Motto: “Deoarece soarele nu poate să apună făr` de a-și întoarce privirea după fecioarele cetății, mă întreb: de ce aș fi altfel decât soarele ?”
,,Cea mai puternică zeitate este totuşi Eros.Erosul este sufletul sufletului.”
Lucian Blaga
“Iubirea care mișcă soarele și celelalte stele…”
Dante ,,Divina comedie”
Ab initio, venim cu precizarea că expresia ,,un creier erotizat” aparține poetului, filosofului, prozatorului și dramaturgului Lucian Blaga, frecvent folosită în glumă.
În toamna anului trecut, a văzut lumina tiparului o carte de excepție, format academic, cu titlul “Plin mi-e sufletul meu de tine, plin”, ,,Scrisori către Elena Daniello”, cu o “Introducere” de dr. Helena-Rodica Daniello, ediție îngrijită, note și comentarii de Helena-Rodica Daniello și Ilie Rad, “Prefață”, notă asupra ediției și bibliografie de Ilie Rad, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2023. Cu titlul acestei cărţi începe scrisoarea expediată din Cluj, 30 august 1951, trimisă la Gura Râului.
Această carte cuprinde, în primul rând, cele 101 de scrisori, fiecare purtând câte un titlu, orânduite cronologic, ale lui Lucian Blaga adresate Elenei Daniello, între anii 1950 și 1960, urmează “Gânduri despre Lucian Blaga și alte scrieri” de Elena Daniello, “Note de călătorie”, 24 de ,,Scrisori către familia Manta (Marioara, Viorica și Cornel)” scrise de Lucian Blaga, patru interviuri cu Elena Daniello, apoi “Amintirile mele despre Lucian Blaga” de Helena-Rodica Daniello. Cartea se încheie cu un album de fotografii și imagini, scrisori olografe ale lui Lucian Blaga către Elena Daniello și transcrierea acelorași scrisori, efectuată de ultima sa muză.
Având în vedere multitudinea preocupărilor literare (poezie, proză, dramaturgie) și orizontul său științific (filosofie, biologie, antropologie, astronomie), Lucian Blaga a fost iubit și inspirat atât de cele nouă muze din mitologia greacă cât și de muzele, prezențe feminine: Cornelia Blaga, soția poetului, Domnița Gherghinescu-Vania, Coca Rădulescu, Eugenia Mureșanu și Elena Daniello. A existat un cult al lui Lucian Blaga pentru ,,eternul feminin” și pentru inefabilul feminin.
Într-una din scrisori din vara anului 1945, poetul curtenitor i-a adresat Domniței următorul catren: ,,Port în brațe și pe buze/ toate cele nouă muze,/ cu Domnița zece/ Care mi le-ntrece”.
Lucian Blaga pleca de la principiul împărtășit și prietenului său, Bazil Gruia, în excursiile de la Ocna Mureșului, potrivit căruia ,,muzele sunt o necesitate pentru poeți” și “orice iubire care duce la creație își dobândește legitimitatea”.
,,Știi, dragă Bazil, spune Blaga, am impresia că dacă nu m-aș fi întors în Patrie, n-aș fi descoperit frumusețea feminină, la modul general vorbind, și poezia mea de iubire după 1938 n-ar fi putut prefigura crâmpeie din ,,eternul feminin” .
În însemnările sale, Blaga aprecia comportamentul soției sale, Cornelia, care ,,își făcuse un scop de viață din a trăi pentru mine și pentru ceea ce îmi promova creația, și pentru nimic în lume n-ar fi voit să se vadă obstacol în calea acesteia”. Tolera acele prezențe feminine care îi stimulau creația. ,,Chiar și atunci când se întâmpla să privesc dincolo de morala conjugală prin grădinile altora, tot ea era aceea care mă consola oarecum, mângâindu-mi zâmbitoare părul ce mi se rărea pe frunte și cadențând un adagiu de circumstanță: creația precede morala.”
Alcătuiau împreună o unitate sufletească.
Contrar unor false opinii și prejudecăți, Cornelia Blaga, făcând parte din categoria oamenilor cu totul excepționali, și-a exprimat cu generozitate și sinceritate propria-i atitudine: ,,Nicio soție a unui mare creator, cum a fost Lucian, nu poate avea pretenția de a face să-i vibreze lira până la sfârșitul vieții. Mie îmi aparțin ,,Poemele luminii” și alte câteva poezii din volumele ulterioare, între care și poezia ,,Ulise”. L-am înțeles perfect pe Lucian și arta lui. Chiar dacă uneori n-a fost ușor.” În continuare, menționează că au format din toate punctele de vedere o unitate desăvârșită.
