Lucian Blaga şi poezia populară – O antologie de ecou european

1341

casa_blaga1Legătura lui Lucian Blaga cu folclorul este, desigur, incontestabilă, atât în ceea ce priveşte unele consideraţii privind filosofia culturii (îndeosebi a culturii noastre „minore”), cât şi privind acea dimensiune clasicizantă pe care o capătă, la un moment dat, poezia sa ,- savanta asimilare a creaţiei populare, de la elemente de prozodie (ritm, rimă, măsură) şi figuri de stil, la spiritul de profunzime al creaţiei noastre populare.

Nu vom stărui, aici, asupra prelucrării unor teme şi motive folclorice (precum, bunăoară, mitul „păsării fără somn” din poezie şi drama Avram Iancu, ori cel al „dorului de casă”, din pantomima Înviere etc.), ci vom comenta acea concisă poemă populară (devenită un laitmotiv al gândirii poetice şi reflecţiei filosofice), pe care poetul o aşezase în fruntea celor 128 de poezii, ce alcătuiesc Antologia de poezie populară (apărută abia în 1966, la Editura pentru Literatură, într-o ediţie îngrijită de George Ivaşcu şi ilustrată de Mihu Vulcănescu):

„Doamne, Doamne,

mult zic Doamne,

Dumnezeu pare că doarme

Cu capul pe-o mănăstire

Şi de nimeni n-are ştire.”

Să precizăm că această chintesenţială „cugetare” monostrofică, rezonând acelaşi creştinism popular şi cosmic atât de specific creaţiei, antologată de Blaga, face parte din culegerea Cântece din popor, tipărită de Ion Pillat în 1928. Ea a fost reţinută, cu preeminenţă, de Blaga, alături de alte creaţii populare din diferite culegeri de poezii populare, realizate de pasionaţi folclorişti (S. Puşcariu şi Ion Breazu, Ov. Densuşianu, T. Papahagi, H. Teculescu, G. Vrabie, Al. Vasiliu, G. Marosan, E. Nicoară şi V. Netea, G. Murnu, E. Hodoş, I.U. Jarnik, A. Bârsanu, G. Dem. Teodorescu, T. Pamfile, V. Bologa, S. Mândrescu, M. Eminescu, Al. Lupeanu, I. Costin, Gh. I. Pitiş), precum şi din unele publicaţii, chiar dinainte de 1900, ce promovau culegerile de folclor (Gazeta Transilvaniei, Tribuna poporului, Familia, Convorbiri literare, Floarea darurilor, Tribuna, Revista critică-literară, Gutinul, Columna lui Traian).

Văzând în poezia populară o expresie directă a „orizontului” nostru sufletesc, în care se află engramată, în plenara ei specificitate, acea „matrice stilistică” românească, Lucian Blaga se situa, ca şi Eminescu, pe linia unui „românism sublimat, complex, creator”, fiind mai aproape de Ideea românească, spre deosebire de Coşbuc situat „mai aproape de fenomenele româneşti”.

Supusă, ca şi dorul, unui „examen infinitezimal” ori unei „analize spectrale” – întrucât „niciunul din cântecele de dor, jale, urât, nu e traductibil, în altă limbă”, – mica poemă îi prilejuieşte filosofului câteva reflecţii asupra perspectivei sofianice, adică asupra raportului dintre lume şi dumnezeire, care nu e, în spiritualitatea ortodoxă, decât o „punte” aruncată peste abis „din iniţiativă transcendentă”: „Sofianică este această punte îndeosebi fiindcă e coborâtoare…În faţa acestui vizionar spectacol al punţii coborâtoare, omul se poate îmbrăca în soare, transfigurându-se de o divină linişte şi certitudine a salvării. Omul nu e singur în faţa lui Dumnezeu, care se distanţează până la dezinteresare faţă de lume (câteodată turnurile gotice par nişte braţe umane care se întind şi nu-l mai ajung), omul e în faţa lui Dumnezeu plin de iniţiative ocrotitoare, lumea e un vas primitor, receptacol. Chiar şi atunci când omul ortodox, încercat în spaţii de izbelişte de loviturile sorţii, pare a se îndoi de grija divină, el nu se îndoieşte totuşi de prezenţa lui Dumnezeu în lume. Absenteismul divin e atribuit mai curând altor împrejurări decât unei distanţări faţă de lume. Poporul românesc a exprimat acest sentiment astfel: Doamne, Doamne, mult zic Doamne./ Dumnezeu pare că doarme/ Cu capul pe-o mănăstire/ Şi de nimeni n-are ştire.”

