Lumea gorjenească – Acoperământul Cărții Domniilor Voastre

1236

Vin sărbătorile. Se năpustesc asupra-ne și noi, slabi de înger, n-avem a ne opune, sau dacă o facem cumva, puterile noastre-s prea neajutorate spre a face față cu folos la o așa avalanșă de surprize și de bucurii. Tragem linie, fiecare după posibilități, și rupem din calendarul vieții încă un an petrecut cum am apucat fiecare, cu bune și cu rele… Am alergat câteva săptămâni, poate chiar luni, dacă socotim mai ca lumea, ca să vă ieșim în întâmpinare cu scrisori de dragoste, așternute cât de caligrafic ne-am priceput în pagina de ziar, încercând să vă convingem că merită fiecare zi cuprinsă pe de-a-ntregul, de dimineața până seara târziu, pentru că nu se poate să nu ni se întâmple de cele mai multe ori lucruri mai mult decât interesante. Și eu pot să jur cu mâna pe inimă, atât cât mă mai poate ea suporta, că viața chiar merită trăită și că cel mai important lucru e să… mergem mai mereu cu ochii deschiși… Și dacă ne și vede lumea, lumea pe lângă care trecem și cu care ne și împreunăm vrând-nevrând, atunci înseamnă că nu-i totul în zadar și că „se merită”…
Îl am „în vedere” de câțiva ani buni, buni de tot, pe un om de toată ispravă, pe care l-am întâlnit aproape întâmplător și cu care „m-am cunoscut” din prima, fiecare aducând asupra-i, fără niciun fel de zgârcenie, potop de vorbe, care mai de care mai căutate și mai cu câte o poveste cu care să ne dăm gata și să ne lăsăm fără… cuvinte. E un tip pe care, vă mărturisesc fără nicio perdea, îl invidiez de-adevăratelea, cât îmi mai stă în putință, pentru tot ceea ce a făcut și mai ales pentru planurile, altfel perfect realizabile, pe care și le are trecute într-o ordine bine aleasă în agenda-i de lucru cu care umblă la subțioară, trecând ca boierii ocupați cu treburi numai pe strada mare, fără să-i pese că poate lumea-l chiar pizmuie pentru felul elegant în care calcă pe caldarâm și mai ales pentru felul atât de respectuos de-a răspunde la salutul cu care-l întâmpină majoritatea contemporanilor lui. Mai nou, e și un cititor avizat al scrisorilor mele, le toacă și mi le livrează apoi pe porțiuni, atașându-le observații pertinente, de care n-ai cum să nu ții seama și te și chiar miri că acordă atenție unor lucruri care nici măcar n-ar trebui să-l privească. Ca să-i testăm vigilența, de data asta ne vom învârti cu penița în jurul unei întreprinderi care-i aparține, căreia i s-a dedicat și cu care a răzbit și-a astupat definitiv… gura lumii.
