În Duminica a 4-a a Paştilor, a Vindecării slăbănogului de la Vitezda (Ap. Fapte 9, 32-42; Sf. Ev. Ioan 5, 1-15), vom avea la Sfânta Liturghie relatarea negrăitei minuni a vindecării unui suflet bolnav, fiind vorba despre faptul că în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numea pe evreieşte «Vitezda» (Ioan, 5, 2), iar gândul nostru se îndreaptă către ceea ce ne relatează Evanghelia după Ioan, referitor la minunea vindecărilor ce aveau loc prin tulburarea apei de către un înger, locul cu pricina sugerând faptul că numai în Sfânta Biserică au loc asemenea vindecări sufleteşti şi trupeşti, mai ales că «Vitezda» se traduce «Casa Milei», unde minunea pe care o săvârşeşte Mântuitorul Iisus Hristos, tocmai asupra bolnavului ce suferea de 38 de ani de paralizie, prin ea însăşi semnifică Învierea Sa, când a umplut întreaga Creaţie de Lumina care ne-a umplut pe noi cu Harul Său divin, ca să înțelegem că totul în noi, totul în Biserică, totul în creație sunt îndumnezeiri, pentru că nimic nu e la întâmplare în existență, când toate duc la El, pentru că întru El sunt sensurile existenţiale.În Duminica a 4-a a Paştilor, a Vindecării slăbănogului de la Vitezda (Ap. Fapte 9, 32-42; Sf. Ev. Ioan 5, 1-15), vom avea la Sfânta Liturghie relatarea negrăitei minuni a vindecării unui suflet bolnav, fiind vorba despre faptul că în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numea pe evreieşte «Vitezda» (Ioan, 5, 2), iar gândul nostru se îndreaptă către ceea ce ne relatează Evanghelia după Ioan, referitor la minunea vindecărilor ce aveau loc prin tulburarea apei de către un înger, locul cu pricina sugerând faptul că numai în Sfânta Biserică au loc asemenea vindecări sufleteşti şi trupeşti, mai ales că «Vitezda» se traduce «Casa Milei», unde minunea pe care o săvârşeşte Mântuitorul Iisus Hristos, tocmai asupra bolnavului ce suferea de 38 de ani de paralizie, prin ea însăşi semnifică Învierea Sa, când a umplut întreaga Creaţie de Lumina care ne-a umplut pe noi cu Harul Său divin, ca să înțelegem că totul în noi, totul în Biserică, totul în creație sunt îndumnezeiri, pentru că nimic nu e la întâmplare în existență, când toate duc la El, pentru că întru El sunt sensurile existenţiale.
“Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă…De acum să nu mai păcătuieşti”
În cea de-a patra Duminică a Paştilor, vom desluşi mai bine faptul că la Învierea Domnului, am trecut cu toţi, în deplină bucurie, prin această sărbătoare care ne-a dat încredinţarea şi mai ales certitudinea că Iisus Domnul era trimis de Dumnezeu, că era Însuşi Dumnezeu-Fiul, dovedind aceasta prin propria Sa înviere, când ne-a asigurat că şi noi vom învia, fiindcă nimic din ceea ce a făcut, nimic din ce a spus Mântuitorul, atâta timp cât a fost pe pământ, nu a fost pentru El Însuşi, nici pentru cei care-L ascultau atunci, ci, a spus şi a împlinit toate cele făptuite, pentru atunci şi pentru toate generaţiile de după El, pentru ca din învăţătura Sa, toţi să ia învăţătură pentru ei, toţi să înveţe din minunile Sale şi mai ales, din minunea Învierii Sale. În acest fel, oamenii pot înţelege că nu sunt singuri pe pământ şi că nu numai pământul este unica lor locuinţă, vii sau morţi fiind, acesta însemnând motivul pentru care Dumnezeu a hotărât să se întrupeze, ca să ne înveţe, să ne dea asigurarea că nu suntem singuri