După câțiva ani de muncă intensă, prin anii 1937-1938, în domeniile poeziei, dramaturgiei și filosofiei, pe lângă îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, Blaga parcurgea o gravă criză sufletească, simțind o secătuire a energiilor creatoare. Grăitoare în aceste privințe este poezia ,,După furtună”, scrisă în august, 1944: ,,Și ani și luni/ Și iarăși ani nimic nu s-a închegat”.
De reținut că Blaga a avut o amiciție amoroasă cu femei frumoase și cultivate ai căror bărbați, de asemenea, erau oameni culți, factori favorabili, prielnici pentru o mănoasă atmosferă de spiritualitate.
Înainte de a trata în profunzime subiectul propus, considerăm că este necesară o succintă evocare a fecundei perioade dominate de muzele premergătoare celei din urmă, Elena Danillo.
Pe noua muză venită în viața sa, Domnița Gherghinescu-Vania, o femeie fermecător de frumoasă, inteligentă, sensibilă și ospitalieră, admirată deopotrivă de bărbați și de femei, a cunoscut-o în 1937, după discursul de recepție, cu ocazia primirii în Academia Română. Soții Gherghinescu aveau afinități către literatură și pentru celelalte arte, de aceea, în locuința lor din Brașov, au organizat un salon literar ce căpătase o reputație publică, frecventat în epocă de scriitori, filosofi, de pictori și de muzicieni: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ionel Teodoreanu, Demostene Botez, Victor Papilian, George Enescu, , Ion Vlasiu, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Petre Comarnescu și alții. Pentru Lucian Blaga, Domnița a reprezentat, un reviriment, redescoperirea filonului liric, “Schimbarea zodiei”: “Și azi, dintr- odată, neașteptat, acest răsărit./ Ce cântec nemăsurat! / Ca un orb vindecat/ lumea în lumină mi s-a lărgit/ Puterile mișcă-n zenit./ Deschid porțile: Timp neumblat,/ bine-ai venit!/ Bine-ai venit!” Ea a devenit Domnița ,,Nebănuitelor trepte”. Pentru Blaga a însemnat redarea sentimentului vieții . Prezența Domniței în lăuntricul și în poezia lui Blaga reiese din poeziile: “Domnițele”, “Dumbrava Roșie”, ,,Încântare”, ,,Ardere”, ,,Veghe” etc.
Dacă e să dăm crezare relatărilor lui Lucian Blaga, în romanul său autobiografic, ruptura dintre cei doi s-a produs în 1944.
Comportarea Domniței, colecționară de personalități, într-o anume circumstanță, îi produce poetului repugnanță: ,,În clipa aceea, de limpeziri fără voie, s-au stins în ochii mei caratele de vrajă ale aceleia pe care o numisem prietena poeziei, și apariția ei devenise aceea a unei hetaire (nume dat curtezanelor din Grecia antică), care-și doza calitățile spirituale cu virtuți frivole, după celebrele modele ale antichității”. ,,Pentru asta s-au tocit rând pe rând fiorii, explică Lucian Blaga, pentru asta mi s-au rărit drumurile la Brașov. Sporadic îi mai trimite scrisori și în următorii ani, dovadă că ,,focul iubirii” nu se stinge așa ușor, ,,rana” mai stăruie încă până când își face prezența tot mai des în viață și altă muză, Eugenia Mureșanu. Grăitoare rămân versurile: ,,Domnița din țara bârsană,/ lumină sunt, inimă,/ rană.”
Cu ocazia unei excursii la Păltiniș în toamna anului 1945, a cunoscut o studentă, Coca Rădulescu, care s-a stins fulgerător în 1946. Profund îndurerat de năprasnica dispariție a celei mai tinere muze, a imortalizat-o în ciclul “Legenda veșnică” cuprinzând 31 de poezii, majoritatea dedicate domnișoarei Coca Rădulescu. De reținut poezia ,,Epitaf pentru Euridike”: “Cineva într-o zi te-a luat, Euridike, de mână/ ducându-te foarte departe/ prin negura care desparte./ În întunericul meu locuiești/ de-atunci ca o stea în fântână./ Când nicăieri nu mai ești/ ești în mine. Ești, iată, Aducere-Aminte,/ singur triumf al vieții asupra morții și ceții.” Euridike este Coca Rădulescu.