Omul nostru poartă pe buletin un nume adevărat românesc – Gheorghe Dican – adus la oraș de pe valea Cernișoarei, ajuns astăzi persoană importantă, chiar cetățean de onoare, în mândrul oraș Râmnic al Vâlcii, confirmând prin câteva funcții obștești, trecute peste noapte dincolo de apele Oltului și așezate la ferestrele mari ale Uniunii Artiștilor Plastici de la București. Pentru că Domnul Dican este un artist plastic cu o bună recunoaștere, este președintele Filialei UAP Rm. Vâlcea și pe deasupra, drept urmare unor calități manageriale recunoscute de breaslă și al unui devotament cum n-au mulți prin preajmă-i, a ajuns să coordoneze activitatea Filialelor UAP din tot „teritoriul” recunoscut a ne aparține de drept. Încă nu știm să fi supus și Moldova, altfel și ea, țara noastră vecină și prietenă. Știm că pregătește o eventuală mare expoziție la Muzeul Național de Artă din Chișinău, lucru care spune câte ceva și are neapărat o bătaie mai lungă… Aflăm și vom fi primii care vă vom aduce veștile. Până atunci vă supunem atenției faptul că a expus în mai multe rânduri pe simezele galeriilor și ale muzeului din orașul nostru, că a avut prieteni și încă mai are printre artiștii plastici din localitate, că sunt lucrări care-i poartă semnătura prin câteva colecții particulare ascunse bine de ochii privitorilor curioși nevoie mare… Dar cel mai important lucru, cum altfel?, e că și la noi, la FilipArtGallery – Bălăneștii Gorjului, avem un perete întreg cu „Dicani” cu care ne mândrim și care ne fac cinste și ne confirmă în demersul nostru atât de… abracadabrant. Să fie puțin lucru?… Dacă-i așa, va trebui să relocăm și alte fonduri și să punem mai multă… inimă. Merită să investim cu asupra de măsură. Per total, prietenul nostru Gheorghe Dican a făcut „câte și mai câte”…
Nu vă ascund faptul că toate scrisorile noastre se vor regăsi cât de curând între copertele pe care ni le va dărui generos Editura Hoffman, cea care are „exclusivitate” asupra paginilor desenate cu mai toate gândurile noastre. Și, primul drum, de bucurie, cu cartea sub braț, îl vom face la Biblioteca ,,Antim Ivireanul” din orașul lui Gheorghe Dican. De ce? Pentru că el e unul dintre acționarii cei mai importanți pe care-i are la ora actuală Biblioteca Județeană, prin aportul de capital… artistic adus, cu generozitatea-i unanim recunoscută, instituției despre care facem vorbire aici cu cel mai mare respect.
Clădirea bibliotecii care face fală orașului Rm. Vâlcea, punând la îndemâna celor interesați aproape o jumătate de milion de cărți, a fost construită prin anii 2004-2005, după proiectele aproape asemenea ale unui arhitect care lucrase pe hârtie și o altă clădirea cam cu aceleași rosturi pentru orașul Pitești. Prietenul nostru, pictorul, împreună cu un grup restrâns de inimoși într-ale culturii, sprijiniți „din prima” de primarul de-atunci al orașului, dar și de arhitectul lucrării care le-a înțeles gândul și li s-a alăturat necondiționat, au pus la cale un altfel de Acoperământ pentru cărți, adică au făcut ca acoperișul clădirii, atât de prozaic desenat pe întinderea de calc, să devină în realitate o veritabilă… operă de artă. N-a fost ușor și părea a fi de nerealizat practic. Cum să faci lumea din nou, doar pe spezele tale, numai din geamuri colorate și s-o aduci din condei ca și cum ar fi de-adevăratelea un altfel de cer, atârnat la vedere, mai frumos și la îndemâna tuturor cititorilor de-acum și în cărți, nu doar în stele?…
Ei bine, nu le-a fost ușor și încrâncenați și îndărătnici, urmând o cauză pentru care li se părea că merită lupta, au reușit să reconstruiască doar cu inima și cu sufletul o altă lume, pe care au dăruit-o generoși întregii comunități, adică nu doar cititorilor care intră zilnic și văd astăzi lumea altfel, înțelegând-o ca pe o poveste colorată frumos chiar de prietenul nostru.
Pentru că Facerea lumii, așa cum atârnă ea acum deasupra tuturor cărților aflate la dispoziția împătimiților cititori vâlceni, și nu numai, a fost închipuită, artistic vorbind, cu talent și cu har doar de Gheorghe Dican. Gândiți-vă dumneavoastră, să-ți propui să schimbi fața lumii, s-o faci altfel, după inima și sufletul tău, dar mai ales s-o faci pe placul unanim al celor mai mulți, cărora să le cadă bine și să și-o asume ca și cum și ei ar fi dat o mână de ajutor… E ceva! Facerea lumii lui Gheorghe Dican e recunoscută astăzi ca fiind cea mai mare cupolă – vitraliu cu funcție de acoperământ pentru o clădire de for public, cea mai mare pentru că până acum n-a mai îndrăznit nimeni „pe lume” să facă lumea din nou, atât de mare și atât de frumoasă, închipuind-o altfel, după chipul și imaginația lui. Ea măsoară, pentru cine se încumetă și are curajul s-o cuprindă cu metrul etalon, nu mai puțin de… 150 de metri pătrați. Intri, de-acum altfel, în holul mare al Bibliotecii ,,Antim Ivireanul”, și deasupra ta, la mai bine de… 30 de metri, ți se deschide mai întâi Lumea cerului prin culorile frumos aranjate care-i spun povestea, și abia apoi, la raft, ai la îndemână Lumea cărților, așa cum apare ea în fel și chip adunată cu meșteșug de-a lungul atâtor timpuri, între coperte desenate la rându-le și ele tot de artiști, prieteni dintotdeauna ai scriitorilor.