pe pământ, că există Unul Dumnezeu şi că El este autorul lumii şi creatorul nostru, că El este Cel ce poartă de grijă tuturor şi că la El ne vom întoarce toţi, întru împărăţia Sa. La Sfânta Evanghelie din Duminica a 4-a de Paşti, aflăm că Mântuitorul Iisus Hristos a săvârşit o minune care ar fi trebuit să-i impresioneze pe toţi cei care au fost martori la ea, când un paralizat sau «slăbănog», cum îl numeşte Evanghelia, ţintuit la pat de 38 de ani, îşi redobândeşte sănătatea pe marginea scăldătorii Vitezda, prin bunăvoinţa Domnului. În acest fel, ceea ce ar fi trebuit să uimească mulţimile de oameni s-a prefăcut, printr-o interpretare speculativă, într-o temă de discuţie banală, absurdă, iar minunea vindecării a fost umbrită de formalismul bolnav şi de neputinţa iudeilor de a se bucura de binele făcut de către Hristos Domnul, unui biet suferind şi uitat de atâta amar de vreme. De fapt, în această Pericopă identificăm câteva aspecte provocatoare, care intrigă şi ne uimesc totodată, care ne solicită gândirea, pentru a afla, spre exemplu, de ce se spune despre acest bărbat că avea treizeci şi opt de ani de când suferea de o asemenea boală, unii Părinţi sugerând că numărul treizeci şi opt este simbolic, arătând că Vechiul Testament este incomplet fără Hristos, fiindcă Vechiul Testament este simbolizat prin numărul patruzeci. Cele cinci pridvoare ale scăldătoarei indică cele cinci cărţi ale lui Moise, iar treizeci şi opt este patruzeci minus doi, cele două porunci pe care le-a dat Hristos, să-L iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele, cele două porunci de care depind Legea şi Prorocii. Desigur, indiferent de ceea ce credem noi despre un astfel de simbolism numerologic, ideea este că Vechiul Testament ne poate aduce la o cunoaştere a bolii noastre, dar atât, aşa cum a spus paraliticul: «Nu am om care să mă arunce în scăldătoare», iar, noi avem nevoie de Hristos Mântuitorul, mijlocitorul dintre Dumnezeu şi om, pentru a pune în lucrare planurile mântuitoare ale Lui Dumnezeu. De asemenea, Sfinţii Părinţi mai sugerează că doar un om este vindecat, în loc de toţi cei prezenţi acolo, fiindcă lucrarea Lui Hristos este mântuitoare pentru toţi, chiar şi pentru noi, cei de azi sau pentru cei de mâine. Dacă toţi paraliticii care zăceau acolo, în acea zi, ar fi fost tămăduiţi, atunci ar fi fost vindecaţi de neputinţele lor fizice, însă, la noi nu ar fi ajuns decât o mărturie a unei fapte extraordinare care a fost săvârşită cu mult timp şi nu ar fi fost precum un cuvânt tămăduitor pentru totdeauna! De această dată, Mântuitorul Hristos îl abordează pe paralitic şi-l întreabă pur şi simplu: “Voieşti să te faci sănătos?”, iar când paraliticul îi zice că nu are pe nimeni care să-l aşeze în scăldătoare, atunci Hristos spune: “Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”, nefăcându-se vreo referire privitoare la păcat sau la lipa de credinţă! Mai mult chiar, paraliticul nici măcar nu ştie cine este Cel Care l-a vindecat, deoarece, din cauza mulţimii, Hristos a dispărut de sub privirile sale. De abia mai târziu, când Hristos i se adresează în templu, primeşte acest cuvânt din partea Lui: “De acum să nu mai păcătuieşti”, ca un cuvânt care continuă să ne provoace şi să ne dăruiască mereu viaţă.
“Nebuni şi orbi, ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul?”
