Lumânările parfumate, nocive sănătăţii

538
lumanari parfLumânările parfumate, folosite de multe ori pentru a adăuga unei cine o doză de romantism sau pentru a decora sala de baie, pot fi dăunătoare pentru sănătate, potrivit unui studiu american.

Fumul produs de aceste lumânări parfumate este impregnat cu multe substanţe toxice, asociate cu declanşarea cancerului, astmului şi a eczemelor.

Lumânarea în sine nu produce nici un rău, însă oamenii ar trebui să evite să le folosească în fiecare zi în sălile de baie sau în alte spaţii slab ventilate, au explicat cercetătorii americani.
Oamenii de ştiinţă au ars mai multe lumânări parfumate în laborator şi au testat substanţele eliberate în aer. Ei au descoperit, astfel, că cel mai comun tip de lumânări parfumate, fabricate din parafină, eliberează cantităţi potenţial periculoase de substanţe chimice, precum toluen şi benzen.
Unele dintre aceste substanţe poluante au fost asociate cu cancerul, iar altele provoacă crize de astm sau diverse iritaţii ale pielii, au explicat autorii acestui studiu, în timpul conferinţei anuale organizate de American Chemical Society.
Parafina este un produs sintetic, format dintr-un amestec de hidrocarburi saturate obţinute la distilarea ţiţeiului sau a cărbunilor, obţinut în industria petrolieră. Lumânările fabricate din ceara de albine sau din ceara pe bază de soia, deşi sunt mult mai scumpe, au fost declarate de specialişti ca fiind nedăunătoare pentru sănătatea oamenilor.
Federaţia britanică a fabricanţilor de lumânări a declarat că rezultatele unui studiu recunoscut de autorităţile britanice, efectuat în urmă cu doi ani, au demonstrat că lumânările, inclusiv cele fabricate din parafină, nu prezintă riscuri pentru sănătate.
Cristina RĂSCOL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here