Lumina, Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu înmulţeşte pâinea ce hrăneşte sufletul nostru!

175

Pericopa Evanghelică a Duminicii a opta după Rusalii vorbeşte despre Înmulţirea pânilor în pustie şi putem spune că ea are multiple înţelesuri duhovniceşti, iar cel mai revelator dintre înţelesuri pare a fi acela că fiinţa umană este îndemnată de-a căuta mai întâi hrana sufletului, mai ales dacă pornim de la premisa că omul fiind o alcătuire a trupului şi a sufletului, are în viaţă şi îndestulări sufleteşti, dar şi bucurii trupeşti sau pământeşti, are ispite sufleteşti, dar şi provocări trupeşti.

De departe, însă, omul se dovedeşte că are nevoie pe pământ de hrana sufletească a credinţei pentru mântuire, pentru ca în cele din urmă să tânjească şi la hrana trupească material, pentru a-şi menţine viaţa în trup. Ştim din familie că pentru hrana materială, Dumnezeu ne dăruieşte părinţii care se îngrijesc zi de zi de copiii lor şi le asigură cele necesare vieţii, iar pentru hrana duhovnicească, necesară mântuirii sufletelor, avem duhovnici care se îngrijesc de mântuirea credincioşilor încredinţaţi lor de Iisus Hristos.

“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul din gura Lui Dumnezeu”!
Aflăm că după ce Iisus Hristos a postit în pustiu patruzeci de zile, s-a apropiat de el diavolul-ispititor şi i-a spus: «De eşti Tu, Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini» (Matei 4, 3). La această “provocare” Mântuitorul, printr-un singur act al voinţei Sale, ar fi putut să transforme pietrele în cele mai gustoase pâini, dar nu a făcut aceasta, răspunzând profetic: «Scris este “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura Lui Dumnezeu”»(Matei 4, 4). Prin rostirea acestor cuvinte pilduitoare şi pline de miezul înţelepciunii divine, Dumnezeiescul nostru Mântuitor ne aduce aminte de un adevăr important, acela că omul are suflet şi corp. Sufletul are nevoie de hrană asemenea corpului. Aşa cum fără hrana materială “cea de toate zilele” corpul uman piere, tot aşa şi sufletul acestuia nu poate să trăiască fără acel discernământ pe care ni-l dăruieşte credinţa! Ei, bine, credem că Evanghelia Duminicii acesteia ne relatează că Iisus, prin intermediul a cinci pâini şi a doi peşti, a săturat cinci mii de oameni, iar această minune a fost consemnată de către toţi cei patru evanghelişti, chiar dacă unii din tre noi sunt mefienţi şi întreabă: oare, de ce a făcut Hristos această minune? Mulţimea de oameni venea la Iisus pentru a-L asculta, uitând totodată de hrana necesară corpului, mai ales că ei se îndulceau de învăţătura cerească, hrănindu-şi sufletele cu cuvintele care ieşeau din gura Fiului lui Dumnezeu şi potolindu-şi foamea fizică. În altă ordine de idei, putem aprecia că Iisus a înmulţit pâinile în mod miraculos, hrănind mii de oameni şi pregătindu-i îndeobşte pentru cea mai mare minune, pentru pâinea cerească prefigurată în Preasfânta Euharistie.

