Lucrări în Defileul Jiului, pentru sporirea siguranței în trafic

366

Reprezentanții Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu dau asigurări că siguranţa în trafic va creşte pe DN 66, în Defileul Jiului, după ce în acest an va fi dat în folosinţă noul pod de la kilometrul 94. Deja se lucrează la acest obiectiv și urmează lucrările la parcarea de la Mănăstirea Lainici.

La kilometrul 94, în Defileul Jiului, de peste zece ani s-a circulat pe un pod provizoriu, întrucât cel vechi nu mai putea să susţină traficul greu; de-a lungul timpului, nu au fost găsite resurse financiare pentru a începe construcţia la noul pod. Recent, însă, au fost demarate lucrările, deşi construcţia trebuia să fie finalizată de anul trecut, când a fost realizată asfaltarea pe DN 66 în Defileul Jiului. Potrivit conducerii Secţiei Târgu-Jiu a Drumurilor Naţionale, se lucrează în prezent la placa de suprabetonare, iar lucrările vor fi gata anul acesta şi va fi dat în folosinţă. „Sunt două lucrări care nu au mai fost executate în proiectul iniţial, respectiv podul de la kilometrul 94 şi parcarea de la Mănăstirea Lainici. Vreau să spun că la pod se lucrează deja şi în mod cert va fi gata anul acesta şi va fi funcţional. Cât privește parcarea de la Mănăstirea Lainici, deocamdată se execută partea de exproprieri, fiind vorba despre lucrări în Parcul Naţional; după ce se va încheia partea de documentaţii, se va trece la derocări şi la lucrările propriu-zise. În final, va fi mai multă siguranţă pentru cetăţeni, care acum opresc pe partea opusă mănăstirii şi trebuie să traverseze strada“, a precizat Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naţionale Târgu-Jiu. Conducerea Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu dă asigurări că siguranţa în trafic va creşte pe DN 66, în Defileul Jiului, după ce va fi dat în folosinţă noul pod de la kilometrul 94 și va fi finalizată și parcarea de la mănăstire.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here