Vremuri tulburi. Vine vara… Într-un oraș în care câinii încă umblă cu covrigii-n coadă și gândesc electoral, se întâmplă, iată, și lucruri interesante…
Astăzi, la Muzeul Județean, are loc vernisajul expoziției CORNELIU BABA. E cu adevărat un eveniment… cultural. Nesperat. Dați la o parte îndeletnicirile curente ale vieții de zi cu zi și fiți martori la o astfel de Sărbătoare. Neapărat. Merită.
Personal, nu fără ușoare urme de nostalgie, dau timpul înapoi și rup cu grijă, doar pentru Dumneavoastră, câteva pagini vechi dintr-un jurnal ținut în timpul cARTului de noapte cu mulți ani în urmă. Ca să dăm seama împreună despre timpurile pe care le-am petrecut…
13 octombrie. După amiază în Piaţa Spaniei, acasă la B.B. Dornic să afle ultimele veşti de la Târgu Jiu, primeşte cu bucurie darul Poliţiei Gorjene: scrisoarea lui V.G. Paleolog trimisă de la Corlate lui Barbu Brezianu. „Drept recompensă”, îmi arată catalogul expoziţiei Brâncuşi – Tzara şi avangarda românească, organizată de Michael Ilk (arhitect originar din Timişoara) la Kunsthal în Rotterdam, adusă aici de la muzeul din Bochum. În expoziţie, Brâncuşi are desene, ilustraţii la cărţile lui Voronca şi Fundoianu şi fotografii – toate originale şi foarte importante. Expoziţia, în totalitatea ei – o frumoasă şi adevărată poveste despre avangarda românească. Printre altele, în original, prima pagină din Le Figaro şi deasemenea, prima pagină a Democraţiei craiovene (amândouă datate 20 februarie 1909), cu textul Manifestul futurist al lui Marinetti. Avangardist gândind, s-o punem și noi de-o idee: Pe 20 februarie 1999, după ce vor fi fiind încheiate zilele Brâncuşi de la Târgu-Jiu, dimineaţa devreme, toată Craiova să se trezească „învelită” în mii de manifeste şi afişe futuriste fotocopiate pe hârtie de ziar după originalele lui Marinetti, care – cu noaptea-n cap –, să anunţe pe toată lumea că la Muzeul de Artă din localitate ca avea loc vernisajul celei mai spectaculoase expoziţii de avangardă românească. Catalogul ei (scump şi foarte elegant, într-un tiraj bine numerotat), având drept coperţi primele pagini ale ziarelor amintite, va fi înmânat doritorilor (cu dare de mână) pe sub… mână. Textul invitaţiilor va fi tipărit pe poza unui… tort cu 90 de lumânări, deschiderea expoziţiei o va face (cine altcineva?) decât B.B., cu care ocazie va da autografe pe noua ediţie a cărţii sale de poezie Nod Ars, ediţie nu mai puţin elegantă tipărită la… Târgu Jiu. Ar fi o zi de festival avangardist într-o Craiovă altfel văzută din… car. Peste mai puţin de o lună de zile, la Târgu-Jiu, în Biserica Sfinţilor Petru şi Pavel de pe Calea Eroilor, B.B. (n.18.III.1909), va fi acceptând titlul de Cetăţean de onoare al oraşului. Mă scutur cu neîndemânare de vise. Îl duc pe B.B. până-n strada Londra. La stopul din intersecţia str. Paris cu Bd. Bonaparte, mușc puțin din culoarea roşie a semaforului şi poliţistul arondat zonei îmi face complice cu ochiul şi-l simt că mă invidiază văzându-mă în maşină cu B.B. E o toamnă frumoasă şi zâmbetul distinsului meu „client” acoperă parcă proteguind năstruşnicele vremi trecute ale începutului de veac. La despărţire, îmi aminteşte că poimâine-i vernisajul lui Baba.