Până la urmă, Gheorghe Dican a desenat doar o poveste în culorile curcubeului, așezată în pagină între ramele reci ale metalului care dă rezistență și nădejde întregii cupole de sticlă traversată curajos, matematic și cu invenții permise geografic de meridianele și paralelele aflate și în mintea noastră, a tuturor, pentru a da crezare și înțelegere scriiturii desfășurată pe mai bine de 30000 de pagini-elemente suport care, ca într-un puzzle, se regăsesc ingenios aranjate în 86 de capitole-panouri, toate din sticlă prelucrată manual.
Cele 12 compoziții armate concentric spun o poveste fiecare, cu alte caractere de litere, folosind limba tot atâtor popoare mari și intrate definitiv în istorie. Luăm astfel, cu titlu gratuit, lecții de scriere creativă nu doar cuneiformă, persană, feniciană, hieroglifă sau chirilică, dar putem amesteca singuri, într-un caleidoscop uriaș, cerul, focul, pământul și apele, obținând nuanțe nemaivăzute de culori și aflăm până la urmă că deasupra noastră spânzură o uriașă pânză de păianjen, construită din bare de fier grele de aproape o tonă, cu ochiurile pline de ceața geamurilor colorate, care atârnă și ele mai bine de două mii de kilograme.
Cât de grea e bolta cerească atunci când ne încumetăm să-i descifrăm povestea închipuită de Gheorghe Dican deasupra Bibliotecii Județene din Rm. Vâlcea!…. Dacă, prin absurd, creatorul acestei noi Lumi-vitraliu ar fi renegat de breasla „artiștilor vizuali”, el ar putea accede cu succes în tagma scriitorilor, pentru că povestea lui e chiar pusă în pagină cu talent și ar obține ușor oricâte recomandări autorizate i-ar fi de trebuință.
Acum câțiva ani, ne-a sărit rândul și n-am apucat și noi unul din „vitraliile de mână” pe care artistul le făcuse într-o serie strict limitată. Erau închipuite în așa fel încât să le poți ține la îndemână pe biroul de lucru și să vezi prin ele lumea altfel și sigur mai dătătoare de speranță. N-am apucat și ne pare atât de rău!… Erau făcute din cioburi rămase din marea poveste despre Facerea Lumii.
Prin lucrarea lui, Gheorghe Dican intră și în Cartea Recordurilor, situându-se onorabil între cele peste 150 de „realizări românești”. În capitolul despre „Arte și Meserii”, îl găsim lângă Radu Beligan – cel mai longeviv actor, lângă Mihai Eminescu pentru Luceafărul lui cu cele 98 de strofe, lângă Ștefan Popa Popa’S – cel mai rapid caricaturist și lângă vâlceanul… Mugur Isărescu – cu cei mai mulți ani adunați la cârma unei Bănci Naționale…
Facerea Lumii lui Gheorghe Dican e o realizare tehnico-artistică de mare valoare care merită neapărat o recunoaștere unanimă. Ea trebuie să figureze pe orice pliant de călătorie și să fie în vederile tuturor agențiilor de turism, nemaivorbind de faptul că nu e deloc de colea să citești cărțile dorite învelit într-o mantie de vitraliu, transparentă și frumos colorată, care și ea spune la rându-i o poveste, povestea lumii pe care o petrecem cu toții…
Altfel zis, „Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!”
Vasile VASIESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here