Eugenia Mureșanu, în romanul “Luntrea lui Caron”, Octavia Olteanu, alintată cu hipocoristicul Jeni, prin intervertire, Inej, publicistă și autoare de versuri, căsătorită cu protopopul Florea Mureșanu, un om cult, este muza lui Lucian Blaga între anii 1946-1950. Această familie, pentru Blaga, reprezenta o adevărată atmosferă de intelectualitate. “Mă simt foarte bine în această casă, arăta Lucian Blaga, în care port discuții frumoase despre probleme filosofice cu Florea Mureșanu, dar mai ales m-au atras conversațiile pe teme literare cu Jeni (Inej)”. ,,Ce minte ascuțită, ce cascadă de idei la această femeie! În preajma ei m-au inspirat multe lucruri și i-am scris multe poezii.” Iată câteva: ,,Dacă m-aș pierde”, ,,Drum prin cimitir”, ,,Zi și noapte”, ,,Cântecul spicelor”, ,,Prier”. Eugenia Mureșanu dorea ca prietenia celor doi să se finalizeze cu o legalizare neacceptată de poetul filosof, prin urmare, Blaga simțea continuarea acestei relații ca o obligație.
Eugenia Mureșanu s-a confiat lui Bazil Gruia: ,,Te-am chemat să-ți împărtășesc ceva din tainele mele. Stăm în aceeași curte și nu vreau să auzi din altă parte. Dealtfel se vorbește în tot Clujul și ceea ce se vorbește în cazul acesta e adevărat. Sunt prietena de mai mulți ani a domnului Blaga, cel mai mare filosof și poet, așa cum Veronica Micle a fost prietena lui Eminescu.Tu ce zici, e mare păcat?” Divorțată de protopopul Florea Mureșanu se recăsătorește cu filosoful D. D. Roșca.
Lucian Blaga trecea prin momente neînchipuit de grele. Este înlăturat din facultate și din Academia Română . Între anii 1948 și 1951 lucrează la Sectorul de Filosofie a Institutului de Istorie și Filosofie din Cluj. Începând din iunie 1951 a funcționat pe postul de bibliotecar-șef la Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj, iar din iulie 1954 și ca director adjunct. Opera sa filosofică, apoi și cea poetică sunt puse la index, cărțile sale din bibliotecile publice sunt trecute la ,,Fondul special” care nu putea fi consultat.
A fost un atac concertat împotriva filosofiei sale la care au contribuit: Ion Vitner, Ion Caraion, C.I. Gulian, Leonte Răutu, Pavel Apostol, Henri Wald și alții. I se interzice să mai publice.
O dovadă a deprimării sale sufletești o reprezintă scrisorile adresate Domniței Gherghinescu-Vania din 20 mai 1947 și 8 martie 1948. Câteva extrase din aceste scrisori: ,,Domniță, n-aș putea să pun în slove, negru pe alb, mizeria condițiilor mele, sufletești și materiale, ce mă silesc, de la un timp, la un refugiu total în creație sau în amintire.” ,,Extraordinare greutăți familiale se îngrămădesc pe capul meu . Nu mai știu de unde să mă adun. Și în plus, toată această nesiguranță, de la o zi la alta. De multe ori, aș vrea să nu mai fiu.” În aceste circumstanțe a apărut relația cu Elena Daniello, la momentul oportun. “Tu ai intrat într-un fel de luna August a vieții, o lună cu auguste roade.”(3 august 1950). Joc de cuvinte: ,,august” şi ,,auguste”.