14 octombrie. Aflu că mâine, A.P. va deschide marea expoziţie Baba de la Palat. Ne obişnuiserăm pentru astfel de evenimente cu D.H. Se aude că nu-i în ţară pe motiv că promisese cândva Maestrului întocmirea unui album cam de felul celui apărut în 1967 – Brâncuşi au l’anonymat du génie. Nu s-a ţinut de cuvânt şi Maestrul, născut fiind la Craiova, (nu) l-a uitat. În chestiunea Coloanei lui Brâncuşi, D.H. tace în continuare. Mâlc. De curând, la Paris, l-ar fi certat pe B.B. cum că, în ţară fiind, n-ar fi protestat îndestul de convingător împotriva lui R.V. Asta-i (culmea)! Dar el (dânsu’)? Citesc Convorbirile braşoveanului Brassai şi constat că-i vorbeşte de bine pe toţi ca dintr-o carte de istorie a artei scrisă din interes în casa lui Picasso. Despre Brâncuşi, Brassai aminteşte în doar două rânduri, pe fugă. Gest tipic românesc des folosit pe-afară. Bine că nu i-a caligrafiat numele altfel: Brancussi. Circulă zvonul că pe cartea lui, R.V. i-ar fi cules numele astfel: Brancu$i. Iar literele-s de aur. Parafrazându-l pe Brâncuşi („Fără americani, n-aş fi fost în stare să produc ceea ce am produs, nici să trăiesc cum am trăit”) nici R.V. n-ar fi fost în stare, fără Brâncuşi să… Şi R.V. l-a cunoscut pe Brassai la Paris şi a publicat cu el un amplu interviu în anii ’70 ai Secolului XX. Redactorul şef al Secolului de-atunci era D.H. Traducerea Convorbirilor lui Brassai aparţine însă lui R.I. R.V. a tradus şi el, tot pe-atunci, Panorama artelor plastice contemporane a lui Jean Cassou. Doamne, câte „legături… primejdioase”! Nişte…
15 octombrie. Toamna, ca o ultimă răbufnire a propriilor noastre bucurii, zăboveşte încă peste un Bucureşti înduieşător în singurătatea-i amanetată pe-o carafă de vin tulbure de nesomn. Ora 17,00. Deasupra oraşului urâţit mult de ploaie, coboară duhul lui Baba. Fascinante graffiti-uri spânzurând pe ziduri ca nişte mici fresce, compun genealogii – acum accesibile – despre o lume recâştigată ostentativ cu vulgară competenţă. Ca într-un purgatoriu fragil, într-o regie moştenită, bieţi regi nebuni, ne ilustrăm performanţa gafând cu conştiinciozitate. Jur-împrejur, reconstituim memorii definitiv înstrăinate, salvând astfel pisania ce va fi fost modelul sacru al unor vechi lecturi teologale. Zid lângă zid, întunecat şi gol, oraşul – deplângându-şi vechea-i distincţie –, nu-i decât o colecţie de tablouri. Spectacolul începe. La intrarea în Palat, ca într-un veritabil studiu de portret, spaima noastră atinge cote alarmante. Suntem deja prea mulţi, toţi judecând definitiv, dar nu îndeajuns de vinovaţi pentru a ne putea asuma riscul de-a deveni concetăţeni loiali în aşa timpuri. Lângă natura statică cu mănuşi, ne confruntăm ascunzându-ne sub pretextul neputinţei de a acţiona numai cu mâinile goale. Rigorile confuziei de valori ating sublimul înţelegerii noastre, omul cu lingura devenind etalonul valabil al acestei lumi înstrăinate într-o indiferenţă din nou actuală. Printre noi, îmbulzindu-se contributiv istoriceşte la facerea noii lumi noi: arlechini şi jucători, nuduri şi oameni cu ochii… verzi, ţărani şi oţelari, măicuţe şi prelaţi. Şi toţi, succesiv aduşi cât mai în faţă, suntem personajele devalizate ale unei excomunicări simbolice. Aranjamentul pictural încearcă deliberat, printr-o monumentalitate deja circumscrisă unui tragism ajuns tradiţional. Plutim pe apele unei Veneţii de aur, pe simeze, ne-aşteaptă Marele Baba, dimpreună cu toate portretele Sale. Marele Baba, aşa cum a fost, aşa cum este. Doar Regele nebun, singur şi mereu altul, rătăcitor prin istorie, suspendat deasupra unei amprente-sigiliu sau oglindă sui-generis, pare a-l ajuta cu îngăduinţă. Dimpreună cu ceilalţi regi nebuni, parcă decupaţi dintr-o imensă pânză expresionistă, alte personaje ştiute, înfrânate liturgic de melancolie: K. H. Zambaccian, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Lucia Sturza Bulandra, George Enescu, Ionel Perlea, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Petru Comarnescu. Parafrazând un titlu curajos (Eu jucându-mă de-a Rembrandt) noi toţi, mimi versatili, încercăm să convingem, jucându-ne de-a Baba… Fiecare dintre noi, un rege nebun. Şi „eu sunt regele”! Convingător, la fiecare colţ de viaţă, ne-aşteaptă omul cu lingura. E sfârşitul veacului (lumii)? Pictorul Baba, frumos împrejmuit de regi nebuni, mulţi regi nebuni, duce subt braţ un secol denunţat chiar de personajele sale.
