Suntem în perioada evaluărilor de la finele primului semestru al anului şcolar, iar într-o lucrare de control de rutină la disciplina Economie aplicată, pe care le-am dat-o elevilor de clasa a XII-a B de la Colegiul Comercial “Virgil Madgearu”, nu mică mi-a fost uimirea când în lucrarea elevei Denisa U. am descoperit o reflecţie pe care aş numi-o emblematică şi definitorie pentru o întreagă generaţie tânără care începe să se trezească la viaţă!
Cred că în atâtea situaţii, mulţi dintre noi înnotăm în vâltoarea unei lumi agitate, luptându-ne cu valurile copleşitoare cât necazurile vieţii cotidiene, iar de cele mai multe ori, suntem atenţi să nu ne înecăm sau să naufragiem, fără să avem tăria să desluşim adevărul de lângă noi. Poate că nu întâmplător, avem norocul că ne mai aprinde cineva, din când în când, câte o lumânare care să ne lumineze calea pe care ne poartă paşii, cu toate că sunt atâţia care caută întunericul, mai ales când simt că binefacerea luminii îi orbeşte!
“Să putem schimba această ţară în care valorile sunt tot mai puţine”!
Subiectul din lucrarea de control se referea la condiţiile acordării unui credit pentru nevoi personale şi la oportunităţile de care poate beneficia un tânăr absolvent de liceu pentru continuarea studiilor într-o instituţie de învăţământ superior, iar Denisa, după ce a tratat cu multă rigoare şi cu deplină maturitate acest subiect, a încheiat analiza efectuată cu următoarea subliniere: “Eu cred că toţi ne dorim să facem ceva cu viaţa noastră, să ne realizăm, să învăţăm cât mai mult, ca să putem schimba această ţară în care valorile sunt tot mai puţine”, precizând, în ultimă instanţă, că orice schimbare presupune şi un anumit sacrificiu! Trebuie să recunosc faptul că asemenea cuvinte pătrunse de fiorul responsabilităţii şi al asumării propriului drum în viaţă se întâlnesc destul de rar la tinerii de azi, dar frumuseţea şi acurateţea unei asemenea reflecţii personale merită atenţia cuvenită şi preţuirea binemeritată! Chiar şi din punct de vedere psihologic, etic sau profesional, cunoaşterea este o nevoie fundamentală a omului, iar în decursul timpului a fost dezvoltată o adevărată teorie a cunoaşterii, de la originile efortului uman de a desluşi tainele existenţei până la mecanismele folosite care ne dezvăluie scopul cunoaşterii şi al autocunoaşterii! De fapt, pentru ce avem nevoie de atâtea cunoştinţe? Pentru a avea o viaţă mai bună? Pentru a ne simţi stimaţi şi recunoscuţi ca valori? Pentru ego-ul nostru, care vrea mereu să fie remarcat şi supraevaluat? Din literatura psihologică de specialitate aflăm că omul îşi doreşte să cunoască legăturile dintre lucruri, locul şi rostul fiecăruia, legile care guvernează procesele observate, dar, de asemenea, el vrea să determine rostul său personal, precum şi sensul vieţii sale. Pentru aceasta, constatările, informaţiile obţinute din exterior sunt supuse unui proces de analiză şi sinteză cu ajutorul minţii sale şi, mai mult chiar, acţiunile individuale şi cele collective care pot fi raportate la valorile şi răspunsurile pe care le descoperă fiecare în profunzimea universului interiorităţii sale.
Tinerii din zilele noastre sunt mai hotărâţi privind viaţa lor
Dacă vom încerca să ne explicăm tot ceea ce este nou şi care vine în contact cu noi doar prin intermediul minţii, al raţiunii, fără să oferim o şansă şi sufletului nostru, nu vom putea discerne meandrele cunoaşterii mai sus de lecturile noastre sau de informaţiile dobândite, capabile să ne asalteze cu atâtea semne de întrebare şi cu noian de îndoieli. Prea suntem lipsiţi de harul desluşirii universului tinereţii, pentru că minunea prin care noi reuşim să facem ceva cu viaţa noastră se trăieşte şi nu se explică prin logică şi argumentare! În multe privinţe, tinerii din zilele noastre sunt mai hotărâţi privind viaţa lor decât cei din generaţiile anterioare. Există o gamă mult mai largă de posibilităţi, meserii şi alegeri, începând din liceu, cu secţia la care se înscriu şi terminând cu facultatea.
