Pericopa Evanghelică a celei de-a treia Duminci după Rusalii este consacrată purtării grijilor vieţii sau îngrijirii omului prin mila dumnezeiască, fiind vorba despre ceea ce putem numi îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, ca fiecare dintre noi să vadă lumea aceasta cu ochii sufletului, ca un semn divin că e bine să acordăm prioritate vieţii noastre spirituale şi celei mai depline libertăţi sufleteşti proiectate în vitraliile afirmării pe scara ierarhiei sociale.
Aceasta, pentru a nu fi amăgiţi de purtarea grijii obsesive de bogăţiile materiale trecătoare şi ademenitoare. Şi ne mai îndeamnă Domnul Dumnezeu, să avem întâietate la cele bune, la milostenie şi la post în rugăciune, astfel încât, cu mâinile şi cu mintea să lucrăm, dar cu sufletul să ne rugăm, cu vrerea să călătorim cinstit pe calea vieţii, dar cu glasul smerit să-I putem lăuda binefacerile şi să dăm sfaturi duhovniceşti!
“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”!
Să luăm aminte că dacă mintea noastră copleşitor de iscoditoare, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare şi povăţuire la toată fapta bună, se călăuzeşte singură şi va deveni la un moment dat întunecată de cele rele, atunci, cu atât mai întunecate vor fi poftele trupului în ape, care pururea şi prea lesne se pleacă la păcate apăsătoare şi lăturalnice prin care vom desluşi ce dar mare ne sunt nouă ochii şi vederea! Lecţia de învăţătură a Evangheliei Duminicii acesteia este cuprinsă într-o singură frază: “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33), fiindcă zadarnic ne ostenim zi şi noapte pentru cele trecătoare! În van alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi, iar, din păcate, uneori nici somn nu mai avem, nici sfintele sărbători nu le mai ţinem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică şi de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte, fiindcă lăcomia şi neajunsurile ne îndeamnă să dorim cât mai multe, să visăm averi dobândite grabnic, cinste şi ranguri înalte în societate, sănătate şi viaţă fericită pentru fiecare dintre noi, dar de faptele creştineşti, de rugăciune, de iertare, de pocăinţă şi de Dumnezeu aproape toţi uităm. De aceea, vedem că este în lume atâta suferinţă şi sunt atâtea boli şi certuri în familie, pentru că am uitat de Dumnezeu, am uitat de poruncile Lui, de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mântuitoarele învăţături ale Sfintei Evanghelii, punând nădejdea numai în mâinile noastre pe care le vrem “curate”, în mintea şi în mândria noastră cele de toate zilele! Poate, de aceea, mulţi creştini nu au adevărata pace şi mulţumire sufletească, iar dincolo de grijile vieţii acesteia, să ne întoarcem din nou faţa la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea faptelor bune, să nu ne mai mândrim cu aroganţa şi doar cu mintea noastră, să nu ne punem nădejdea doar în mâinile noastre şi în viaţa aceasta trecătoare!
“Căutaţi mai întâi împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui…”!