În concluzie, sintetizând ideea că Dumnezeu este marea şi negrăita minune a vindecării oricărui suflet bolnav, asistăm în Pericopa Evanghelică a Duminicii a 4-a de Paşti şi la manifestarea atitudinii celor ce n-au voit să preţuiască minunea tămăduirii paraliticului, la ceea ce Mântuitorul a condamnat oarecând cu intransigenţă la fariseii vremii, când i-a acuzat că “strecoară ţânţarul şi înghit cămila”(Mt.23, 24), precum şi la “închiderea uşilor Împărăţiei”, astfel încât nici ei înşişi să nu mai poată intra, dar nici alţii (Mt.23, 13), astfel încât putem recunoaşte în iudeii suspect de scrupuloşi, atât “morminte văruite”(Mt.23, 27), “paharele curăţate doar pe exterior”(Mt.23, 25), cât şi pe “povăţuitorii orbi” (MT.23, 24), despre care ne-a atras atenţia Hristos că ne vor călăuzi cu păguboasă râvnă în groapă (Mt.15, 14). De multe ori, îl putem recunoaşte şi pe făţarnicul sau demagogul de astăzi, care cu prefăcută râvnă, crezându-se «învăţător» şi atoateştiutor, mai mare confuzie şi tulburare provoacă în biserică! E vorba despre cei care, de dragul pretinsei «ordini» produc multă dezordine, printr-o atitudine absolut nepedagocică de a-i învăţa pe cei necunoscători, cum sau când trebuie să se închine, pe unde au voie şi pe unde nu au voie să treacă în lăcaşul de cult, când trebuie şi când nu trebuie să îngenuncheze, mai ales că există persoane care au căzut «în plasa» unor astfel de «lecţii publice» de creştinism trucat, cu finalitatea de a nu mai călca niciodată în sfânta biserică.Poate îi mai recunoaştem în Evanghelia Duminicii acesteia şi pe acei comozi care nu vin duminica în mod regulat la biserică, în schimb, respectă cu stricteţe «tradiţia» de a nu tăia cu foarfeca vinerea, de a nu face daruri lunea, unii care nu postesc, aşa cum se cere la posturile de peste an, dar au grijă să nu spele rufe în toate zilele de după Bobotează şi până la odovania praznicului, persoane care ţin cu stricteţe doliu după părinţii lor trecuţi la cele veşnice, în schimb, trăiesc necununaţi creştineşte, iar, tocmai acestora, credem că li Se adresează Iisus Hristos, atunci când zice: “Nebuni şi orbi, ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul”?(Mt.23, 19), sau când li se atrage atenţia fariseilor că “strecoară ţânţarul şi înghit cămila”(Mt. 23, 24), fiindcă, de prea multe ori asistăm la râvnă fără pricepere, la forme fără fond, la superstiţii fără credinţă, ceea ce dovedeşte că nu toţi ştim îndeajuns să distingem esenţialul de neesenţial, conţinutul de “ambalaj”, sau litera legii de spiritul ei. Poate vom întrezări, ascultând Evanghelia Duminicii a 4-a de Paşti, chiar şi chipul schimonosit şi înveninat al vecinului crăpând de invidie, pentru că a văzut bucurie şi petrecere în casa voastră sau ochii bănuitori ai duşmanilor siliţi a ne recunoaşte succesele dobândite cu multă râvnă! Prin fariseii din această Pericopă Evanghelică a Vindecării slăbănogului, îi recunoaştem cu multă eclatanţă şi pe cârtitorii noştri cotidieni, bârfitorii mărunţi şi lipsiţi de scrupule, care au grijă totdeauna să scoată cu orice preţ la iveală «partea goală a paharului», întinând cu palma lor imundă faţa luminoasă a omului, minimalizând şi căutând să neutralizeze orice bine săvârşit de noi prin închipuite mijloace ori scopuri ascunse şi meschine! Azi, poate mai mult ca oricând, întâlnim şi astfel de neoameni, indivizi care caută să întunece cu invidia lor frumosul şi binele, chiar şi atunci când acestea sunt evidente. Mesajul Pildei Vindecării slăbănogului din scăldătoarea Vitezda este acela de a ne strădui să folosim darurile Bisericii pentru a ne lumina sufletele, nu a le întuneca mai tare, de a ne integra cu adevărat în atmosfera Bisericii, nu a rămâne pe dinafara ei, de a face ascultare la sfaturile preoţilor duhovnici care ne sfătuiesc la fapte de virtute, încercând să ne treacă pragul Bisericii, spre a fi înlăuntru, iar noi răspundem cu o pretinsă inocenţă: «Da, părinte, aveţi dreptate, dar eu, ştiţi, nu pot împlini canonul sau nu pot să vin la Sfânta Liturghie pentru că…», amăgindu-ne că ne-am spovedit, că suntem creştini buni, dar, în realitate, rămânând simpli spectatori ai creştinismului, fără să realizăm că Dumnezeu este negrăita minune a vindecării sufletului bolnav!
Profesor, Vasile GOGONEA
PS. În Duminica a 4-a a Paştilor, 29 aprilie 2018, a Vindecării slăbănogului de la Vitezda, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie şi va săvârşi slujba de resfinţire a Bisericii cu Hramul «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» din Parohia Colţeşti, Com. Tg. Logreşti, Gorj