Tradusă în Elveţia, la Berna, de Harmann Hauswirth, „într-o limbă germană cu sonorităţi de plai valah”, împreună cu alte balade, legende şi cântece populare româneşti, mica poezie, la loc de cinste în antologia respectivă, avea să-i prilejuiască cunoscutului scriitor Hugo Marti o „interesantă remarcă”, acesta apropiind-o de spiritul unei poezii a lui E.M. Rilke, pe ideea unui sentiment înrudit cu spiritul liricii populare „slave”…

Oricum, reproducând-o, poetul reţine, totodată, – cu o mândrie românească oarecum misionară, – şi părerea renumitului profesor romanist Jabert, cunoscător îndeaproape al culturii şi tradiţiilor româneşti, conform căruia „poezia populară românească e mai aproape de natură” şi „mult mai profundă ca simţire decât poezia populară a celorlalte popoare latine”.

Recent, această renumită Antologie de poezie populară românească a apărut în ediţie bilingvă română-germană, graţie ilustrului etnofolclorist român ION TALOŞ, universitar cu vechi state la Universitatea din Koeln, în colaborare cu germaniştii Artur Greive şi Gerda Schüler, Lucian Blaga, Antologie de poezie populară / Volksdichtung. Eine Anthologie , 1995 (XXII, 308 p.), cu un studiu introductiv de Ion Taloş şi cu ilustraţii de Mihu Vulcănescu.

Iată precizarea făcută nouă, recent, într-un interviu, de cercetătorul octogenar Ion Taloş, în legătură atât cu simpatia pe Blaga i-o purta în anii studenţiei clujene, dar mai ales în legătură cu munca de traducere la această importantă lucrare din etnofolcloristica românească făcută astfel accesibilă cercetării etnofolcloristice europene:

Soarta lui Lucian Blaga în anii ‘50 impresiona tineretul studios din Cluj. La cursurile de literatură opera lui era tratată doar în trecere, negativ, fapt care nu diminua interesul studenţilor. M-am numărat printre norocoşii studenţi care au găsit un loc la celebra lui conferinţă despre “întâlnirile” lui cu Goethe. Când am fost încadrat la Muşlea, care era prieten cu Blaga, ştiam câte ceva despre el, cu toate că scrierile lui nu erau accesibile în biblioteci: se povestea în surdină că la Sorbona s-ar studia sistemul filozofic al lui Blaga; un volum de versuri îmi căzuse în mâini, împrumutându-l de la un politehnist. Fiindu-i prezentat de Ion Muşlea, Blaga mi-a arătat de la început o anumită simpatie. Când am ţinut prima mea comunicare despre Meşteul Manole în Ardeal era prezent şi el. textul meu ridica două întrebări. Prima nu putea fi evitată, deşi nu credeam în ea: dacă tema a ajuns în colindul din Sălaj prin intermediul vreunei publicaţii, cum s-ar fi putut deduce din celebrul studiu al lui D. Caracostea. A doua era: că textele ardelene ar fi reprezentat un strat chiar mai vechi decât cel conservat de variantele localizate la Curtea de Argeş. Aici a intervenit Blaga, spunând că s-ar putea vorbi despre un stadiu premanolian al versurilor aflate în discuţie. Autoritatea lui a dat credibilitatea necesară unei păreri de începător şi a fost luată în considerare în lumea ştiinţifică. A fost şi drumul pe care l-am urmat în tot ceea ce am scris despre Meşterul Manole.

Să trecem la antologia de lirică populară. Într-un mic articol, Ion Muşlea a indicat numele celor care au oferit poetului texte lirice populare, printre care şi numele meu. Într-adevăr, cum colaboram la bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc, răsfoiam foarte multe publicaţii periodice, iar Blaga mi-a propus să-i copiez textele care mi se vor părea demne de antologia lui. Câteva dintre textele oferite de mine au fost acceptate de poet. O dată, plimbându-ne pe coridoarele semicirculare ale Bibliotecii care azi îi poartă numele, mi-a povestit despre succesul avut de el cu poezia populară la Berna, în vremea când era diplomat acolo. Parcă îşi retrăia succesul de odinioară. Mi-a spus atunci că ar dori ca antologia să fie tradusă în germană, în versuri fără rimă, pentru a nu strivi imaginile poetice. Se va vedea atunci de ce creaţie înaltă e capabil ţăranul român – mi-a zis el. După aproximativ trei decenii, am avut ideea de a înfăţişa colegilor mei Artur Greive şi Gerda Schüler – amândoi foarte interesaţi de literatura română – antologia Blaga şi să le propun s-o traducem împreună, după cum preconizase Blaga. Au acceptat încântaţi şi am început traducerea. Ne întâlneam de câteva ori pe săptămână şi traduceam câte un text, rareori două. Întâi îl citeam, ni-l explicam şi-l analizam, după care urma transpunerea în germană. Au fost ani care ne-au îmbogăţit sufleteşte pe fiecare dintre noi. În raport cu traducerile (parţiale) efectuate până acum ale antologiei, a noastră are trei mari avantaje: e singura traducere integrală, e bilingvă şi e făcută după felul în care a dorit Blaga. În prezent pregătesc o ediţie critică (tot bilingvă) a antologiei.”

Prof.dr. Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here