În altă ordine de idei, dacă tinerii de azi îşi doresc să facă ceva serios cu viaţa lor, constatăm că nevoia de independenţă a crescut, iar distracţiile vin acum o dată cu paleta responsabilităţilor, astfel încât tinerii de acum au învăţat să îşi poarte singuri de grijă. Acum, ei pot cu uşurinţă să îşi găsească un job part time, care le aduce o serie de avantaje: orar flexibil, salariu acumularea de experienţă şi ocuparea timpului cu un scop util. Din ce în ce mai mulţi tineri vor să îşi înceapă meseria dinainte de facultate sau în timpul cursurilor universitare, iar pentru aceasta, mulţi dintre ei îşi caută joburi în domeniul dorit. Sunt însă şi tineri care nu apelează neapărat la credite pentru a-şi continua studiile, dar, care sunt nevoiţi să muncească. Apoi, sunt şi tineri care lucrează pentru a-şi întreţine familia, pentru a-şi cumpăra, de exemplu, maşina proprie sau cei care s-au mutat de acasă în căutarea independenţei. Unii dintre aceştia se exprimă astfel: “Nu mai suportam să stau cu ai mei. Erau foarte multe chestii la mijloc, eu intram şi ieşeam din casă la tot felul de ore, aveam muncă, studii, meditaţii şi lor nu le convenea treaba asta. Tot timpul era agitaţie care ducea la discuţii interminabile. Aşa am decis să mă mut şi să-mi caut un job care să îmi ofere măcar posibilitatea de a avansa şi de a mă întreţine”, astfel că poţi afla multe despre acei tineri care aleg meserii care le oferă un salariu bun şi posibilitatea de avansare. Matematică-informatică, ştiinţele comunicării, relaţii internaţionale şi cu publicul sunt considerate domenii de viitor.
Ţara noastră se află în pragul unei catastrofe demografice!
Atenţie, Denisa, trebuie să-ţi spun că românii vor fi din ce în ce mai puţini, că mulţi tineri vor emigra în continuare, iar cei care vor rămâne în ţară, vor fi mai ales cei apropiaţi vârstei a doua, sunt de părere demografii noştri. Această îmbătrânire a populaţiei se va simţi cel mai tare în economie, iar declinul, spun specialiştii, ar atinge apogeul în 2025. România ar putea evita o criză demografică doar dacă guvernanţii aceştia sau alţii, vor lua măsuri de stimulare financiară a familiilor, pentru a le determina să aibă mai mulţi copii. Iată, la ora actuală, populaţia în vârstă de muncă în România este de 14 milioane. În 2050, dacă nu intervine o redresare a natalităţii, populaţia în vârstă de muncă va fi de doar 9 milioane, ca să nu trecem prea uşor peste faptul că în România sunt aproape 30 de pensionari la 100 de tineri, iar dacă lucrurile nu se schimbă, numărul pensionarilor se va dubla. România nu este singura ţară care are şi va avea probleme de îmbătrânire a populaţiei. Acelaşi fenomen are loc şi în Germania, Austria, Grecia sau Portugalia. Diferenţa este că toate aceste ţări iau măsuri socio-economice, pentru că vecina nostră, Bulgaria, tratează această problemă ca pe una de securitate naţională. La noi, în ultimii trei ani, numărul nou-născuţilor a crescut. Lucru pe care guvernanţii nu l-au luat în seamă şi am ajuns anii aceştia să trecem printr-o criză a grădiniţelor fără precedent. Natalitatea în creştere este, totuşi, departe de a compensa valul masiv de emigraţie. Există, însă, şi aspecte pozitive. Emigraţia a scăzut rata şomajului în România, iar tehnologiile moderne în medicină au prelungit speranţa de viaţă, pentru că în medie, femeile trăiesc 76 de ani, iar bărbaţii 65. Iată, Parlamentul European este şi el preocupat în acest sens şi se estimează că Produsul Intern Brut al Uniunii va fi în continuă descreştere. Uniunea Europeană a decis să finanţeze programe de formare profesională, iar ţara noastră ar putea să profite din plin de ele pentru a-i pregăti pe cei care sunt la vârsta la care tineri de vârsta voastră, viitori absolvenţi de liceu, cu greu îşi mai găsesc un loc de muncă.
