Lumea gorjenească – Onor la… academician

870

Cum să fi arătat Târgul Cărbuneștilor în anul 1937? În biblioteca mea de țară, păstrez o carte de nici o sută de pagini – Istoria sentimentală a unui sat – semnată de Gheorghe Vlăduțescu.
Ultima pagină, care încheie manuscrisul, la care lucrase din aprilie până în septembrie 2001, justifică într-un fel nostalgic, cu o prudență programatică, motivul aducerilor aminte despre satul de demult: „Venind dintr-o lume pe care de ani și ani o retrăiesc, am ajuns, iată, s-o și povestesc. Aceasta, mi-am zis, ca o datorie, pentru aceea lume, a acelui sat care nu numai că nu mi-a dispărut din suflet, dar a sporit mereu și mereu. Două mi se par a fi fost, într-un fel, utopiile mele, ca spații ireale și ideale, în ordinea așezării lor, aceea a satului în care vedeam cerul și aceea a Greciei vechi, prin care, de vreo 40 de ani, văd și judec lumea. Dar, asemenea bătrânului țăran, zic: „asta-i situația, boierule!”
Academicianul Gheorghe Vlăduțescu s-a născut la Târgu Cărbunești la 8 septembrie 1937. A împlinit zilele trecute, chiar de Sfânta Măria Mică, 84 de ani. Câți ne-am adus amintit și i-am urat La mulți ani, din toată inima, dinspre Gorj?… Cu patru ani în urmă, „la comandă”, încercam din nou să aduc în fața cititorilor revista „Lumea gorjenească”. M-am făcut luntre și punte și-am obținut colaborarea nesperată a celor doi membri plini ai Academiei Române, născuți în Gorj: Gheorghe Vlăduțescu și Grigore Brâncuș. Amândoi au evocat, în pagini de aleasă prețuire, personalitatea câte unuia dintre dascălii care le marcaseră adolescența în timpul cât fuseseră elevi ai liceului Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu. Schimbul de scrisori, cele câteva telefoane, apoi punerea în pagină a materialelor, corectura și bunul de tipar, au reprezentat atunci momente cu adevărat emoționante pentru întreaga redacție. Doi mari academicieni trimitea scrisori acasă… Oferim cititorilor noștri de astăzi, pagina pe care ne-a dăruit-o acad. Gheorghe Vlăduțescu:

Lecția de viață a unui profesor mai de demult
Chiar dacă după reforma din 1948 i se luase numele primind în schimb altul, impersonal, „Şcoala medie”, liceul „Tudor Vladimirescu”, poate, cel mai prestigios din judeţ şi printre cele mai de sus din ţară, datorită profesorilor săi îşi continua istoria. Cu ştiinţă şi dăruire aceştia: Aniţescu (matematică), Manolescu (istorie), Aninoiu (biologie), Raita (geografie), la urma urmelor toţi, fie şi în măsuri diferite, oficiau cu aceeaşi demnitate, aplicaţi şi îndatoritori cum erau. Dar, cel puţin în percepţia mea, aproape o instituţie era profesorul de „română”, Gheorghe Gâţă, căruia, după părinţii mei, îi datorez îndreptarea către carte. Director (dacă aşa se numea) al „Ateneului” (Biblioteca orăşenească) îmi dădea cărţi din cele netrecute în fişier, dacă nu interzise, nici lăsate la îndemână. Alegea ce socotea că e bine să citesc, după o pedagogie a lecturii numai de el ştiută. În biroul său aveam să-l văd pe V.G. Palolog care îmi şi dăruia un Brâncuşi al său.
