Se pare că la toate nivelele sale şi în ansamblul componentelor care îl definesc, sistemul educaţional este bulversat în ansamblu şi profund marcat de o anume criză de identitate sau de un fel de proiectare pe orbite circumstanţiale, aşa cum bulversaţi sunt principalii săi actori şi beneficiari, copiii şi tinerii aflaţi pe băncile şcolii.
Mulţi dintre ei, nu ştiu ce-i va aştepta la anul sau câţi ani de şcoală vor fi obligaţi să frecventeze orele de curs, la ce cheltuieli apăsătoare trebuie să facă faţă atâţia părinţi îngrijoraţi de spectrul crizei economice, mereu preocupaţi să afle unde îşi vor duce copiii la şcoală şi care sunt formele sub care vor putea să-i înscrie. De asemenea, inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ şi profesorii, se pare că nu au, în momentul de faţă, nici o strategie pe care să o aplice, aşa cum nu vor şti să răspundă la numeroasele întrebări privind viitorul celor care absolvă o formă de învăţământ sau alta. Personal, regret faptul că ora de dirigenţie a fost scoasă din orarul şcolar şi a devenit doar o simplă amintire pentru mulţi elevi sau chiar o necunoscută pentru alţii, datorită diletanţilor care conduc destinele învăţământului!
Întâmplarea care urmează, cred că nu face decât să confirme o astfel de aserţiune, deoarece mi s-a întâmplat ca la o oră de Logică, argumentare şi comunicare, disciplină care se predă la clasa a IX-a, una dintre eleve să mă roage să-i spun, câte absenţe “a încasat” în exact prima lună care a trecut din acest semestru, începând de pe 8 februarie, mai ales că întâmplarea se petrecea tocmai în ziua de 8 martie, când ştim că avem parte de binecunoscuta sărbătoare colorată cu atâtea flori gingaşe dăruite reprezentantelor sexului frumos! Am încercat să-i explic Loredanei Albulescu, pentru că aşa o cheamă pe curioasa boboacă, faptul că un răspuns la o asemenea întrebare poate primi numai de la diriginta ei, atunci când va avea ora de dirigenţie, dar, spre surprinderea mea, a venit întrebarea care m-a surprins până la perplexitate: “Da’, ce-i aia dirigenţie, dom’ profesor?”, după care, în virtutea unui automatism verbal pe care îl folosim adeseori, am simulat că n-am prea înţeles întrebarea, iar eleva a perseverat întrebându-mă încă o dată, “da’, ce-i aia dirigenţie”? Uluit peste măsură de insolitul şi nefirescul paroxistic al întrebării, i-am răspuns fetei, după o scurtă reflecţie, că este vorba despre activitatea pe care trebuie să o desfăşoare în afara orelor de curs, tocmai cu profesoara pe care cu toţii o numesc “doamna dirigintă”, dar nu am intrat în detalii ca să întreb dacă se face sau nu se face o asemenea oră, pentru că aş fi pus într-o situaţie delicată o colegă de cancelarie.
În pauza de la sfârşitul orei respective, am reflectat îndelung şi am căutat un răspuns pentru mine, pur şi simplu, nu doar ca să caut o explicaţie a faptului că ora de dirigenţie a ajuns “o necunoscută” a procesului instructiv-educativ, cu atât mai mult cu cât am îndrumat activitatea educativă în şcolile din judeţul Gorj! Desigur, în cadrul abordărilor contemporane ale fenomenului educaţional, se impune tot mai pregnant ca profesorii, în general, dirigintele în mod special, să se raporteze ca o prezenţă activă faţă de cei care trebuie educaţi, să stabilească relaţii de cooperare şi de comunicare cu părinţii lor, dacă nu sunt plecaţi la muncă în străinătate, ca şi cu alţi factori interesaţi din societate. Astfel, rolul dirigintelui, nu se reduce doar la educaţia de la catedră sau în clasă, ci presupune o activitate atentă în fiecare contact relaţional cu elevii şi mai ales cu familiile acestora, desfăşurând o muncă de sensibilizare în actul de conducere a clasei şi de îndrumare a colectivului de elevi. În mod nejustificat, orele de dirigenţie de la liceu au fost scoase din programa şcolară obligatorie, urmând ca activitatea dirigintelui să cuprindă organizarea unor întâlniri extracurriculare, la care să participe specialişti din diferite domenii de interes, excursii şi şedinţe cu anumiţi elevi sau părinţi, pentru că nu ar fi nevoie, vezi Doamne, să fie toată clasa prezentă, dacă sunt probleme cu câţiva elevi, deoarece pot să rămână la şcoală numai elevii respectivi şi, eventual, părinţii acestora!
La fel, se poate face consiliere prin activităţi extracurriculare la care să fie invitaţi psihologi, poliţişti şi alţi specialişti din diverse domenii, se pot organiza excursii şi întâlniri de acest fel, mai ales că se vorbeşte insistent despre instituţionalizarea “noilor educaţii” care privesc: educaţia pentru democraţie, educaţia demografică, educaţia ecologică, educaţia sanitară, educaţia casnică modernă sau educaţia pentru petrecerea timpului liber. Din orice perspectivă am privi situaţia, conţinutul orei de dirigenţie are o pondere morală, angajând un ansamblu coerent de abilităţi metacognitive asociate educaţiei sociale, prin variabile care se continuă la nivelul formării şi al dezvoltării permanente a personalităţii elevilor, cultivându-le abilitatea de a gândi corect, de a lucra în echipă, de a valorifica spiritul practic, de a fi un bun întreprinzător, de a convinge şi de a fi convins, de a acţiona eficient şi adecvat în contexte valorice diferite, iar nu în ultimă instanţă, de a valorifica experienţa dobândită în diferite situaţii şcolare şi extraşcolare capabile să stimuleze un anumit tip de comportament pozitiv.
Prof. Vasile Gogonea
