Lovitură politică! Primarul din Turceni, candidat PNL: „Am nevoie de sprijin”

3149

Mutare spectaculoasă pe scena politică din Gorj. Primarul orașului Turceni, Cristina Cilibiu, va candida pentru un nou mandat din partea Partidului Național Liberal. Toată suflarea politică se aștepta la o candidatură sub sigla PSD, în condițiile în care cumnatul său, omul de afaceri Ion Iordache, influent în zona Turceni, își anunțase susținerea pentru partidul condus la Gorj de Mihai Weber și Cosmin Popescu.

Primarul Cristina Cilibiu a motivat decizia de a candida din partea PNL. „Am luat această decizie consultându-mă cu echipa din care fac parte și știind că proiectele noastre pentru mandatul viitor au nevoie de sprijin. Am multe proiecte îndrăznețe care, odată realizate, vor schimba radical orașul. Dezvoltarea orașului este principala mea prioritate. Eu sunt mai mult primar decât om politic, iar cei din Turceni știu asta. Este o decizie pentru orașul Turceni, pe care mi-o asum”, a anunțat primarul Cilibiu. Deja în spațiul public s-a vehiculat ideea că în PNL vor veni și alți primari, alături de Ion Iordache. „Dl. Iordache nu este angajat politic nicăieri, este independent din punct de vedere politic, iar la Turceni va face echipă cu mine, indiferent de decizia mea”, a mai anunțat Cristina Cilibiu. Aceasta a obținut mandatul de primar pe listele PSD, însă a susținut ALDE la alegerile europarlamentare. Și asta pentru că partidul era condus la vremea respectivă de cumnatul ei, Ion Iordache, fostul primar din Turceni.

Nemulțumirile lui Iordache
Între timp, și Iordache și-a reconsiderat poziția față de social-democrați, mai ales că a tot susținut că fostul prefect Cristinel Rujan ar fi un candidat mult mai bun pentru Târgu-Jiu decât Ciprian Florescu. I s-a atras însă atenția din PSD, chiar de către președintele Mihai Weber.
„Se pare că PSD vrea doar oameni care să-i aplaude și să tacă, iar eu nu pot să fiu așa cum vor ei și tocmai de aceea nu m-am înscris în PSD”, a anunțat Ion Iordache, spunând și ce nemulțumiri are în legătură cu PSD. „Am simțit acolo că în momentul în care un om vine dezinteresat și începe să construiască, să ceară colegilor să muncim și să venim cu soluții, ei fug și încearcă să denigreze, să elimine acea persoană. Și se pare că în continuare vor să stea lucrurile așa. Și atunci eu nu am ce căuta într-o astfel de echipă”, a explicat Iordache la Radio Infinit. Cât despre faptul că „ar trece” la PNL, alături de mai mulți primari, Iordache a declarat: „Nu sunt interesat, deocamdată nu mă voi mai implica, și atât”, a conchis fostul primar din Turceni.
I.IRINOIU

1 COMENTARIU

  1. Ydail construct srl a spart topurile cu lucrarile primite de la CjJ, Primarii, nu a mai ramas nimic pentru Baile Ticleni, Metalcolect…dar si noi cu Maserati am fost nr 1 pe Oltenia.
    Cu sprijinul Habau PPS PIPELINE System respectiv Dl Karl L. vom redeveni ce am fost cu Baile Ticleni. Am fost considerat traseist, ehe cum se cheama Mister Iordache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here