Cea din urmă muză, Elena Daniello, pe care poetul o divinizează, ,,sfânta sfintelor” (Cluj, 30 septembrie 1953), s-a născut în 1910, în satul Breţcu din fostul județ Trei Scaune, în prezent Covasna, fiind cel de-al unsprezecelea copil, din cei doisprezece, ai învățătorului Aron Pușcariu, rudă cu savantul Sextil Pușcariu, și ai Marinei, fiica unui protopop. Urmează clasele primare în satul său natal, apoi Liceul ,,Principesa Ileana” din Brașov, după care, timp de trei ani Facultatea de Medicină din Paris, fiind susținută material de fratele său, Aron Pușcariu. Rămasă fărăr sprijin financiar, după trei ani își continuă studiile de medicină la Cluj cu eminenți profesori, printre care se afla și Leon Daniello, profesor universitar, Membru corespondent al Academiei Române, specialist în boli pulmonare. A fost primul profesor de ftiziologie din ţară, înființând primul Dispensar studențesc din România și primul Dispensar antituberculos pentru clujeni. În anul IV, Elena Daniello se căsătorește cu celebrul medic Leon Daniello, dând naștere celor doi copii, Rodica-Elena și Ion-Consatantin (Ionel). Ambii au îmbrățișat cariera de medic și s-au stabilit în Germania.
Lucian Blaga a cunoscut-o pe Elena Daniello, medic curant stomatologic, când i-a devenit pacient, căruia i-a tratat un dinte fracturat, după aceea necesitând și efectuarea unei operații stomatologice.
În aceste împrejurări, s-a împrietenit cu Elena Daniello și cu familia acesteia. În fiecare lună august, începând cu 1951 până în 1960, îi trimitea Elenei o scrisoare prin care marca trecerea timpului de la aprinderea ,,focului”, metaforă a iubirii, des întâlnită în scrisori.
Într-una din scrisorile sale, expediată din Cluj, iulie 1954, Lucian Blaga afirmă: „ De patru ani eşti zbuciumul și fericirea mea, căderea și înălțarea…Căderea de câte ori nu sunt cu tine, înălțarea de câte ori sunt. Ai intrat foarte târziu în viața mea, sub forma ta, ca monadă.“ Ori de câte ori folosește pronumele personale la persoana a doua, pentru desemnarea iubitei sale, le scrie cu litere inițiale majuscule: “Tu”, “Te”, “Ție”, “Tine”.
Deceniul 1950-1960 a însemnat pentru Blaga revigorarea spiritului său creator, timpul petrecut cu ultima sa iubită a fost, după mărturisirea lui, cel mai fertil, cel mai rodnic din toate timpurile, aspect semnalat și de I.D. Sârbu, în “Jurnalul” său, cel care a fost un apropiat al poetului. În acet răstimp, Blaga și-a încheiat cea de-a patra “Trilogie”: ,,Trilogia cosmologică”, cu lucrarea “Ființa istorică”(1959), pe care o trimite dactilografiată lui Dorli, spunându-i: ,,Cu aceasta, mi-am încheiat sistemul filosofic, acum pot să mor” (iunie 1960). Era deja bolnav, avea metastază. Același deceniu, 1950-1960, a fost fertil și sub aspectul traducerilor. Familia Daniello, Leon și Elena, l-a îndemnat și încurajat să traducă ,,Faust”, de Goethe, numărând peste 12 000 de versuri . Elena către Lucian Blaga: ,,Apucă-te de treabă, ești cel mai bun faustin din țară, numai tu poți să le tălmăcești artistic în limba română, deoarece știi ambele limbi la perfecție!” Pe Leon Daniello îl cunoștea din tinerețe când l-a tratat pentru un infiltrat pulmonar bacilar. Și tatăl și frații au murit prematur, afirmând că “o ereditate cumplită apasă pe steaua noastră”. Autograful dat pe traducerea tragediei “Faust”: “Strălucitului și bunului meu prieten, Leon Daniello, care a urmărit realizarea acestei opere pas cu pas, cu povețe și îndrumări”.
Cu referire la ,,Faust”, Blaga spune: “Poemul în românește e al tău. În întregime al tău. Îmi dai voie să te sărut” (4 martie 1952)
“Tu ești spiritul pentru care am început această lucrare. Pentru tine vreau s-o duc la bun sfârşit.” (Cluj, 1 martie 1952, trimisă la Sibiu)
Tălmăcirea capodoperei lui Goethe a fost urmată de traducerea lucrării lui Lessing, “Nathan înțeleptul”, precum și de valoroasele traduceri ,,Din lirica universală” (1957) și “Din lirica engleză”(1958).
Tot Elena Daniello l-a îndemnat pe Lucian Blaga să dea curs publicării unui proiect epic gândit încă din perioada interbelică, în trei volume, din care publicase numai “Hronicul și cântecul vârstelor”, datată 1946, dar publicată postum. Va urma
Constantin E. Ungureanu
