auzeau. Acolo, această femeie, care era obişnuită cu luxul şi bogăţia Alexandriei, avea să-şi schimbe cu desăvârşire modul de viaţă. A trăit patruzeci de ani în asprime, rugându-L pe Dumnezeu să o ierte. În acea vreme, acolo trăia un ascet care se numea Zosima, un învăţat, căruia diavolul i-a aruncat o ispită când i-a spus că de ani de zile se nevoieşte în pustnicie şi nu mai există ca el un altul! Deci, un gând mândru, iar mândria este cel mai mare păcat. Însă, glasul lui Dumnezeu i-a răspuns: Zosima, greşeşti. Există un alt suflet mai înalt decât tine. A ieşit atunci ascetul în pustie şi în timp ce mergea, văzu deodată ceva ca o fantomă. Nu era fantomă, ci, era Maria Egipteanca, numai şi piele şi oase. A căzut la picioarele lui Zosima, i-a spus numele şi viaţa ei. După ce s-a mărturisit de păcatele ei, l-a rugat pe Sfântul Zosima să-i aducă Dumnezeiasca Împărtăşanie. Într-adevăr, Zosima i-a adus Preacuratele Taine, şi când a împărtăşit-o lacrimile acesteia cădeau în Sfântul Potir, lucru care ne învaţă că Hristos îi primeşte pe toţi, chiar şi pe cei mai mari păcătoşi.

Aşadar, „Pocăiţi-vă!”, ne strigă cuvioasa Maria Egipteanca

Oricâte păcate ar face omul, Hristos îl iartă, dacă se pocăieşte. Aşadar, „Pocăiţi-vă!”, ne strigă astăzi cuvioasa Maria Egipteanca, aşa cum ne strigă stihiile naturii, fulgerele şi tunetele, dezastrele naturale, inundaţiile care fac râurile să se umfle şi să ameninţe cu înecarea lumii, cutremurele care dărâmă case, incendiile care mistuiesc pădurile, bolile care seceră vieţi! De multe ori, însă, oamenii sunt surzi şi orbi, nu se pocăiesc. Trec anii, părul ni se albeşte, trupul ni se veştejeşte! Dar, trebuie să ştim că Dumnezeu nu ne va judeca pentru că am păcătuit, ci ne va judeca pentru că nu ne-am smerit şi nu ne-am curăţit sufletul! Iată cum e adevărata pocăinţă, iată cum trebuie să se poarte toţi cei împovăraţi de păcate grele: să se întoarcă într-o clipă, din toată inima, la Dumnezeu, să se scârbească de viaţa lor dinainte, să se lepede chiar de ei înşişi, să părăsească fără amânare toate păcatele dinainte şi să se pocăiască, aşa cum s-a pocăit Sfânta Maria Egipteanca. Ea ne-a arătat tuturor celor ce mergem pe calea răului, pe calea propriilor patimi, această pildă a felului în care trebuie să ne depărtăm de viaţa păcătoasă, modul în care trebuie să ne pocăm şi să cerem iertare Lui Dumnezeu!

Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here