Niciodată o societate sau o comunitate nu se compune din oameni buni. Ori numai din răi, sau fameni cum ar fi spus Poetul Naţional şi publicistul patriot de excepţie Mihai Eminescu. Ca în orice apreciere, nu sunt doar buni şi răi. Ci de toate felurile. Între alb şi negru existând tot felul de tonuri, griuri mai slabe ori mai intense.
I se spune MUTU
Pe Mutu îl ştiu din copilărie. Vindea bomboane cu nuci, acadele şi îndulcea viaţa copilului care am fost. Şi poate mai sunt un pic copil, din moment ce şi acum le cumpăr şi mănânc.
Ieri, fiind sfântă zi de duminică, umbla cu bicicleta lui de coarne. Pe portbagaj avea nelipsitele bomboane cu nuci. I-am spus că vreau să cumpăr şi să mă aştepte să aduc banii. De Sâmbăta luminată, prima sâmbătă de după Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, l-am găsit la cimitirul din Peştişani. N-am ştiut niciodată de unde este. Bănuiam, în copilărie, că ar fi din Frânceşti. Oricum, din Peştişani nu. Ieri dimineaţă, am cumpărat bomboane cu un leu punga. Faţă de 2,50 lei ca la Sâmbăta luminată, ori chiar trei lei punga la hramul şi Sărbătoarea din Nucet, a Sfântului Petru.
Omul aude, pricepe ce-i spui şi mai rupe câte-o vorbă. „Doi lei” zice mai greu şi arată două degete. L-am rugat să-l caut, dar nu ştiam unde. Auzisem că ar fi din Bâlta şi mi-a încuviinţat din cap. Mă asculta, rugându-l să vorbească despre el o soţie – dacă are – sau o rudă apropiată. Iar a dat din cap, a încuviinţare. M-a rugat că să-l caut, la Bâlta, după Sfântul Petru, care-i pe 29 iunie.
Omul are, să recunoaştem, un oarece handicap în comparaţie cu aceia care avem darul vorbirii. Nu cerşeşte, câştigă un ban cinstit şi are un clopoţel cu care-şi anunţă prezenţa.
Gogă Nicolcioiou-Nixon – omul cu mai multe meserii – ne corectează
Mai zilele trecute, Gorjeanul a publicat un articol despre Muzeul Tezaurului de la Tismana. Numai nu munceşte, nu greşeşte. Iar cititorul nostru, Gogă Nicolcioiu-Nixon – om cu vreo 27 de meserii recunoscute şi acceptate de el – ne-a trimis o epistolă din care spicuim: „Un articol F.F.F. important!
MUZEUL TEZAURULUI DE LA TISMANA
Sunt abonat de 3 ani la Gorjeanul şi, gorjean fiind, m-a impresionat articolul cu titlul de mai sus. În 1945, pe când eram copil, un convoi de maşini militare, cu Steaua roşie pe uşa cabinei, a trecut prin Peştişani. Ultima maşină s-a prăbuşit în râul Bistriţa, podul pe care se deplasa fiind de lemn. Convoiul de maşini s-a oprit la Peştişani peste noapte, fiind păzit straşnic de soldaţii ruşi(sovietici, n.n. I.P.), care erau înarmaţi şi ne ameninţau cu armele, să nu ne apropiem că ne împuşcă. A doua zi, a venit un „Kirov” cu troliu, acesta scoţând maşina din Bistriţa, ancorându-se de o plută, care se mai vede şi azi putredă lângă şosea. Am aflat ulterior că era vorba de Tezaurul României, pe care ni l-au luat ruşii(captură de război!). Se mai spune că nu tot aurul a plecat la Moscova şi a mai rămas şi la Tismana, unde se afla Păstrăvăria Mânăstirii.
GOGĂ NICOLCIOIU-NIXON (Pictor şi scriitor autodidact), Peştişani”.
Despre Tezaur, auzite prin viu grai
Despre Odiseea Tezaurului României, de la Tismana, s-au scris multe articole şi chiar cărţi. Opiniile sunt, ca la noi, împărţite. Unii vorbeau de maşini Molotov, alţii de nişte autocamioane cu care trupele aliate i-ar fi dotat pe cei din Armata Roşie în vremea celui de-al doilea Război mondial. De origine americană. Maşinile adică.
Şi eu, mic sau nenăscut în acei ani, îmi aduc aminte poveştile unchiului Nicu-Ion Predoşanu. Care furase, cu toată paza, nişte anvelope de autocamionae din care-şi făcuse opinci de cauciuc. Lui şi celorlalţi opt fraţi. Cu totul fiind nouă! Se mai vehicula că mai curajosul Ion Huzoi ar fi izbutit să captureze două lingouri de aur.
Un lucru este sigur, maşina ruşilor s-a răsturnat la trecerea peste râul Bistriţa, pe podul de lemn construit de Primarul Dumitru Sprâncenatu, în 1940 pare-mi-se. Pod la care-a lucrat şi tatăl meu, Vasile Predoşanu, bătut crunt de securitate pe când eram eu în clasa a III-a, pe motiv că ar fi fost legionar. Nimic mai fals, dar îl turnase vecinul Moise Nicolcioiu – activist PCR -, ca să-şi întărească poziţia în partidul celor ce muncesc. În realitate, tatăl meu lucrase ca tâmplar spre a-şi câştiga traiul zilnic. Iar acel primar a făcut numai lucruri bune în comună, între altele fiind acela care m-a botezat pe mine. De aceea îi ziceam „Moşul croitoru”. Cu soţia sa dintâi, Rica, mă moşiseră, cum s-ar spune.
Ion Predoşanu