Ca profesor era, în judecata mea de mai târziu, cam tradiţionalist, dar, pe atunci în acest fel îşi păstra ataşamentul faţă de valorile autentice. În epocă, manualele de istorie a literaturii erau expurgate, Macedonschi, Arghezi, Bacovia, Barbu, Blaga fiind, ca închişi într-un infamant capitol despre decadentism, iar Eminescu scrisese doar Împărat şi proletar, Coşbuc, Noi vrem pământ, Vlahuţă, Minciuna stă cu regele la masă, Sadoveanu, Mitrea Cocor… Asemenea tuturor, ca bunăoară profesorul Manolescu, de istorie, care aşeza pe catedră „Roller”-ul, dar preda după ştiinţa sa, şi „popa” Gâţă (aşa îi spuneam, auzind noi că fie fusese preot, fie făcuse şi „teologia”) era circumspect. Cu un prilej sau altul, ne citea (sau se făcea că citeşte, altfel cred că poeziile sale de suflet le ştia pe de rost) din Macedonschi, din Bacovia, mai puţin, ba, poate că, mai deloc din Arghezi şi din Ion Barbu. De obicei, făcea efortul să fie sau voia să pară cât mai catedratic, uneori, din precauţie, se şi încrunta (critic). Când însă citea (recita) o poezie, în întregime sau în parte, din Joc secund, abia dacă reuşea să-şi ascundă bucuria. Zâmbea, parcă, pe dinăuntru şi transmitea aceeaşi stare. Trăia superior hedonist Uvenderode care îmi mai răsună încă în modulaţiile dascălului: „La râpa Uvenderode/ Ce multe gasteropode/ Suprasexuale/ Supramuzicale/ Gasteropozi/ Mult limpezi rapsozi”.
Nu este exclus s-o fi ales pe aceasta datorită aparenţei sale ludice. Oricând se prea poate şi-ar fi justificat astfel gestul: noi, copii, încă, nu ne atrăgea jocul?
Dacă aş fi critic literar m-aş feri să spun ce spun acum: într-atâta m-a sedus poezia lui Ion Barbu în „recitatul” profesorului încât, ca cititor doar, o apropii de idealul de poeticitate. Era curajos din demnitate, chiar dacă în anumite limite, însă, pentru că, precaut, după ce ne citea (recita) o poezie de a vreunui „decadent”, avea grijă să încheie mecanic: „judecaţi şi voi dacă asta e poezie”. Ambiguitatea îl ajuta (şi îl ferea): era şi critic, lăsând să se înţeleagă într-un fel că asemenea poezii sunt cum nu trebuie să fie poezia, dar totodată cine avea urechi să audă şi minte să priceapă se împărtăşea din frumuseţile interzise.
Lecţia de viaţă a bunului profesor Gheorghe Gâţă…
Acad. Gheorghe Vlăduțescu tocmai împlinise 80 de ani. Revista a apărut în condiții grafice deosebite și avea câteva colaborări de prestigiu, cu care ne mândream și ne și făleam nevoie mare. I-am făcut atunci o vizită acasă. Ne-a primit într-un apartament de bloc, ai cărui pereți erau dublați până-n tavan cu… cărți, foarte multe cărți. Am vorbit despre Tărgu Cărbuneștilor de azi, despre anii de liceu de la Tudor Vladimirescu, despre oraș și despre Brâncuși, despre lumea gorjenească atât cât ea mai există, și-am primit, la plecare, câteva dintre multele volume pe care le-a scris și le-a tipărit într-o viață de om, de cărturar, dedicat cu totul meseriei de… filosof: Totemismul, 1968, Personalismul francez: geneză și împlinire, 1971 Etica lui Epicur, 1972, Filosofia neotomistă în Franța, 1973, Ereziile evului mediu creștin, 1974, Experiență și inducție la Aristotel, 1975, Introducere în istoria filosofiei Orientului antic, 1980, Filosofia legendelor cosmogonice românești, 1982, Filosofia în Grecia veche, 1984, Deschideri către o posibilă ontologie: interpretări la presocratici, 1987, O istorie a ideilor filosofice, 1990, Filosofia în Grecia Veche, 1991, Filozofia în Roma antică: forme de gândire și evoluții, 1991, O istorie a enciclopediei grecești, 1994, Filosofia primelor secole creștine, 1995, Ontologie și metafizică la greci. Presocraticii, 1998, Cum mureau filosofii în Grecia Veche, 2000, Cei doi Socrate, 2001, O enciclopedie a filosofiei grecești, 2001, Thales din Milet, 2001, Neconvențional, despre filosofia românească, 2002, Filozofie și politică: 1957-1962, 2003, Teologie și metafizică în cultura evului mediu, 2003.