Căutaţi «mâncarea pentru viaţa veşnică pe care v-o dă vouă Fiul Omului»!
În ziua care a urmat după această minune, poporul s-a grăbit din nou să-L urmeze pe Mântuitor, crezând că El îi va hrăni din nou în mod miraculous, dar le-a răspuns dojenitor: «Mă căutaţi… pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat» (Ioan 6, 26). Prin aceasta “Căutaţi hrana, care trece, dar Eu vă spun: să căutaţi «mâncarea ce rămâne pentru viaţa cea veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului» (Ioan 6, 27). Eu vă ofer Pâinea Cerească, pâinea sufletească, pâinea vieţii veşnice, iar această pâine o voi înmulţi în fiecare zi, în rândul tuturor popoarelor, până la marginile pământului, pentru ca toţi oamenii să aibă viaţa veşnică”. După aceea, Iisus Hristos a spus: «Eu sunt pâinea cea vie, care s-a coborât din cer! Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu!»(Ioan 6, 56)! Prin aceste cuvinte rostite cu Har, Fiul lui Dumnezeu a întemeiat hrana cea cerească pentru sufletele noastre, oferindu-Se pe sine ca o hrană spirituală, iar aceasta se dovedeşte minunea minunilor prin care Dumnezeul Cel nevăzut, infinit şi etern, devine prezent la fiecare Sfântă Liturghie sub chipul pâinii şi a vinului care ni se oferă ca hrană pentru luminarea şi sfinţirea sufletelor noastre. Să nu trecem prea uşor peste faptul că nu numai cei cinci mii de oameni din această parabolă îşi hrănesc sufletele lor cu Preasfântul Trup al lui Hristos, ci milioane şi milioane de credincioşi care-L caută pe Mântuitorul! Credem că e un privilegiu deosebit şi o mare fericire să-L primeşti în suflet pe Hristos, care se află în Sfânta Împărtăşanie, având în vedere că nici măcar îngerii din cer nu au această fericire, acest privilegiu dumnezeiesc. Fiecare avem privilegiul şi fericirea de a-L primi chiar zilnic pe Hristos prin Sfânta Împărtăşanie, dar trebuie să fim pregătiţi cum se cuvine pentru a o putea primi! Rugăciunea: “Cred, Doamne, şi mărturisesc…”, rostită înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii, pregăteşte sufletul pentru primirea ei, numai dacă este rostită cu multă atenţie şi pietate, meditând asupra fiecărui cuvânt al nostru.

Cu Dumnezeu, ne îndestulăm trupeşte şi sufleteşte din bogăţia Lui de lumină!
Ce minunat poate să fie ca după primirea Sfintei Cuminecături, pentru câteva minute să conştientizăm că în inima şi în sufletul nostru se află ca oaspete Împăratul împăraţilor, Creatorul Universului, Mântuitorul Iisus, Dumnezeul nostru, Prietenul nostru, Hristos-Iubitorul de oameni, Cel Care sacrificându-Se din iubire pentru noi, ne-a răscumpărat din moartea cea veşnică, făcându-ne accesibilă calea spre fericirea Cerului! De aceea, e bine ca după ce creştinii ortodocşi îşi înfrumuseţează sufletele ascultând Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos, privind icoanele sfinţilor iubitori de Dumnezeu şi de oameni, văzând veşmintele luminoase ca semne ale luminii din Împărăţia cerurilor, plini de pace sufletească şi de iubire sfântă revărsată din iubirea jertfelnică a Lui Hristos, pe care au primit-o la Sfânta Liturghie, fiecare să caute să-i ajute pe cei săraci, flămânzi, goi, orfani, bolnavi, pe cei necăjiţi şi întristaţi, singuri şi uitaţi de semenii noştri care trăiesc apăsaţi de povara gândului de a strânge bogăţie cu orice preţ! Hristos a avut milă de durerile omeneşti şi de mântuirea păcătoşilor, iar fiecare avem nevoie de mila Lui Hristos! Pentru aceasta, să ne facem datornici Lui pentru bolnavii pe care i-a tămăduit, pentru flămânzii pe care i-a săturat, pentru năpăstuiţii pe care i-a mângâiat, pentru păcătoşii pe care i-a iertat, i-a îndreptat şi i-a mântuit, iar dacă învăţăm să trăim cu grija hrănirii sufletului, ne tămăduim cu puterea şi ajutorul Lui Dumnezeu, ne îndestulăm trupeşte şi sufleteşte din bogăţia Lui de lumină, de milă şi de har, pe care le-a lăsat moştenire Bisericii Sale dreptmăritoare! Iar dacă pâinea a fost şi va fi întotdeauna simbolul absolut necesar al vieţii, să avem în vedere că ea constituie hrana noastră cea “de toate zilele”, de aceea şi Mântuitorul, când ne-a învăţat cum să ne rugăm, credem că ne-a îndrumat să cerem nu doar “hrana” în sine, ci “pâinea”, iar aici nu este vorba numai de pâinea facută din grâu, ci, mai ales de pâinea spirituală, care este hrana noastră sufletească. E binevenit şi fericit acest prilej de hrană în pustie, pentru ca Iisus să înveţe mulţimea de oameni, cum îi hrăneşte Dumnezeu, cum ştie şi poate să-i hrănească pe toţi cei care îl ascultă şi cred în El!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here