16 octombrie. În drum spre Târgu Jiu, presa: „Ieri, în jurul prânzului au început lucrările pe şantierul de restaurare la Coloanei fără sfârşit. Lucrările constau din: excavare pentru cercetarea fundaţiei şi expertiza asupra stâlpului central de susţinere. Tot în cursul zilei de ieri, specialişti de la ISMT Timişoara au început cercetări de defectoscopie asupra tuturor modulelor, pentru a detecta defecţiunile de turnare din perioada 1937-1938, precum şi de deteriorările ce au survenit în cursul timpului. Operaţiunile de restaurare a Coloanei fără sfârşit vor fi executat în continuare de S.C. CITEX S.A.”. Biet rege nebun!
29 octombrie. Iar expoziţia Baba. Sălile-s tot pline. Elevi mulţi cu dascăli prea deştepţi după ei, pensionari trişti cu figuri tragic decupate din tablourile de pe pereţi, îmbrăcaţi în haine de culoarea fostului regim, rămase acum mari şi, bineînţeles, uşor demodate. Nu îndrăzneşte să vorbească nimeni şi totuşi sălile par bântuite de şoapte. Fiecare personaj pictat e păzit de câte un autoportret de-al Maestrului. Pictorul şi-a luat atente măsuri de precauţie. De parcă cineva ar încerca să ne împuţineze istoria. Peste tot, lângă ele, stau atârnate personajele istoriei, domnitorii acestui veac asumat cu totul şi cu toate de pictorul Corneliu Baba: Odihnă la câmp, Ţărani, Întoarcerea de la muncă, Oţelari, Constituirea gospodăriei colective, ilustraţiile de la „Mitrea Cocor”. Şi de asemenea o scenă de gen: „Execuţia Olgăi Bancic”. Era în 1963… Trişti regi nebuni, „incomozi şi greu adaptabili, vizionari ce-şi devansează epocile, revoluţionari ce nu provoacă nici vărsări de sânge, nici dezastre sociale, chinuiţi de îndoielile de fiecare ceas asupra operei ce săvârşesc atât de greu şi nemulţumitor, de tăcerea, indiferenţa şi uitarea celor din jur, de lupte prea des compromiţătoare”… Regi nebuni… Şi în expoziţia retrospectivă de la Sala Dalles din 1978, şi în cea de astăzi de la Muzeul Național, pictorul şi-a dorit pe simeze micul Peisaj (1967), ulei pe carton 0330/0415, semnat Baba dr. jos cu negru, nedatat, aflat în inventarul Muzeului de Artă de la Târgu Jiu. Sunt bucuros şi trist totodată. Mi se pare prea mică şi firavă zestrea noastră de-acum. Încrezuţi şi bogaţi de Brâncuşi, n-am prea făcut investiţii. Astăzi, s-ar părea, suntem pe cale de-a pierde cu acte-n regulă şi ceea ce avem de drept, parcă dintotdeauna. M-am bucurat întâlnindu-l la vernisaj pe profesorul P.S. Venise cu trenul de dimineaţă, era îmbrăcat de sărbătoare, era înmărmurit de emoţie şi-şi citea prea des ceasul spre a nu pierde trenul de seară. Pe timpurile astea, îl simţeam parcă temător chiar şi pentru peisajul lui Baba. Totu-i paradă şi spaimă. Sus la galerie, printre „desenuri”, găsesc un Petru Comarnescu din 1968. Subţiat în strigăt, pare răstignit cu textul de jurnal caligrafiat cu arabescuri de nepătruns. Desluşesc cu bucurie grafii închipuind numele lui Brâncuşi şi Ţuculescu. Pe-aproape, simt răsuflarea Mariei Tănase ca pe-un bocet de-acasă. Nu-i mică lumea? Gest dumenzeiesc din partea-I.