O viață de om…
A absolvit liceul Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu, a urmat pentru scurt timp cursurile unei facultăți de medicină… veterinară, pe care o abandonează în favoarea studiilor de filosofie, și din 1062, de la absolvire, a fost preparator, asistent, lector, conferențiar, profesor, șef al catedrei de Istoria filosofiei și filosofia culturii la Facultatea de profil a Universității București. Titular al cursurilor de Filosofie greacă, Filosofie antică, Filosofie medievală, din 1990, conducător științific, din 1995, membru corespondent al Academiei Române, titular din 1999, din 2002 până în 2006, vicepreședinte al Academiei Române. Între 1990 – 1995 este ministru – secretar de stat pentru Culte. Membru al mai multor societăți de filosofie din țară și din străinătate, doctor al câtorva universități.
L-am întrebat pe academicianul Gheorghe Vlăduțescu:
– Și la Târgu-Jiu?
– Păi, de la Târgu-Jiu n-am primit niciodată vreo invitație de nici un fel… O spun cu părere de rău, dar…
Are nostalgia locurilor copilăriei și adolescenței. „Istoria sentimentală a unui sat”, dă seama despre cât își iubește locul unde s-a născut și de unde a plecat în lume: „Sunt atâtea locuri pe care nu le-ai mai văzut și te legi de ele. Dar pe acelea înstrăinate le simți, cu durere, ca smulse din suflet. Satul meu, acela de demult, este numai în mine. De aceea istoria aceasta, care urmează, este o călătorie a sufletului în lumea lui”.
Cartea aceasta de suflet este, în întregul ei, un bun îndreptar de sociologie rurală, într-o interpretare admirabilă, dar și provocatoare, prin ceea ce încearcă să reconstruiască și să afirme despre destinul satului românesc de ieri și de azi. E ca un strigăt implorator după copilăria rămasă în amintire ca fiind neapărat fericită, în care prozaismele de toată ziua își aveau locul lor, vorbind singure despre o ingenuitate aproape mitologică a locurilor, încredințate fiecărei generații cu tot farmecul și magia lor.
Unde sunt zăpezile de altădată?… Sunt pagini care reușesc să evoce cu puternice modulații afective o lume aproape dispărută. Gheorghe Vlăduțescu închină aceste pagini „satului etern, acela din suflet”
Se vor fi găsind toate cărțile academicianului nostru în rafturile Bibliotecii Județene? Să sperăm că așa e și că, la anul, când va împlini… 85 de ani, Universitatea Constantin Brâncuși îi va conferi, în sfârșit, titlul atât de meritat de doctor honoris causa. Ar fi o recunoaștere… a prețuirii și admirației pentru întreaga operă a profesorului și academicianului Gheorghe Vlăduțescu, personalitate pe care Gorjul ar trebui să și-o asume și cu care să se mândrească. Până atunci, acum, când orașul intră în vria începutului de an școlar, n-ar fi rău de loc dacă i-am face o invitație, pentru un ciclu de conferințe, la Colegiul Tudor Vladimirescu, la Universitatea Constantin Brâncuși, la Teatrul Elvira Godeanu… Parcă-l văd pe profesor, cu o expresie de o seninătate imperturbabilă, așa cum l-am perceput la prima noastră întâlnire, cu vocea-i caldă, susținând cursuri de filozofie „la alegere”, unui auditoriu tânăr, numai ochi și urechi, despre Thales din Milet, Pitagora, Socrate, Platon, Cicero, Seneca, Sfântul Augustin, Descartes, Kant sau Hegel…,,La urma urmelor nu citești doar ca să știi, ci ca să gândești cu ceea ce știi”
Ar fi ca venirea Apostolului Pavel la Athena…
Vasile VASIESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here