Iată, fără lumina şi vederea ochilor, viaţa noastră cea pământească n-ar avea mare preţ şi ar fi o apăsătoare osândă a trupului şi a sufletului. Poate că întocmai ar fi socotită şi viaţa cea sufletească fără ochii sufleteşti şi fără vedere sufletească, tăinuită şi destăinuită ca o viaţă de osândă, o viaţă trăită în zădărniciile lucrurilor trecătoare! Mai sunt apoi “ochii luminători” care au datoria să-i lumineze şi pe alţii, iar duhovnicul poate fi socotit un astfel de luminător, ca şi învăţătorul de la şcoală, pentru că oricine va avea de la Dumnezeu dar de înţelepciune şi lumină este un fel de “ochi” al sufletului, un fel de “luminător” luminat, iar ce binecuvântare minunată putem dobândi, atunci când avem “luminători” care ne luminează pe calea adevărului şi a vieţii! E un lucru cert că nimeni nu-şi poate păzi mintea de gânduri rele şi de închipuiri pătimaşe, dacă nu va avea pururea în mintea sa rugăciunea neîncetată şi smerită, deoarece numai paza minţii şi rugăciunea se susţin când paza minţii vine din rugăciunea neîncetată, iar sfânta rugăciune, din paza minţii şi din atenţia cea mare pentru vorbele şi faptele noastre! Oricine am fi, orice ne-am imagina că suntem pretinşi a însemna în unicitatea noastră, să avem în inimă cuvintele: “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”, ca fiind filosofia vieţii acesteia, iar dacă Dumnezeu este pe primul loc în viaţa ta, omule, şi ai un răspuns la dragostea Lui, tu împlineşti poruncile, pentru că restul vine de la sine, iar cine şi-L face pe Domnul partener în viaţa de zi cu zi şi în faptele de fiecare zi, numai acela trăieşte toate în bucuria Lui, chiar şi suferinţa, pentru că aceasta are un sens prin însăşi suferinţa Mântuitorului Iisus! Caută să te eliberezi de grijile trecătoare şi apăsătoare, omule creştin, uită bogăţia păcatului şi păcatul bogăţiei materiale, fiindcă e cu mult mai cumplit să-ţi fie mintea înrobită de această boală, decât să stai la închisoare, iar a sta a sta la închisoare, nu se întâmplă totdeauna să-ţi salvezi şi sufletul tău înrobit de patimi şi de atâtea bogăţii deşarte ale tentaţiei lumeşti!
Domnul ne vorbeşte în această Duminică despre robirea minţii noastre!
Aşadar, totdeauna, dragostea de arginţi robeşte mintea, iar pentru aceasta, Domnul ne vorbeşte în această Duminică despre robirea minţii, după ce a vorbit mai întotdeauna despre închisoarea minţii şi a sufletului, pentru că robirea minţii este mai cumplită şi se întâmplă totdeauna cu pierderea sufletului! Vedem cu uimire că adesea oamenii se grăbesc şi aleargă mereu să agonisească, căutând la ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, că omul de afaceri de la o firmă pierde o oportunitate, vezi, Doamne, iar, ca să nu uite ce are de făcut, îşi notează în agendă, dar, vai, cu atâta alergătură, tot este bine că îşi mai aminteşte cum îl cheamă! Vezi, omule, se poate ca tu să te oglindeşti în apa tulbure? Dumnezeu să ne ierte, dar lumea de azi a ajuns un adevărat spital de nebuni, unde păcatele trecute şi lăcomia te îndeamnă la suicid, unde oamenii nu se mai gândesc şi la cealaltă viaţă, cerând numai aici, cât mai multe bunuri materiale! Poate, de aceea, cel apăsat de grijile lumeşti, nu află liniştea dorită şi aleargă mereu cu mintea întunecată! Dacă oamenii ar trăi veşnic în viaţa aceasta, nu ar exista un iad mai mare, dat fiind numai felul în care îşi pot face ei uneori viaţa! Dacă un copil se joacă şi este absorbit de jucării, poate nu-şi mai dă seama când mama este alături şi-l mângâie, dar dacă-şi întrerupe puţin joaca, atunci îşi dă seama că e mama! La fel se întâmplă, atunci când avem o grijă stringentă, când realizăm că nu putem pricepe îndeajuns dragostea Lui Dumnezeu! Deci, ia aminte, omule, să nu risipeşti puterile tale preţioase în griji de prisos şi în lucruri deşarte, care într-o bună zi se vor face toate praf, pentru că Dumnezeu ne îndeamnă să vedem lumea cu ochii sufletului nostru, aşa cum desluşim purtarea de grijă a Lui Dumnezeu, nu numai asupra oamenilor, dar şi a altor vieţuitoare de pe pământ!
Profesor, Vasile GOGONEA