30 octombrie. Aflu că I.C. va fi generos. Îşi va anunţa concetăţenii cu amănunte necenzurate despre hotărârile finale pe care le va lua în problema restaurării Coloanei Infinitului. În băncile Palatului Elisabeta au moţăit de căldură şi de plictiseala aceloraşi vorbe, specialişti români şi străini acreditaţi pe bani pe lângă Fundaţiile Internaţionale ale lui R.V. Pe frontispiciul sălii, rămas acelaşi de la trecutele şedinţe, scrise cu cretă albă, litere mari întocmesc următoarea proclamaţie: „Ministerul Culturii are dreptul de a controla «procesul» restaurării şi poate cere oricând noi expertize”. Circulă vorbe, cum că R.V. a reuşit să-şi atragă un nou partener (World Monuments Watch), care va suporta singur toate cheltuielile petrecerilor. Lucrările se vor ridica la 1,5 milioane de dolari şi… nu se vor încheia niciodată. Sub privirile noastre îngăduitoare, R.V. îşi pune singur rugină-n cap: „Am greşit multe lucruri, vom mai greşi încă”. Bănuiala care i-a făcut pe mulţi să creadă că R.V. are drept de exclusivitate asupra terenurilor de la Târgu-Jiu este întreţinută încă, până la eventuala remaniere, de „unele forţe destabilizatoare”. De asemenea, prin oraşul fără Coloană, la Târgu Jiu, trupe poliţieneşti ale serviciului de combaterea crimei organizate, cu tot armamentul din dotare, urmăresc, bineînţeles, caii verzi de pe pereţi. La apelul de seară, soldaţii regimentului ce asigură zi şi noapte paza proprietăţilor lui R.V., repetă în gând spre a nu tulbura liniştea patriarhală a oraşului texte de lege deja fumate: „Executarea, fără autorizaţie sau încălcarea acesteia, a lucrărilor de construire, reparare, protejare, restaurare, conservare, precum şi a altor lucrări, indiferent de valoarea lor, ce urmează a fi efectuate la construcţii reprezentând monumente şi ansambluri istorice arheologice, de arhitectură, artă sau cultură, inclusiv cele din zonele lor de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea.” Deocamdată (cu aprobările eşalonului superior), la apel soldaţii strigă-n gura mare doar numele lui G.S., în calitatea sa de „proiectant şi consultant general la executarea lucrărilor de restaurare, amenajare, conservare şi punere în valoare a ansamblului monumental Calea Eroilor realizat de Constantin Brâncuşi în municipiul Târgu Jiu!”
În ăst timp, câinii latră oficial tot în Giurgiu, trenul se aude-n gară la Copăcioasa, drept pentru care acarul Păun, domiciliat de-acum cu acte-n regulă în oraşul nostru, se spânzură singur fără a avea autorizaţie legală, iar pe R.V. îl doare-n… (Fund World Monuments) şi-a fost văzut iar, în fapt de seară, cinstindu-se cu viceprimarul N. (La plopii fără soţ) la o bere… de provenienţă străină.
Vasile VASIESCU
București, 1998, toamna