O serie de specialişti ai Academiei Române, ai institutelor de studii sociale consideră că ţara noastră se află în pragul unei catastrofe demografice. În aceşti ultimi doi ani de criză economică, strategia postaderare a României zugrăveşte un tablou social sumbru după care ţara noastră nu mai poate evita scăderea dramatică a populaţiei. Documente oficiale subliniază că structura pe vârste a populaţiei reflectă un proces de îmbătrânire demografică, prin scăderea natalităţii, reducerea populaţiei tinere (0-14 ani) de la 18,3%, în anul 2000, la 13,6%, în 2010, şi creşterea populaţiei vârstnice (de 60 de ani şi peste) de la 18,8%, în anul 2000, la 19,2%, anul trecut. Vârsta medie a populaţiei era de 38,6 ani în 2005, caracteristică ţărilor cu o populaţie “adultă”, cu tendinţă de îmbătrânire!
Dacă educaţia este în criză în această lume…
Dacă vrei să afli, Denisa, iată, în intervalul 2000-2010, ţara noastră a înregistrat o creştere continuă şi intensă a mobilităţii teritoriale a populaţiei, tinerii între 20 şi 29 de ani reprezentând segmentul cel mai activ sub aspect rezidenţial.
Liberalizarea circulaţiei persoanelor după 1990 a creeat premisele unei creşteri mari a migraţiei internaţionale, în funcţie de caracterul mai mult sau mai puţin restrictiv al ţărilor de destinaţie. Se atrage serios atenţia că menţinerea actualelor tendinţe demografice va duce la o reducere a populaţiei la 17 milioane de persoane în 2025. Factorii acestui declin se accentuează mereu şi se referă la o migraţie externă negativă, o creştere a mortalităţii şi o scădere a natalităţii, astfel încât nu se poate vorbi de o stopare a fenomenului, ci numai de luarea unor măsuri pentru atenuarea lui.
Chiar dacă până în prezent scăderea populaţiei nu a avut efecte negative economice dramatice, consecinţele pe termen lung pot duce la dezechilibre în întreaga structură demografică, iar studiile efectuate până acum arată că redresarea natalităţii nu mai poate împiedica scăderea şi îmbătrânirea populaţiei active până în 2025, consecinţa cea mai gravă fiind majorarea sarcinii economice asupra populaţiei active în scădere.
Dacă tu, Denisa, apreciezi că voi, tinerii, vă doriţi să faceţi ceva cu viaţa voastră, trebuie să înţelegi că educaţia este în criză în această lume bântuită de consecinţele recesiunii, iar în rândul ţărilor în curs de dezvoltare educaţia mănâncă o proporţie notabilă din bugetul naţional, fără să producă rezultate semnificative. Şi chiar şi acele ţări care au avut succese economice temporare, vedem că eşuează când vine vorba de educaţie.
Paradoxal mi se pare faptul că Educaţia este citată în repetate rânduri ca o soluţie la majoritatea problemelor lumii, de la sărăcie la violenţă urbană, de la război la corupţie, dar, vom constata că răspunsul scos în relief pare să fie totdeauna acelaşi: avem nevoie de educaţie, educaţie şi iar educaţie!
Prof. Vasile GOGONEA
